Tomáš Zmeškal: După crizele din Ucraina și Crimeea, mi-am dat seama că rușii nu se vor schimba niciodată

Microfonul de serviciu Niciun comentariu la Tomáš Zmeškal: După crizele din Ucraina și Crimeea, mi-am dat seama că rușii nu se vor schimba niciodată 69

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori cehi, Tomáš Zmeškal, a fost o prezență abstractă la ultima ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere – FILIT Iași. Romanul său de debut a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, cît și Premiul Josef Škvorecký, iar volumele sale au fost traduse, în total, în peste șase luni. Cînd se raportează la Europa, Tomáš vede un mediu ciudat, curios și interesat de comunist, dominat de multinaționale. Însă vede și astăzi cum se întinde umbra Rusiei asupra continentului și nu vrea ca un astfel de moment să se mai poată repede vreodată.

În ultimii ani, s-a observat faptul că în literatură, în general, teme care abordează perioada comunistă, comunismul și post-comunismul au devenit atractive pentru scriitori, dar nu doar pentru ei: se observă faptul că multe dintre cărțile pe aceste domenii cîștigă premii literare importante și au tiraje considerabile. Sînt mulți oameni interesați să citească despre trecutul nostru recent, dacă vorbim de țările est-europene. Acesta a fost și cazul dumneavoastră. De ce există acest interes, vorbim de o temă importantă care nu a fost exploatată suficient de mult?

Cred că sînt două motive pentru asta. Unul dintre ele este că vorbim de o generație mare, sînt mulți scriitori care au trăit sub comunism, care s-au maturizat, au simțit nevoia să-și regleze conturile cu ea. Spre exemplu, pentru mine, a fost important că am trăit în perioada respectivă și am vrut să închid ușa în spatele meu, să închei permanent orice legătură. Am fost interesat să spun lucrurile pe care nu le puteam spune atunci, am făcut-o pur și simplu pentru mine. Și cred că acesta este cazul și pentru mulți scriitori – ai trecut printr-o parte importantă din viață și vrei să termini definitiv cu ea. Desigur, că pentru unii scriitori este mai marcant acest lucru decît pentru alții. Acesta este unul dintre motive, iar al doilea ar putea fi acela că, din cauză că Europa este într-o situație foarte ciudată acum, cu creșterea populismului, unii oameni văd paralele cu felul în care funcționau lucrurile în trecut. Vorbim de unele structuri de putere, nu doar de politică. Spre exemplu, dacă vezi cum marile companii multinaționale operează, îți pui unele semne de întrebare. Folosesc anumite tehnici care uneori pot să îți reamintească de perioada petrecută sub comunism, dar într-un mod mult mai imaginativ. Ai focus grupuri, specialiști media în fiecare companie, departamente care se numeau PR, dar care acum au alte scopuri, și cum aceste companii au foarte mulți bani, sînt practic bogate, au acces și la cei mai buni experți pe comunicare sau chiar manipulare. Este mult mai subtil, fiindcă puterea schimbă societatea. Pe de o partea intervin politicienii, pe de altă parte marile companii. Nu critic faptul că ele există, însă trebuie să vedem că operează într-un fel foarte puternic, și poate că experiența comunismului, a felului în care era folosită puterea pe care o avea statul atunci, stîrnește un interes pentru oameni.

Este creșterea influenței Rusiei unul dintre aceste motive, o putem lega de interesul pentru comunismul din spatele Cortinei de Fier?

E unul dintre lucrurile pe care Cehia și România le au în comun astăzi: un interes crescînd al Rusiei în țările noastre, nu doar politic, ci vizibil în mai multe domenii.

Cînd am început școala, Cehia era sub ocupație rusă. Îmi amintesc și acum, cînd eram copil mic, nu mergeam încă la școală, locuiam în Praga la 20 de minute de sediul guvernului. Experiența mea cu invazia rusească e a unui copil care nu știa despre ce este vorba. Mă jucam cu ceilalți copii, și deodată mama m-a luat de pe stradă și m-a adus în casă, fiindcă nimeni nu știa ce urma să se întîmple cu Armata Sovietică ajunsă în Praga. I-am spus mamei mele că vreau să mă joc afară, iar ea mi-a spus că nu se poate. „Atunci vreau înghețată”, i-am spus, și mi-a dat! Am primit tot ce am vrut! După 1989, cu schimbările politice, mi-am spus, alături de prietenii mei, că trebuie să ne schimbăm atitudinea față de Rusia, nu putem să ne uităm la ruși mereu ca fiind invadatori. Apoi au apărut crizele Ucraina și Crimeea ne-am spus: nu se vor schimba. Dacă te uiți din perspectiva unei țări mici, e înspăimîntător. Dacă citești rapoartele oficiale ale serviciilor secrete din Cehia vezi că rușii fac cele mai mari acțiuni de spionaj. Sînt o țară mare, ai vrea să le dai credit, dar în ce s-a întîmplat în Crimeea și Ucraina a schimbat totul: nu poți evita să te uiți la ei ca la o națiune ostilă. Este trist, inclusiv pentru mine, pentru că am fost în Rusia, am vorbit cu cetățenii de rînd, sînt oameni foarte de treabă, îmi place literatura rusă, îmi place Cehov.

Literatura rusă este, de altfel, una dintre cele mai solide și valoroase din Europa.

Așa este, dar politica rusă este foarte periculoasă.

Nu cred că literatura bună apare din cauza regimurilor totalitare, poate mai degrabă în ciuda acestora.

Credeți că literatură rusă a ajuns atît de valoroasă din cauza regimului? Sînt multe voci care spun că literatura valoroasă apare și atunci cînd e o formă de disidență, o revoltă în fața unui regim totalitar.

Nu cred asta și mereu mă gîndesc la locurile unde avem literatură și artă valoroasă. Spre exemplu avem regizori foarte buni în Suedia, unde nu a fost vreo formă de ocupație. Cred că, poate, atunci cînd ai o formă de oprimare politică, oamenii ajung să fie interesați de o altfel de tematică, dar cred că vorbim doar de o perspectivă diferită. Nu cred că literatura bună apare din cauza regimurilor totalitare, poate mai degrabă în ciuda acestora.

Ai spus într-un interviu că regimul în Cehoslovacia era mai dur decît în alte țări europene de sub comunism. De ce?

Parte a problemei este că, înaintea invaziei Rusiei (n.red. din 1968), nu trebuia să fii de acord cu Partidul Comunist din Cehoslovacia sau cu ceea ce făceau, dar erau brilianți, erau comuniști inteligenți. După invazie, această ramură a comunismului a fost îndepărtată de la putere. Acolo a ajuns o clică stupidă, ortodoxă, comunistă, care a luat cele mai tîmpite decizii. Spre exemplu, știu că e absurd să gîndim asta acum, dar în Ungaria sau Polonia nu a fost abolit termenul de proprietate privată – puteai merge acolo și cumpărai legume făcute de micii fermieri. În Cehoslovacia nu puteai face asta pentru că absolut totul a fost colectivizat. Au fost astfel de decizii stupide și, totodată, foarte controversate. În universități nu puteai să ai profesori care nu erau comuniști, deci elita a fost îndepărtată. Într-un fel e bine că au fost decizii proaste, pentru că dacă erau atît de inteligenți precum comuniștii chinezi, ar fi fost și acum la putere probabil. Este un fel de binecuvîntare ascunsă.


În urmă cu zece ani, aș fi fost tentat să spun că istoria devine mai îngăduitoare cu noi

Criticii au fost impresionați de cartea dumneavoastră – „Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă”, și pentru mixul de stiluri și de elemente inserate: ați abordat diferite probleme morale, mituri, elemente SF, de dragoste, chiar cu abordări și unghiuri istorice. Ați gîndit asta în templul din mintea dumneavoastră unde a luat ființă cartea sau v-a venit în timp ce v-ați apucat de scris?

Chiar nu am plănuit, am început să scriu romanul clasic, tradițional, cu o structură de bază, dar cînd am ajuns la 50-60 de pagini nu eram deloc mulțumit de el.

Tradițional adică cronologic?

Cronologic și cu un fir principal, fără prea multe povești secundare. Nu am fost mulțumit cu asta, așa că am început din nou, pentru că experiența mea îmi spune că viața nu este foarte predictibilă. Încercăm să o ordonăm și să o avem precisă, dar ajungem doar să o justificăm mai tîrziu, în cursul ei. Spre exemplu, în trecut, cînd oamenii se căsătoreau existau pețitorii care stabileau căsătoriile. Acum nu mai există, îți găsești uneori partenerul din pură coincidență. Dar este mai mult decît atît – am vrut să las sentimentul în roman că viața nu este un șir de predictibilități. Una dintre experiențele mele este că atunci cînd încerci să rezolvi anumite probleme, anumite idei, îți schimbi convingerile pe care le aveai. Spre exemplu auzi o poveste de la un prieten și îți dai seama că realitatea nu este exact așa cum ai prezis-o; sau citești o carte, mergi la un muzeu, vezi o pictură și îți dai seama că nu toate lucrurile sînt precum convingerile tale. Am vrut să includ asta în roman, de aceea am introdus o mulțime de alte poești care sînt oarecum tematice, chiar și de dragoste, iar uneori au finalul tragic, nu este mereu fericit.

„Istoria s-a așezat cu fundul ei mare pe momentele intime de fericire și le-a zdrobit dincolo de orice recunoaștere”, ați spus la un moment dat. În România, avem istorici care au dezvoltat oarecum acest subiect și avem o întrebare la care ar vrea să răspundă – putem spune cu certitudine că istoria este nemiloasă?

Cu siguranță încercăm să o facem miloasă. Încercăm să o justificăm. Astăzi nu știu, chiar nu știu. În urmă cu zece ani, aș fi fost tentat să spun că istoria devine mai îngăduitoare cu noi, dar astăzi nu știu, chiar cred că începe să devină din nou crudă, nemiloasă. Iar problema este că nu o ai sub control, nu știi ce urmează să se întîmple. Nu sînt deloc sigur în ce direcție se îndreaptă, chiar nu știu.

Tomáš Zmeškal

Autor:

Cătălin Hopulele

Director la Opinia studențească, reporter Ziarul de Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top