Răzvan Chiruță: „Presa nu poate fi altfel decît restul societății. Într-o societate coruptă pînă în măduva oaselor, presa nu poate fi o cenușăreasă”

Răzvan Chiruță, redactor-șef al revistei „Newsweek”, spune că România este o țară dificilă, pentru că aici oamenii stau mereu cu teama că politicienii aflați la conducere vor schimba mersul lucrurilor într-o singură noapte și că simt nevoia să facă ceva pentru a se face auziți. De aceea, crede că fiecare dintre noi, indiferent de meseria pe care o avem, sîntem nevoiți să ne informăm pe propriile căi, mai ales că oamenii în ultima vreme au ajuns să nu mai aibă încredere în instituțiile de presă. De cînd a plecat de la conducerea cotidianului „România liberă” și-a pus toată energia și speranța într-un nou proiect, „Newsweek”, o revistă generalistă cu apariție săptămînală, despre care crede că va reuși să dea un alt unghi de abordare a realităților din cotidian pentru cititori, care vor aprecia că informația de calitate trebuie plătită și nu primită gratis. Mai ales dacă își doresc o presă corectă, neaservită politic sau altor interese.

În ultimul editorial publicat în „România liberă”, ai vorbit despre salvarea individuală ca „cea mai la îndemînă cale de a scăpa dintr-o societate în derivă, pleci în exil sau pleci capul”, citînd totodată și ceea ce spunea anul trecut Mircea Cărtărescu într-un apel împotriva resemnării. Plecarea de la „România liberă” a fost într-adevăr o salvare individuală?

Da, noi am plecat de fapt mai mulți de la „România liberă”, cam șase-șapte oameni, dar a fost o salvare necesară, nu mi-a făcut plăcere să fac asta. Am pus foarte mult suflet în ziarul acela, am lucrat acolo 11 ani, din care doi ca redactor-șef.Cînd am preluat funcția de redactor-șef, ziarul era într-un moment dificil, cu probleme financiare, salarii întîrziate, oameni nemulțumiți, cu restanțe uriașe la tot felul de facturi, cu toată conducerea editorială care a plecat și mai erau cîțiva oameni rămași și atunci chiar m-am implicat total în ziarul acesta să îl ridic, să îl ajut să crească și am albit la propriu în cei doi ani de la „România liberă”. Atunci plecarea a fost grea, după ce am pus postarea pe Facebook în care am anunțat că mi-am dat demisia, am plîns la propriu. Dar nu aveam ce să mai fac.

Ulterior, „România liberă” s-a dovedit că a luat-o complet razna, ceea ce voia patronul de la noi era imposibil să facem, era inacceptabil, voia să se scrie doar despre el, voia să își prezinte propriile cauze, să își facă propriile jocuri, ceea ce nu se face.

Dovadă că a fost o decizie bună, deși a fost o decizie grea, este ceea ce s-a întîmplat ulterior cu „România liberă”. Următoarele trei-patru luni prima pagină era dedicată exclusiv unui conflict între o firmă de insolvență și România Liberă, dar zi de zi deschiderea de ziar era doar despre chestia asta sau despre KPMG, o firmă despre care cititorii nici nu auziseră sau nu îi interesa. La un moment dat chiar i-am spus patronului că esteo greșeală pe care o face, pentru că distrugem un ziar absolut degeaba, dar și fără să se salveze, pentru că salvarea se face în justiție, nu în ziar. Poți să scrii, însă și ce dacă scrii, nu o să te mai ancheteze?

După ce a plecat persoana care a rămas în locul meu, a fost o perioadă de mini-libertate pentru ei, că nu mai era niciun șef, după care a fost adus Iulian Capsali, care e un rusofil homofob, foarte agresiv, care a transformat ziarul într-o platformă a homofobiei și a unei extreme conservatoare care pe mine personal nu mă reprezintă și aproape că am ajuns să îmi fie rușine să zic că am lucrat la acolo. Deși știu că nu e vina mea, nu e treaba mea și de perioada în care am lucrat acolo sînt mîndru, nu am să o reneg niciodată. Din contră, acolo am făcut cele mai mișto lucruri și cele mai faine articole din viața mea, dar acum ziarul a ajuns o cîrpă, aproape te apucă tristețea să vezi așa ceva. Și mai am și de recuperat două salarii de la ei.

Totuși „România liberă”era la un moment dat un nume în presă.

Da, uite asta e o dovadă a faptului că nicio marcă, niciun brand nu rezistă dacă e sabotat din interior. Pînă la urmă pentru mine a fost un motiv de mîndrie că lucrez la acel ziar, că e un ziar vechi de 133 de ani, că după Revoluție a fost pro-occidental, anti-PSD în principiu, pentru că ei au guvernat cel mai mult în țara asta, și cît era vechiul redactor-șef Dan Turturică și după ce am preluat eu, am avut libertate foarte mare acolo, am făcut chiar ce mi-am dorit ca jurnalist, nu s-a pus problema de cenzură sau de lucruri de genul acesta. Ceea ce este foarte rar, în presa românească găsești foarte rar locuri în care să faci ce-ți dorești ca jurnalist.

Și asta ați încercat să faceți la Newsweek, să fiți pe cont propriu.

De aceea cînd am plecat de la „România liberă” la „Newsweek” am zis că noi nu vrem să mai mergem la alți moguli pentru că eu nu vreau să o mai iau de la capăt cu aceleași lucruri, să ne facem noi propria publicație pe care să o luăm de la zero în care să facem presa așa cum trebuie făcută și în care să încercăm să demonstrăm că poți avea succes, poți vinde și fără a face compromisurile pe care le face de multe ori presa din ziua de azi. Sper să reușim.

Diferența între presa de la noi și cea din Occident este de ani lumină, este aproape deprimant pentru noi

„Newsweek” a apărut la început pentru a acoperi nișa oamenilor sătui de „fakenews”. Pînă acum și-a îndeplinit publicația scopul?

Eu zic că da. În momentul de față, fără nicio modestie, este cel mai bun produs de genul acesta de pe piață, ca revistă generalistă, chiar cel mai bun produs și în comparație cu presa cotidiană, o zic cu toată aroganța; articolele sînt exact așa cum mi le-am dorit. Atunci cînd am preluat „România liberă”, unul dintre lucrurile care mă enervau pe mine la presa cotidiană era faptul că de multe ori se dădeau a doua zi știrile de cu o zi înainte. Și de exemplu tatăl meu, care nu este jurnalist și nu are nicio legătură, spunea demulte ori: de ce să cumpăr un ziar dacă acolo citesc ceea ce văd la televizor? Și avea dreptate, așa se întîmplă de multe ori.

Atunci cînd am preluat „România liberă” nu am avut televizor în redacție timp de șase luni pentru că nu mă interesau știrile de la televizor. Și miza era tocmai să nu facem ce e la televizor, să venim cu lucruri noi, cu chestii pe care oamenii nu le mai găsesc în altă parte, pentru că doar așa îi vom face să cumpere. Să spună: cumpăr produsul acela pentru că are ceva ce nu mai găsesc în altă parte.

Același principiu l-am păstrat și la Newsweek, avem articole exclusive, analize și chiar dacă e pe tema zilei sau pe o temă dezbătută, venim și aducem lucruri noi sau dacă nu aducem noutăți, că e greu fiind atît de multe canale care dezbat, măcar venim cu o viziune exhaustivă, aducem la un loc toate opiniile.Principiul e ca după ce citești un dosar despre referendum să zici că în sfîrșit ai înțeles despre ce este vorba. Feedbackul este foarte bun, oamenii care pun mîna pe revistă o dată devin cumpărători și am primit mesaje de genul acesta, că „am cumpărat o dată și o cumpăr în fiecare vineri.”

Noi mai facem un lucru la care ținem foarte mult și la care din păcate, de foarte multe ori presa renunță: să cerem și părerea părții investigate. De cele mai multe ori jurnaliștii scriu o anchetă despre Ionescu, dar nu îi cer și părerea lui Ionescu, ceea ce nu este acceptabil. Noi vrem să păstrăm lucrul acesta, încercăm și să ieșim din zona politică.Toată presa este blocată în dezbaterile acestea care sînt pornite de la PSD în principiu, despre justiție, problemele strict politice și oamenii s-au cam săturat, ar vrea să citească și altceva, se întîmplă și alte lucruri. Sigur, e un subiect ultra-important, dar totuși nu poți să stai mereu încrîncenat, este anormal ce se întîmplă în România, oamenii din Occident au și ei viața lor. Prezentăm și alte lucruri, din alte domenii, cum ar fi politica externă, în România găsești foarte greu analize de politică externă, noi încercăm să facem analize bune, avem avantajul că putem prelua și din Newsweek America și sînt analize absolut superbe. Diferența între presa de la noi și cea din Occident este de ani lumină, este aproape deprimant pentru noi. Eu sînt optimist pe termen lung și cred că se poate. Visul meu este să dărîm paradigma aceasta că trebuie să faci clickbait ca să faci bani.

Pînă la urmă presa, ca orice lucru, e un produs, pe care trebui să îl vinzi. Ideea este cum ai succes, cum vrei să faci banii, iar noi vrem să îi facem cinstit, respectînd regulile, obținînd finanțări legale de la oameni integri sau de la firme care nu au probleme și sper să reușim și să demonstrăm asta, că poți avea succes, că poți fi citit. Nu e adevărat că românii nu citesc, dar trebuie să le dai ce să citească. Cînd am plecat de la „România liberă” am primit remarci de genul: „în sfîrșit apăruse un ziar din care aveai ce citi și voi tocmai acum ați plecat”.Oamenii nu au ce citi, însă dacă le dai, vor și cumpăra presa.

Dacă nici „Newsweek” nu reușește, mă las de meseria asta pentru că e clar că nu se poate face în România

Poate supraviețui o publicație care are libertate editorială completă?

Eu zic că da, dar deocamdată nu știu. E greu, sîntem la început, avem abia cinci luni, e foarte greu să obții publicitate, piața e destul de mică, foarte multe firme se tem să finanțeze genul acesta de publicații care fac și investigații. Asta e din păcate o mare problemă pentru că una dintre căile de a pune presiune pe jurnaliști este ANAF-ul. Dar ANAF-ul nu vine la „Newsweek” pentru că ar ieși scandal și spunem că l-a pus Dragnea să pună presiune pe noi. Atunci trimit ANAF-ul la firmele care fac reclamă la tine ca ziar, îi sperie și ei zic că nu mai vor. E o mare perversitate și e foarte greu să finanțeze presa, adică să dea reclamă. Din păcate, statul român nu ajută și niciunul din partidele politice nu au avut niciun interes să o ridice, ci din contră să o omoare, să o țină în suferință, cu bani puțini, să nu ajute deloc. E foarte greu, sper că reușim, am zis că dacă nu merge, dacă nici „Newsweek” nu reușește, mă las de meseria asta pentru că e clar că nu se poate face în România. Dacădupă atîția ani în care am fost cinstit, am făcut efectiv presă pentru România, înseamnă că nu mai am pentru ce să lupt. Dar cred în continuare că nu se va întîmpla chestia asta, șansele sînt destul de mari să nu se întîmple.

Era nevoie și de un astfel de săptămînal generalist, nu mai exista ceva asemănător pe piață.

Da, asta e un mare avantaj, în general sînt săptămînale de nișă, economice, pentru femei etc. Asta a fost motivul pentru care am mers pe ideea asta, am căutat o nișă goală pe piață, un săptămînal de analiză, de investigație, dar și cu reportaje, pe care să îl iei în weekend să îl citești și după o săptămînă în care ai fost la muncă și nu ai putut să fii atent la ce se întîmplă.

La „Newsweek” ați implementat paywallul cu diferite variante de preț, care includ și accesul la arhiva digitală. Ce alte variante ar mai fi din monetizarea online-ului?

Noi am zis din start că trebuie să îi facem pe oameni să înțeleagă că informația costă. Românii s-au obișnuit să nu plătească pentru informație și asta din cauza unei greșeli de management a celor care au condus presa în anii 2000 cînd a explodat Internetul la noi. Articolele din presa de a doua zi se puneau pe net seara, fără nicio barieră, gratis, identice cu cele de a doua zi pentru care omul trebuia a doua zi să plătească. Evident, omul de ce să dea doi lei dimineața cînd putea să citească gratuit seara? Și toată lumea a început să facă asta și oamenii au început să creadă că dacă primesc informația gratuit, ea este gratuită. Nu. Informația costă, cineva trebuie să plătească și important este să plătească cititorul, pentru că dacă nu, va plăti altcineva, însă acel altcineva care va plăti va avea un interes. De aceea și presa a derapat în mocirla aceasta în care este acum. Pentru că cititorii au încetat să mai plătească, sigur, din vina jurnaliștilor, nu dau vina pe cititori. A venit și criza economică, iar industria presei a fost lovită cel mai dur, oamenii au încetat să mai cumpere, jurnaliștii trebuiau să facă rost de bani, salariile trebuiau plătite, hîrtia costă, și atunci au început să caute soluții. Au intrat apoi în presă mogulii care au deturnat complet menirea presei, adică dintr-o marfă de calitate care vine și răspunde unei nevoi de informare a oamenilor, au venit niște instrumente de manipulare a unor șmecheri care au făcut bani foarte mulți în condiții dubioase și care au vrut să folosească presa pentru diferite chestii. Noi vrem să răsturnăm din nou chestia asta, dacă vrei presă de calitate,independentă, trebuie să plătești. Și cred că au început să înțeleagă și dovada e că noi avem deja cîteva abonamente pentru online, sînt oameni dispuși să plătească, în doar cinci luni avem sute de abonamente, ceea ce este miraculos.

Credeam că este un pariu pe care nu îl vom cîștiga pentru că majoritatea care au încercat cu paywall au eșuat și am zis că trebuie punem asta din primul moment. Românii au început să înțeleagă chestia asta și nu ne referim doar la noi, iată că și Recorder trăiește foarte mult din donații, Rise Project la fel,Decît o Revistăla fel e susținută de oameni, mai sînt astfel de insule. Trebuie să susții proiectele curate, care te informează corect. Cititorul trebuie să fie conștient că dacă nu plătește, va plăti altcineva și jurnaliștii vor fi obligați să răspundă intereselor persoanelor respective.Pe termen lung cred că asta va fi, oamenii s-au săturat, se întîmplă cu presa ce se întîmplă cu politicienii, oamenii deja s-au săturat de vechile metehne, de obiceiurile politicienilor, iar partidele noi cum e USR sau partidul lui Cioloș, Mișcarea România Împreună, prind tot mai mult teren, asta se întîmplă și cu presa, oamenii s-au săturat de vechile publicații și măgăriile pe care le fac.

În momentul de față, toate cotidienele din București au patroni cu probleme penale, Evenimentul Zilei, Adevărul, România Liberă, Jurnalul Național au patroni care fie au făcut pușcărie, fie urmează. Cînd un ziar are patron penal, ce așteptări ar trebui să ai? Dacă mă întrebi pe mine ce ziar ți-aș recomanda să cumperi, ți-aș zice că niciunul, decît revista noastră evident, și zonele acestea tinere. Dar presa cotidiană este jos de tot. În ultimele două-trei zile am avut oameni care au făcut abonamente și pe print și pe digital, ceea ce mă și uimește, dar mă și bucură, zic că se poate.

Senzația noastră, din țară, este că lipsește, spre exemplu, o puternică presă locală de București. Toate televiziunile și ziarele din capitală sînt naționale, nu există un Ziar de București care să arate ce se întîmplă în capitală, cu micile frînturi care pătrund în calupurile mari de știri.

Anul acesta fac exact 20 de ani de presă, în octombrie 1998 am venit la „Opinia studențească” pentru prima dată și atunci am început să fac presă. Nu mă așteptam atunci că presa va decădea într-un așa hal din punct de vedere moral, nu mi-aș fi imaginat. Și atunci erau probleme, dar totuși mai puteai face presă, erau locuri în care o puteai face onest și de calitate. De exemplu, dacă poți să-ți imaginezi, în 2003 am avut o exclusivitate dintr-o conferință de presă făcută de prefectul de atunci care a declarat o prostie care a și dus la demisia lui. Erau 20 de jurnaliști și din presa centrală și corespondenți, toți au sesizat prostia, dar niciunul în afară de mine nu a scris. Lucram atunci la Evenimentul Zilei, care era unul dintre puținele locuri în care puteai scrie împotriva PSD. Chiar și așa nu îmi imaginam că va coborî și mai jos de atît. E foarte trist, corupția din presă este uriașă. Pe de altă parte,presa nu poate fi altfel decît restul societății. Într-o societate coruptă pînă în măduva oaselor, presa nu poate fi o cenușăreasă.În anii ’90, Cristian Tudor Popescu se lăuda și spunea că presa românească a luat-o în față societății, a fost una dintre industriile care a fost privatizată 90% în afară de televiziunile de stat, radioul de stat și agenția de presă de stat, în rest toate publicațiile erau private, ceea ce nu se mai întîmpla în alte domenii. Practic a fost în ’90 un motor de dezvoltare și de împingere înainte a României și chiar era o mîndrie. Ne-am asimilat cu mîndrie, ceea ce zicea Cristian Tudor Popescu, că presa e înaintea societății. Acum nu mai e valabil din păcate, presa e la fel ca societatea, poate uneori chiar mai rău. Partea bună e că au apărut aceste insule, dar oricum problema nu este la jurnaliștii de rînd, ci e la nivelurile superioare. Majoritatea sînt foarte cinstiți, mulți sînt foarte triști pentru ceea ce se întîmplă, mulți au ieșit din presă, pentru că s-au săturat, pentru că au zis că nu pot face compromisuri și că nu le acceptă. Eu cînd am acceptat să fiu redactor-șef la „România liberă”, mi s-a părut un post totuși cu foarte mare responsabilitate, știam că înainte cînd eram reporter criticam tot timpul cum se face presă, cum sînt conduse publicațiile, și cînd mi s-a oferit mie șansa să schimb lucrurile am zis că nu pot să refuz. Și foarte mulți jurnaliști cinstiți augîndit așa, și astfel au apărut insulele acestea care momentan sînt mici, dar care cresc. Cred că la un moment dat vor deveni majoritare de fapt și paradigma se va schimba, asta daca desigur nu intrăm într-o dictatură și tot ce spun eu acum se duce de rîpă.

Țin foarte mult ca jurnalismul să fie finanțat de cititori, este esențial ca patronii mei să fie cititorii, pentru că servesc interesul public

Dar ce părere ai avea despre o presă finanțată la nivel național de stat? TVR se vede că a fost un eșec în privința ingerințelor politice, dar o finanțare transparentă a unor publicații locale poate fi o soluție pe viitor pentru a finanța presa locală sau ar crea concurență neloială?

Dacă e un lucru superb care s-a întîmplat în România în ultimii ani, este ruptura care s-a produs în mentalul românesc care vine odată cu noile generații: oamenii au început să protesteze pentru un principiu. Pînă în 2013, toate protestele erau de genul „vrem salarii, pensii mai mari, vrem taxe mai mici”. După 2013, de la Roșia Montană încoace, au început protestele pentru un principiu, oamenii nu aveau nimic de cîștigat concret, dar voiau să apere Roșia Montană. Apoi, în ultimii doi ani sînt protestele în care oamenii nu cer nimic concret pentru ei, ci de fapt cer să se respecte reguli. Principiul este „respectați regulile, nu vrem altceva de la voi, doar să ne asigurați un cadru în care să ne putem face treaba, nu avem nevoie de nimic”. La fel și noi, nu avem nevoie de pomană, de ajutor de la stat pentru că din păcate statul român, ar fi o finanțare care vine ca o obligație, adică îți dăm niște finanțări și așteptăm ceva de la tine. Eu vreau ca statul să asigure un cadru, să se respecte regulile, principiile și să mă lase în pace că mă descurc și singur.

Riscul și temerea noastră cea mai mare este de exemplu că la un moment dat Dragnea sau cineva din statul român se va supăra pe noi și va face în așa fel încît să ne închidă. Deja a fost povestea cu Dan Voiculescu care a scris pe blog că solicită atenție specială din partea Serviciilor Secrete pentru „G4media”, „Newsweek” și „EpochTimes” și cînd a fost întrebat Dragnea de „România TV” ce părere are despre declarația lui Dan Voiculescu cum că trebuie transparență în presă și o atenție specială el a zis că „da, e o idee bună, ar trebui să vorbim cu Guvernul să facem o lege.” De ce să faci asta? Oricum noi sîntem supravegheați special, toată presa, dar ce înseamnă atenție specială? Doar să-ți închidă gura. De asta vreau doar să mă lase în pace.

Oamenii au început să creadă că dacă primesc informația gratuit, ea este gratuită. Nu. Informația costă, cineva trebuie să plătească și important este să plătească cititorul, pentru că dacă nu, va plăti altcineva, însă acel altcineva care va plăti va avea un interes.

Cum poate fi sprijinit jurnalismul de investigație în România? E crowdfunding-ul singura soluție?

Da, e o soluție, eu țin foarte mult ca jurnalismul să fie finanțat de cititori, este esențial, pînă la urmă ca patronii mei să fie cititorii, eu servesc interesul public. Așa cum se întîmplă în Occident, cititorii cumpărînd o publicație de calitate și avînd o audiență mai mare, vine și reclama și evident că totul e corect. Problema în România a fost atunci cînd au intrat în piață mogulii, care au derapat complet. La un moment dat, jumătate dintre acțiunile României Libere erau deținute deun trust german, care cînd au plecat din România au dat un comunicat, în care au justificat de ce au renunțat la presa de aici. Au spus că nu pot concura cu oameni care finanțează presa din petrol și din FNI, pentru ei presa e o marfă și sînt de principiul că pentru ca cititorul să cumpere un produs trebuie să fie de foarte bună calitate, pe cîndpentru moguli presa era o unealtă și le era indiferent dacă produsul era bun sau rău. Miza lor era să se folosească de ea, nu era o miza economică, nu era o investiție pe care să o facă din ce în ce mai bună. Miza era în altă parte.

De aceea cred că e foarte important, eu trebuie să ofer un produs foarte bun, iar astfel și cititorul va plăti. Jurnalismul de investigație e foarte scump și deranjează pe foarte multă lume, de aceea nu prea se mai face în România.Cred că este o soluțiecrowdfundingul, am văzut că de fapt foarte mulți din diaspora donează. În final sînt oarecum optimist.

Rolul unei facultăți de jurnalism nu e să te învețe jurnalism, ci să îți dea ghidajele de moralitate și de reguli

Spui despre tine că în cei șase ani petrecuți la Opinia ai învățat cum se face jurnalismul de calitate. Valorile învățate acolo se mai aplică în jurnalismul de zi cu zi?

Absolut, sînt valori de bază ale jurnalismului, un jurnalist e jurnalist și atunci cînd doarme. Valorile acestea sînt în tine, nu stai să te gîndești că azi le respecți sau nu, le respecți pentru că așa trebuie. Eu am fost oarecum dezamăgit de facultățile de jurnalism,am făcut și la Iași licența și la București un master. După ce a trecut timpul m-am gîndit că dacă facultatea și „Opinia studențească” au un rol, acesta e tocmai că te inoculează de mic cu niște valori ale jurnalismului, pe cînd foarte mulți oameni care lucrează în jurnalism au venit de pe alte canale și nu și-au asimilat din timp sau au învățat de la alții corupți și s-a perpetuat asta. Cred că rolul unei facultăți de jurnalism nu e să te învețe jurnalism, ci să îți dea ghidajele de moralitate și de reguli. Acum asta lipsește, jurnaliștii nu mai respectă reguli și vedem asta mai mult în online unde e chiar dezastru. Valorile se respectă mereu, nu se face pauză.

La început ai fost reporter de cartier, sub pretextul de a fi cît mai aproape de oameni, asta deși jurnalismul făcut într-un cartier poate să nu fie atît de ofertant. Ar fi o variantă pentru revitalizarea presei, întoarcerea la discuția directă cu oamenii?

Nu cred, a fost foarte greu, am făcut eforturi uriașe. Adică eram reporter pentru cartierul Alexandru cel Bun, trebuia să fac știri zilnic, astfel am devenit expert în școli, asociații de proprietari și dispensare și în problemele de acolo. Citisem în „Jurnalistul universal” că dacă cineva îți oferă o cafea trebuie să o accepți pentru că în felul acesta nimeni nu te va da afară cît timp ai o cafea în față. Eu nu beam cafea, mă duceam la școli și totuși le acceptam, însă cafeaua mă dinamiza și nu mai aveam răbdare să mai rămîn. Făcusem tot felul de scamatorii, odată o directoare avea o hîrtie pe masă, cu scrisul spre ea și doar am văzut peste mînă că Primăria va ajuta școala să schimbe mobilierul. Nu știam cum să o întreb fără să știe că am citit adresa de pe masa ei, așa că am văzut niște schele puse în exterior, și încet-încet mi-a zis că tocmai are primită o adresă cu schimbarea mobilierului.

Ceea ce cred eu că este foarte important la nivel local este presa apropiată de oameni, care îi vizează direct, ceea ce este foarte greu la nivel național. De exemplu, am avut acum o știre cu motorina că a trecut de prețul de 6 lei și a avut foarte mare succes, pentru că asta îl interesează pe om direct. Dar nu cred în ideea asta de reporter de cartier, a fost un experiment la un ziar care era nou și care a și dat faliment între timp. Oamenii vor să le spui lucrurile din apropierea lor, darpînă la urmă, de exemplu,stîndatît de mult prin asociațiile de locatari, am făcut o super anchetă care a vizat toate asociațiile și că, de fapt, în Iași apometrele erau degeaba în case, că regia de apă citea propriul apometru și oricum ieșeau diferențe uriașe. O altă anchetă a pornit de la faptul că țevile de gaze din bucătărie, pentru că nu mai fuseseră schimbate, erau ciuruite, efectiv reprezentau un pericol. Nu aș mai face asta însă și nici nu aș mai pune oamenii să se ducă prin cartiere, ar fi un efort inutil.

Lupta principală este să îi faci pe oameni să aibă din nou încredere în instituțiile de presă

Dar o presă care să scrie despre administrația deficitară a Bucureștiului,din punct de vedere al traficului, al curățeniei, al tot ceea ce se întîmplă acum?

Noi la „România liberă” și la „Newsweek” am mai scris, dar în general se scriu puține anchete despre Firea, iar dacă vom lua ziarele și ne vom uita ce machete sînt în ele vom înțelege și de ce. Firea e deșteaptă în a-și asigura liniștea din partea presei ceea ce e foarte trist, dar e important să existe o colaborare între cititor și jurnaliști, ca ei să înțeleagă că trebuie să plătească ei ca să nu plătească Firea. Din cauza faptului că de multe ori presa nu vine în întîmpinarea problemelor imediate ale omului, de asta devine Facebookul foarte important. De multe ori Facebookule o gazetă care înlocuiește presa, oamenii se interesează și își iau de acolo știrile,iar nu din publicații. Și am observat vorbind cu oameni care nu sînt jurnaliști că nu mai au încredere în instituții de presă ca atare, ci doar în jurnaliști ca indivizi. Și mi-au povestit mai mulți oameni că auFacebookul lor cu apropiați, prieteni și cîte un jurnalist sau doi în care au încredere și pe care îi urmăresc. De exemplu, mi-a zis cineva că îi place foarte mult ce scriu pe Facebook și din discuție mi-am dat seama că nu știe unde lucrez, doar că mă citește. Oamenii s-au îndepărtat de instituțiile depresă ca atare și caută jurnaliști în modul individual. Ceea ce e o problemă pentru noi, exact ca și la stat, așa e și la noi, asta e lupta principală, să îi faci pe oameni să aibă din nou încredere în instituțiile de presă ca atare. Facebookul este deocamdată un înlocuitor pentru nevoia asta a oamenilor de informare, nevoie care nu va dispărea niciodată.

Apropo de ceea ce scrii pe Facebook, te gîndești serios la plecarea din țară? Ai făcut cîteva trimiteri pe Facebook și în textele tale.

Am luat în calcul, dar nu neapărat la modul serios. La 20 de ani eram pe principiul că nu vreau să plec din țară pentru că dacă toată lumea bună pleacă, cine mai schimbă ceva în țară. M-am ținut de principiu pînă acum, nu cred că voi pleca, dar într-adevăr e foarte greu de trăit în România, îi înțeleg pe oameni care se izolează și nu vor să mai știe nimic. Noi fiind obligați să vedem în fiecare zi știri, nu te poți decupla nici în concediu, e greu. România e o țară foarte dificilă, în Occident oamenii nu stau tot timpul cu teama că politicienii de la conducere vor deturna spre o direcție pe care ei nu au anticipat-o. Nu stau cu teama în Germania că vine Merkel și schimbă legile justiției peste noapte ca să scape de pușcărie. Oamenii sînt totuși mai relaxați, se gîndesc la viața de zi cu zi, la ce vacanțe să facă, ceea ce e absolut normal. La noi toată lumea a ajuns expertă în justiție de nevoie, nu e normal. Nu trebuie să știu eu ca inginer cum se numește procurorul șef al DNA; el trebuie să fie numit corect și eu să am garanția că e în regulă.

De aici și răutatea care există, este o țară care te presează, te ține tot timpul în tensiune, te trezești în fiecare dimineață, deschizi telefonul și vezi ce s-a mai întîmplat, lace protest trebuie să mai mergimîine. Pînă la urmă te gîndești, am luptat pînă acum, lucrurile nu merg bine, poate ar trebui să-mi văd și de viața mea. Însă nu cred că voi pleca în cele din urmă pentru că pînăla urmă țin la locul acesta și vreau să meargă bine, vreau să se respecte regulile, chiar vreau să fie ca în Occident.