Dragoș Pieptu: „Am simțit că demisia mea ar fi un lucru care l-ar liniști pe ministru”

Prof. univ. dr. Dragoș Pieptu a evitat să trateze în public, pînă acum, problema înmatriculării studenților străini de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași. Nu a făcut-o, spune el, nu din presiunea celor 94 de dosare cu probleme care au fost descoperite, nici de teama că va fi arătat cu degetul, ca omul sub a cărui oblăduire universitatea a ajuns în centrul unui scandal cu ramificații internaționale. Ci pentru că „am crezut în instituțiile care anchetează”, spune acesta. În interviul acordat revistei „Opinia studențească”, prof. univ. dr. Dragoș Pieptu explică atît cronologia tuturor evenimentelor, felul în care a încercat să răspundă universitatea în fața crizei în momentul în care a fost identificată, cît și care sînt principalele suspiciuni cu privire la motivele și identitatea persoanelor care s-ar ascunde în spatele fraudei.

Cînd s-a sesizat prima dată problema cu diferențele de punctaj? De la ce a pornit?

Bănuieli aveam demult. Nu pu­team pune degetul pe ceva, dar sim­țeam că în spatele meu se face ce­va. Știam că se încearcă modificarea de documente, că se fac promisiuni, dar nu aveam nicio dovadă. Eram privit doar ca un rector prea exigent și prea chițibușar, care impune re­guli care solicită calitate și standarde, doar pentru a pune presiune inu­ti­lă pe subordonați. Pe data de 24 sep­tem­brie am avut Consiliu de Ad­mi­nistrație (CA) pentru a stabili în mod clar și transparent clasificarea finală precum și forma finală în ca­re se trimit documentele la Minis­te­rul Educației și Cercetării Știin­ți­fice. Toată lumea a intrat în aceas­tă sală și am fixat lista celor admiși la fiecare linie de studiu. Au fost co­legi care mi-au reproșat „de ce stăm așa de mult”, „de ce trebuie să par­ti­cipăm noi la treaba asta”. Am in­s­istat să fim cu toții de față pentru că știam că cineva încearcă să mo­di­fice documente. Prin discuții, se stabilea la ce punctaj ne oprim, cînd ne acoperim numărul de locuri, iar eu marcam cu verde pe cei admiși, astfel încît toată lumea, dacă do­rea, putea să vadă orice, cine este ul­ti­mul pe listă, numărul de candidați, punc­tajul, țara etc.

Acestea nu sînt listele care au plecat de la decanate? De la secretariatele acestora?

Decanatele nu au niciun ames­tec. Anul acesta s-a făcut totul la rectorat. Că au mai venit secre­ta­re­le și s-au ajutat între ele, asta e alt­ceva. Dar totul s-a făcut la rectorat. Și cînd a fost gata totul, lista cu stu­denții care trebuiau înma­tri­cu­lați s-a trimis la decanate. La fel și dosarele. Revin la ședința din 24 septembrie; la sfîrșit am stabilit listele asupra cărora am convenit cu toții, am respectat cerința ministeru­lui de separare a candidaților pe țări membre UE și non-UE, pentru fiecare limbă de studiu în parte și pentru fiecare facultate. A doua zi dimineață, tot în public, am reveri­ficat numărul de admiși, am tri­mis la tipărit listele și apoi am semnat documentele care au fost trimise la minister.

Și răspunsul ministerului care a fost?

Așa cum convenisem, Ministe­rul a eliberat în termen foarte scurt atestatele de recunoaștere a studii­lor pentru cei din țările membre UE sau scrisorile de acceptare pentru cei din țările non-UE, iar noi le-am preluat în weekend-ul urmă­tor. Astfel, avînd toate documentele de care era nevoie, luni, 5 octombrie. s-a început predarea dosarelor ca­re aveau acceptul ministerului de la rectorat la decanate. După aceea urma trimiterea scrisorilor de ac­ceptare / atestatelor de recunoștere către cei admiși. Totul ar fi trebuit să decurga normal, să ne încadrăm în termenul promis, înscrierea tu­tu­ror pînă la 1 noiembrie 2015, pen­tru prima dată după foarte mulți ani. În seara de 5 octombrie, anali­zînd problemele întîmpinate, am ve­rificat iar listele candidaților ad­miși, publicate pe site-ul univer­si­tă­ții. Dacă pînă în acel moment am verificat doar existența lor, atunci am început să le consult cu atenție, nume, țări, punctaje. Am găsit în lis­ta cu studenții admiși la Facul­tatea de Medicină, studiul în limba engleză, unde punctajul minim era 47, un nume în dreptul căruia nu era trecut niciun punctaj. Era un candidat despre care știam cu certi­tudine că avea 46 de puncte. Cu­noș­team bine cazul și intervețiile făcute în numele său, atît pe ca­n­a­lele oficiale, cît și pe cele neoficia­le. Mi s-a sugerat să schimb nota, să țin cont de cine este. Apoi a venit în audiență familia și, nemulțu­mi­tă de evaluare, în mod aluziv, mi-a ce­rut să schimb punctajul pentru că altfel universitatea va suporta consecințe pentru subevaluare. Le-am explicat că, dacă doresc, pot face o contestație scrisă care va pri­mi un răspuns oficial, dar eu nu pot să modific nota și nu pot influența comisia. Ulterior, același candidat, împreună cu alți circa zece res­pinși, au încercat să se „transfere” de la Medicină la Medicină Dentară. Am refuzat toate cererile. Transferul în­tre facultăți se poate face, eventual, după ce ai fost admis. Dacă ești res­pins la o facultate, nu te poți transfera la o alta la care nici măcar nu ai depus dosar de înscriere. Am con­vin­gerea că acel lot de cereri apa­rent „nevinovate” a fost sugerat de cineva din interiorul universității. Același cineva ar fi revenit anul vii­tor cu sugestia unui transfer, de da­ta asta către facultatea în care nu a reușit să intre în 2015. Văzînd nu­me­le persoanei respective, știind punc­tajul, am avut pentru prima dată mai mult decît bănuieli: era un caz concret. Imediat, la ora 00.03, pe 6 octombrie, am trimis mail la secretara șef de la rectorat, cea care încercase în diverse moduri să mă convingă de legalitatea acestei înscrieri, că vreau a doua zi expli­ca­ții cu privire la dosarul în cauza. Cînd am ajuns la universitate, deja se știa că am desoperit ceva grav. Secretara-șef avea o zi liberă și m-am adresat altei secretare, cea care transfera dosarele de la rectorat la decanat, solicitîndu-i să-mi spună sincer dacă are cunoștință de alte dosare cu probleme. Ulterior, am fost informat că doamna Crâșma­ru (n.red. secretar-șef al Facultății de Medicină Generală) a refuzat să primească anumite dosare și în cî­te­va ore totul a devenit clar. Da­că dumneai nu își făcea datoria, mie îmi venea mai greu să prind de­fi­cien­țele și dura mai mult timp. Atunci, marți, pe 6 noiembrie, de la ora 9.00 pînă la ora 14.00, am identificat primele 56 de dosare cu probleme. În CA din aceeasi zi, atunci cînd le-am arătat colegilor mei me­ca­nismul de fraudare pe care a­cum îl cunosc și l-am raportat celor în drept, toată lumea era uluită. Apoi, lucrurile au decurs de la sine. Vineri, pe 9 octombrie, cînd știam că sînt în jur de 90 de dosare viciate, am informat ministrul că este o problemă gravă și că îi solicit o audiență. Întîmplător, ministrul a putut să mă primească doar miercuri, pe 14. Astfel, am avut timp să reevaluăm toate dosarelor studen­ți­lor admiși și m-am dus cu lista exactă a dosarelor cu probleme. În afară de oprirea înscrierii lor, nu am luat nicio măsură pînă nu am informat ministerul.

De ce? Care au fost bănuielile în acest caz?

Trebuie să vă imaginați în ce situație ne aflăm. Haideți să gîn­dim logic. Să zicem că a fost o eroare umană neintenționată, să anali­zăm tipurile de „greșeli”. Cea mai sim­plă poate fi numită „problemă de trans­criere” a punctajelor din fișe pe listele finale. Interesant era că am gă­sit numai greșeli în plus, niciuna în minus. Statistic vorbind, vi se pare normal? Deci e greu de crezut că e din vreo greșeală. Dacă mergem cu firul logic mai departe, cînd vezi că sînt dosare cu o serie de probleme te gîndești la mai multe variante po­sibile. Poate un om a vrut să își aju­te niște prieteni. Cîți? Doi, trei? Poa­te un om a primit niște avantaje ma­teriale de la niște candidați? Cîți? Cinci, zece? Dar dacă sînt 94 de do­sare, circa 40 dintr-o țară și 30 din­tr-o alta, ambele din afara Uniunii Europene, începi să privești lu­cru­rile puțin altfel, începi să îți pui pro­bleme mult mai complexe.

Înscrierea ați oprit-o complet sau doar pentru cei cu probleme din dosarele respective?

Doar pentru cei cu probleme. Am oprit-o pentru că, deși nu am fost în comisia de admitere, am con­siderat că responsabilitatea este a mea. Atunci am făcut lucrul cel mai simplu pe care îl știe un chi­rurg: am oprit hemoragia. Pe 14 octom­brie cînd am discutat cu ministrul, i-am făcut o prezentare de ansamblu și i-am spus care sînt proble­me­le din dosare. I-am prezentat acestuia numele, punctajele, țările, și i-am cerut ajutorul fiindcă știam că va veni etapa în care anumite am­ba­sa­de vor începe să pună presiuni atunci cînd voi scoate de pe liste în mod oficial pe cei ale căror dosare fuseseră supraevaluate. În acel mo­ment, am cerut ministrului să refu­zăm definitiv înscrierea acestora. Ministrul mi-a acceptat punctul de vedere, dar m-a întrebat dacă nu aș prefera reluarea evaluării dosa­re­lor. Am refuzat propunerea pentru că nu consideram normal ca ci­neva care a încercat printr-o me­to­dă sau alta să eludeze mecanisme normale de admitere, voit sau nu, să poată ajunge în România și la UMF Iași. Suplimentar, am solicitat sosirea unei misiuni a corpului de control al MECS. Aceasta a venit, a analizat situația, a discutat cu personalul din secretariat, cu membrii din echipa de conducere, cu toate cadrele didactice din echipele de evaluare. Au solicitat și revăzut lis­te, dosare, decizii.

Profesorul spune că nu și-ar fi dat demisia acum, dar că s-a gîndit de mai multe ori să o facă.

Și cînd ați luat decizia reevaluării dosarelor?

I-am văzut pe cei din comisia de admitere ai universității, care au fost de bună credință și au analizat anumite dosare de trei sau patru ori. La un moment dat au ajuns să nu mai știe dacă au luat cele mai bune decizii. Deși de fiecare dată ajunseseră la concluzii similare și aveau fișele semnate de ei înșiși, ajunseseră la un stadiu de obo­sea­lă în care nu își mai recunoșteau semnătura sau nu mai știau dacă au văzut acel dosar sau nu. Atunci am înțeles că pentru toată lumea este mai bine să fie reevaluate toate do­sa­rele trimise la minister, în con­di­ții de stres scăzut, fără ca evaluato­rii să vină în contact cu fișele ini­ția­le. În plus, am considerat că ree­va­luarea este mai corectă și față de candidati. Nu aveam nicio certitudine că dosarele celor respinși nu fuseseră defavorizate.

Frauda a fost la introducerea lor pe liste și nu la eliminarea de pe ele

Ați ajuns practic să fiți de acord cu ministrul. Deci pînă în acel moment ați reevaluat, în cercetările interne, doar dosarele celor admiși?

Numai ale lor, da. Și pe 15 oc­tom­brie i-am eliminat din liste pe cei cu punctajele crescute artificial sau cu orice altă problemă în do­sar. De aceea a apărut și vestea cu ma­rea fraudare de la UMF Iași care a scos de pe liste aproape o sută de candidati. Da, au dispărut, dar nu au fost înlocuiți cu alții. De ce? Pentru că nu am scos o serie de indivizi pentru a-i înlocui cu altă serie de indivizi. Să fie clar: frauda a fost la introducerea lor pe liste și nu la eliminarea de pe ele. Prin ur­mare, da, am ajuns la un acord cu membrii comisiei de control și cu ministrul, care a ținut în perma­nen­ță contactul cu aceștia. În fine, la data de 19 octombrie, cînd am prezentat Senatului situația în care ne aflam, precum și modalitățile po­si­bile de rezolvare (menținerea listelor scurte publicate pe 15 sau ree­valuarea tuturor dosarelor trimise la MECS), am obținut și acordul acestuia, iar de a doua zi comisiile s-au apucat de lucru

La deschiderea anului universitar ați ținut un discurs în care ați vrut să transmiteți un mesaj candidaților la funcția de rector. „Simpla intenție de a ajunge la conducerea unei universități cu ajutorul șantajului, delațiunilor, manipulărilor media este degradantă, atît pentru universitate cît și pentru combatant”, ați spus la momentul respectiv. Puteți aprecia dacă au fost astfel de derapaje după începutul anului universitar?

Evenimentele din universita­tea noastră se pot interpreta și în aceas­tă cheie, la care recunosc că m-am gîndit. Este posibil ca acest „atac” să fi fost pregătit: odată plasate do­sarele în facultate și studenții îns­criși, la momentul oportun, scandalul ar fi putut fi declanșat de cei care au pus la punct mecanismul. Fiindcă majoritatea dosarelor erau la Fa­cul­tatea de Medicină ar fi fost cea mai potrivită armă pentru contraca­ra­rea candidaturii doamnei decan Doina Azoicăi sau pentru cazul în care eu m-aș fi răzgîndit.

Am remarcat din cifrele prezentate cînd ați spus că aproape 90 de dosare sînt la Facultatea de Medicină. De ce credeți că a existat concentrarea asta acolo?

De data aceasta, doamna decan nu a fost deloc amestecată în ad­mi­tere, dar absolut deloc. Mai mult, secretara ei a fost una dintre persoa­nele din secretariatul universitatii care și-au făcut datoria. În acest mo­ment poate fi bănuit oricine, dar nu doamna Azoicăi. Dacă însă secretariatul decanatului Facultății de Medicină ar fi acceptat dosarele cu probleme și eu aș fi închis ochii, iar aceștia ar fi devenit studenți, doam­na decan ar fi fost victimă sigură, la momentul dorit. Dacă anul trecut unii se mai puteau îndoi, acum cred că e evident pentru toți. Indi­fe­rent cine a gîndit și calculat meca­nis­mul vicios, a presupus fie că n-am să văd, fie că m-au păcălit prin diversele metode de distragere a atenției, fie pur și simplu că, dacă o să văd ceva, n-o să am curajul să spun. Numai că mie nu îmi e frică să îmi recunosc greșelile. Da, e ade­vărat că noi n-am fost pregătiți pen­tru un astfel de furt. Preșe­din­tele Senatului are un mod simplu de a descrie ce ni s-a întîmplat – „am fost furați într-un mod la care nimeni nu se aștepta”. Problema cea mare nu era punctajul, ci descifrarea tu­tu­ror actelor de studiu venite din întreaga lume. E adevărat că poate nu s-au predat cu proces verbal de predare-primire toate listele / do­sa­re­le, că nu le-am pus în fișete, ca nu ne-am baricadat ca la NASA. Acum sîntem în situația în care a intrat cineva în casa noastră, ne-a fu­rat și sîntem acuzați că nu am avut un sistem bun de apărare. Da, nu l-am avut perfect. Totuși, sistemul imunitar al UMF a intervenit și ho­ții au fost opriți.

Luptele centrate pe tema „do­sa­rul x apare în campania elec­to­ra­lă” sînt vechi în universitățile din România. În medicina ieșeană sînt chiar cazuri cunoscute – un candidat s-a trezit cu un pistol în sertar, altul arestat în ziua concursului, ca să nu mai vorbesc de scandalurile post 1989: apar exact în octombrie, la fiecare patru ani, înainte de anii bisecți.

Legat de viitoarea campanie electorală pentru funcția de rector. Au existat discuții și în trecut la nivelul colectivului academic de la UMF despre faptul că un decan din universitate ar fi implicat în mai multe dintre scandalurile care au izbucnit în ultima perioadă. Bănuiți că face parte din mecanismul care a ajutat cei 94 de studenți să își mărească punctajul, cu scopul final de a discredita potențialii candidați din partea Medicinei Generale?

Luptele centrate pe tema „do­sa­rul x apare în campania elec­to­ra­lă” sînt vechi în universitățile din România. În medicina ieșeană sînt chiar cazuri cunoscute – un candidat s-a trezit cu un pistol în sertar, altul arestat în ziua concursului, ca să nu mai vorbesc de scandalurile post 1989: apar exact în octombrie, la fiecare patru ani, înainte de anii bisecți. Eu cred că astfel de comportament depășeste cadrul com­pe­­tiției într-o universitate. Repet, fără să nominalizez: este posibil ca cineva să fi dorit crearea impresiei de haos organizațional care să ates­te, dacă nu corupția mea, măcar in­capacitatea mea de a conduce. Da­că aceste dosare erau primite, atît eu cît și decanul eram buni de pla­tă. Nu numai legal, ci și moral. Defi­ni­tiv.

De ce a izbucnit acest scandal tocmai de la ambasade?

Am un teanc de scrisori de la diverse ambasade cu intervenții pen­tru diferite persoane sau avînd ca­rac­ter general. Sînt întrebat „de ce cetățenii noștri nu pot să vină mai tîrziu?”, „de ce nu primesc ei pri­mii documentul x” „de ce trebuie să știe limba română”, „de ce să mai facă refaceri”, „nu puteți primi pe băiatul lui x care e președintele la y, deși știm că înscrierile s-au în­che­iat”. Și am zis stop. Ei sînt studenți la UMF și au același program, aceleași drepturi și aceleași obligații de studiu ca și românii de la buget. Nu există studenți din țara x, favorizați față de studenții din țara y. Există numai studenți la Medicină, Medicină Dentară sau Far­macie, care au două variante: în­va­ță sau ne părăsesc. La 1 octombrie vine toată lumea. În anul III trebuie să știe limba română nivel B2 (conform legilor din România), iar la limba engleză / franceză trebuie să aibă nivel B2 atunci cînd vin în România. Asta nu e negociabil, indi­fe­rent de ceea ce spune orice am­ba­sadă. Daca tot au dorința să pro­testeze, le sugerez să se ducă în Ma­rea Britanie să le spună ca e prea greu IELTS-ul. Sau să le spună fran­cezilor să facă internatul mai ușor, ca să intre și cetățenii țării x. Sau să bată cu pumnul în masă la amba­sa­da SUA să le zică să o lase mai moale cu stepurile, doar pentru cetă­țenii lor. Acolo nu îndrăznesc să fa­­că așa ceva. De ce să îndrăz­nească la noi?

De-a lungul anilor, am avut mai multe momente în care am vrut să demisionez

Cînd a venit ministrul la Iași v-a cerut demisia? Mă gîndesc că dacă voiați să vă dați demisia o făceați mai devreme, cînd ați anunțat situația cu înscrierile. Nu văd ce s-ar fi putut schimba între timp în afara articolelor apărute în presă.

Nu sînt așa ușor influențabil. Dacă mă luam după ce spuneau une­le dintre articole, ar fi trebuit să renunț și să-i accept înapoi pe cei scoși de pe liste. Demisia a rezultat în urma unei discuții private purtate în seara de 22 octombrie cu mi­nistrul. Ce am discutat nu am să fac public niciodată și sper că nici dum­nealui. Vreau să cred că amîndoi o vom declara celor în drept. Am simțit că pentru ministru și pentru alte persoane care fac presiuni asu­pra lui demisia mea ar fi un lu­cru care i-ar ușura. Nu am fost de a­cord cu motivația lor, dar nu am avut nici cea mai mică problemă să îmi dau demisia. Dacă întrebați colegii din CA o să vă spună că, de-a lungul anilor, am avut mai multe momente în care am vrut să demisionez. Eu nu sînt rector / pro­rector pentru că m-a fugărit cineva. Am vrut să fiu, am acceptat lucrul acesta, m-am simțit onorat. Dar nu țin neapărat să fiu rector dacă nu sînt dorit.

Dar înainte de discuția cu ministrul nu ați fost pregătit să vă dați demisia. Sau poate pregătit ați fost, dar nu intenționați să o faceți.

Nu intenționam dintr-un motiv simplu. Am convingerea că dacă vi­ne un rector slab va tolera muș­a­ma­lizarea faptelor. Acesta a fost argumentul meu. Dacă plec eu se îngroapă tot. Am elemente care mă fac să cred că așa ceva este posibil. Eu vreau să fiu rectorul universi­tă­ții, dar nu în genunchi.

Nu pot exclude complet o candidatură pentru funcția de rector

Doamnei Cuciureanu i-a fost suspendat contractul de muncă pe perioada cercetării disciplinare în ziua de 9 octombrie. Bănuiesc că asta înseamnă că ancheta Comisiei de Disciplină a indicat-o pe ea ca fiind una dintre persoanele de interes, pe linia pe care a fost realizată frauda de care vorbea ministrul.

Pe 6 octombrie doamna Cuciu­rea­nu avea o zi liberă și, după ce am anunțat în CA că erau 56 do­sare cu posibile fraude, a apărut „în­tîmplător” în cursul serii, apa­rent fără să o cheme nimeni, dor­ni­că sa ne „ajute” în continuare. Din momentul în care s-a produs de­cli­cul, nu am mai vorbit decît o sin­gu­ră dată, cînd am avut o întîlnire cu toate secretarele aici, în această cameră (n.red. cabinetul rectorului).

De ce a luat comisia această mă­sură nu pot să vă spun. Nu fac par­te din comisie. Eu știu că, din cau­za bănuielilor nespecifice pe care le aveam acumulate de-a lungul timpului, pe 24 septembrie am înce­put să izolez zona. Pe data de 5 octom­brie am avut prima probă palpa­bi­lă și indubitabilă.

Atunci cînd ați chemat-o pe doamna Cuciureanu la dumneavoastră să vă prezinte corespondența cu ministerul, după cum spunea aceasta.

Pe 6 octombrie doamna Cuciu­rea­nu avea o zi liberă și, după ce am anunțat în CA că erau 56 do­sare cu posibile fraude, a apărut „în­tîmplător” în cursul serii, apa­rent fără să o cheme nimeni, dor­ni­că sa ne „ajute” în continuare. Din momentul în care s-a produs de­cli­cul, nu am mai vorbit decît o sin­gu­ră dată, cînd am avut o întîlnire cu toate secretarele aici, în această cameră (n.red. cabinetul rectorului). Atunci, în dimineața zilei de 7 octombrie, le-am prezentat lista cu studentul introdus și am întrebat-o cum s-a întîmplat acest lucru. A admis de față cu toți că poate fi o greșeală datorată oboselii. I-am de­monstrat în public motivele pentru care nu poate nimeni să o creada. Apoi nu am mai comunicat cu ea de niciun fel. Mai mult, indiferent de ce vor face comsiile de anchetă, interne sau externe, oricare ar fi de­cizia, eu cu dumneaei nu mai am ce discuta. Pentru că eu nu mai am suspiciuni, am certitudini. Vă ofer alt exemplu, în afara celui cu 46 de puncte: un membru din comisia de evaluare îmi atrage atenția că un anumit candidat are boli psihice pentru care nu poate fi primit în universitate. Împreună am solicitat secretarei-șef ca acel dosar să fie pus deoparte și să fie eliminat din procesul de evaluare. Nu a fost scos.

Regretați vreo decizie pe care ați luat-o sau pe care ar fi trebuit să o luați în legătură cu procesul de admitere, în calitate de rector?

Una dintre ipotezele fostului rector este un atac plănuit de unul dintre contracandidații la funcția de rector.

Regret că nu am putut să schimb metodologia de concurs.

Vă referiți la admiterea studenților străini?

Da. Am vrut să punem reguli mai clare și mai ferme. Nu știu da­că ați văzut, dar de cînd am venit la conducere am făcut astfel de schim­bări cu scop de clarificare. Mi-au spus colegii că admiterea la medicină nu este edificatoare, că departajarea e dificilă și că trebuie modificată. Perfect. Am reorganizat admiterea la români, iar de la anul se va desfășura după alte principii. Am înțeles apoi că sînt probleme la admitere la străini. Am discutat cîteva săptămîni și am modificat tot regulamentul de admitere și acolo.

Păi și de ce ați lansat concursul tot cu metodologia veche?

În CA totul era pregătit pentru schimbare, dar, ca să spunem așa, dintr-o comunicare deficientă a de­ciziilor între minister și UMF, mij­lo­cite de același mecanism care ne-a parazitat, nu am mai făcut modi­ficarea. Am fost păcăliți și acesta este motivul care stă la baza demisiei mele.

Și bănuiesc că doriți ca de anul viitor să faceți schimbarea.

Nu știu cine va fi rector. Sper ca va fi cineva care va face mai mul­te schimbari și care va trebui să impuna niste reguli esențiale, cu un singur țel: calitatea mai presus de orice. Cadrul didactic la medicina (ca și studentul de calitate de altfel) trebuie să gîndescă simplu – în mo­mentul în care un om a intrat în această universitate poate ajunge medic / farmacist. La cît de mult călătorim acum, fiecare dintre noi avem șansa să ajungem, de exemplu, pe masa de operație a unui fost student de la UMF Iași. Îmi doresc să dormim liniștiți pe masa de ope­rație a oricărui absolvent al uni­ver­sității noastre.

Și în contextul de față, cu acest scandal, nu vă gîndiți să candidați în perioada următoare pentru funcția de rector, chiar dacă ați fost acum nevoit să demisionați?

Ați auzit ce am spus la înce­pu­tul anului?

Ați spus că dacă nu se întîmplă o catastrofă veți candida la conducerea universității. Cum putem cataloga situația de acum?

Ar putea fi numită așa, da. Am crezut că v-ați uitat și la ce am de­cla­rat de față cu domnul ministru. Am spus că îmi dau demisia din orice funcție și plec. Colegii mei din CA mi-au cerut să rămîn ca prorector, dar voi decide asta luni. Depinde pe cine va alege Senatul ca ordonator de credite. Depinde foarte mult în ce mod continuă an­cheta. Dacă se va dori scoaterea la iveală a ce s-a întîmplat, poate de­ve­ni interesant. Dacă nu, pentru ce? Ca să mă întîlnesc iar pe holuri cu cei care au încercat să ne fraudeze?

Deci nu excludeți complet o candidatură.

Complet nu pot exclude nimic, niciodată, pentru că în medicină am învățat că nu este nimic im­po­si­bil și nimic sigur. Repet, vreau să fiu rectorul unei universități dispu­se să lupte pentru a sta în picioare în fața oricărui grup de interese intern sau din afara ei. Nu mă voi tîrî în fața nimănui, pentru nimic. Da, am fost extrem de aproape de o catastrofa care să mă facă să candidez. Dar mai trebuie să se întîmple ceva. În momentul în care voi considera că sînt suficienți colegi de-ai mei care doresc acest lucru, cu plăcere. Un lucru vă pot spune însă sigur – dacă UMF-ul nu va ale­ge un rector măcar decent pentru perioada 2016 – 2020, sînt dispus să plec din universitate. Pot să fac chirurgie plastică și din afara UMF-ului. Cu siguranță pentru familia mea ar fi mai bine.