Transplantul nu este decit o forma de canibalism stiintific

interviu cu prof. univ. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din România

Tinerii ar trebui sa aiba libertatea de creatie. Poate astfel nu ar mai cauta peste granite ce li se refuza acasa. Pentru prof. univ. dr. Vasile Astarastoae, problemele grave ale sistemului sanitar isi gasesc intotdeauna solutiile. Cit despre greseli, ele au loc atunci cind proiectele sint abandonate undeva pe la mijloc de drum, din cauza orgoliului profesional. Ca ideile sale sa fie mai bine ixtntelese, presedintele Colegiului Medicilor s-a implicat si in mass-media, unde o data pe saptamina le vorbeste iesenilor despre dreptul lor la sanatate. Ca orice lucru bun, si povestea de la PRO TV Iasi a inceput dintr-o joaca.

„Cine nu-i cu noi e impotriva noastra”

OPINIA:V-ati depus candidatura pentru functia de rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din dorinta de a promova libertatea academica.

VASILE ASTARASTOAE: Candidez pentru a completa autonomia universitara cu libertatea academica. Pentru ca in invatamintul superior toata lumea s-a axat pe autonomia universitara, uitind ca aceasta este un instrument care sa protejeze tocmai libertatea academica. Acesta a fost si sensul autonomiei.

De cind s-au infiintat universitatile, ele s-au autoguvernat tocmai pentru ca acela care intra pe acest teritoriu liber sa-si poata exprima la fel de liber opiniile. In cinzeci de ani de autocratie comunista intreaga societate nu a inteles ca autoguvernarea inseamna a acorda libertate celui care este guvernat. Sensul acesta a fost: ca libertatea academica trebuie sa fie inteleasa ca o modalitate prin care orice membru din spatiul universitar sa-si poata exprima opiniile fara a-i fi frica atit timp cit nu incalca libertatea celuilalt.

O.V.: Modul in care se realizeaza in prezent alegerea rectorului, cel putin in UMF, denota o mai larga autonomie a cadrelor didactice.

V.A.: Sistemul piramidal face ca lucruri foarte mici sa poata fi controlate si este modalitatea de vot care se aplica in marile universitati acolo unde rectorul se alege. Sint si universitati unde rectorul da concurs, dar in marile universitati rectorul este ales de intreaga comunitate. In Romania, prin lege chiar, s-a introdus acest sistem piramidal si nu trebuie sa ne miram de ce.

O.V.: O problema semnalata de curind este migratia cadrelor didactice tinere in strainatate, lucru intilnit, de altfel, si in rindul cadrelor sanitare si al profesorilor. In conditiile in care nu exista salarii motivante ca ei sa prefere o slujba in Romania, care ar fi o a doua solutie ca ei sa ramina totusi aici?

V.A.: Nu este problema strict a salariilor. Este si o problema a veniturilor, dar ea tine tot de libertatea academica. Pentru ca daca ne referim la cadrele didactice, cadrele didactice pleaca pentru ca doresc sa-si exprime potentialul lor. Si atunci, pe de o parte sint stimulati de salariile pe care le primesc acolo, dar, pe de alta parte, de libertatea pe care o au. In invatamintul superior, nu numai in cel medical, exisa conflicte bazate pe vechea deviza: „cine nu-i cu noi e impotriva noastra”; energiile s-au canalizat si s-au consumat in aceste conflicte si mai putin in creatie. Cadrele didactice tinere pleaca pentru ca se pot exprima. Daca intr-un climat de libertate academica te poti exprima, daca ai un laborator in care poti sa lucrezi, sa fii cunoscut, si ai mina libera sa lucrezi in acel laborator atunci e mai dificil sa pleci. Eu am avut recent o intilnire cu un fost student de-al meu, care a plecat in ’96, a ajuns profesor universitar in Brazilia, dupa aceea profesor universitar in Germania si acum conduce un sector de cercetare la cea mai mare firma de medicamente din lume, in Elvetia. Si el mi-a spus: „Am acolo un salariu net de 37.000 de euro. Dar daca veti deveni rector si veti avea nevoie de mine, mie sa-mi dati numai patru pereti. Si va garantez ca in doi ani de zile imi fac eu din contracte tot salariul de 37.000 de euro. As veni inapoi, dar numai in aceste conditii. Dati-mi patru pereti si libertatea sa ma exprim. Sa nu vina unul mai slab pregatit decit mine, dar care viata a facut sa ocupe o anumita pozitie si un anumit post, sa-mi faca el planul de cercetare, el sa ma dirijeze si mai mult el sa ma evalueze cind deja am fost evaluat de atita lume peste tot”. Deci libertatea academica descatuseaza aceste valori creatoare si in acelasi timp stimuleaza si aduce si venituri pentru cel care lucreaza. Pentru ca Romania este totusi intr-o postura favorizata. Sint fonduri pe care trebuie sa le accesam, trebuie sa le accesam pe proiecte. Astfel de proiecte nu pot sa le faca decit oameni care se gindesc numai la ele, nu trebuie sa se gindeasca la „cum ar trebui sa mai spun eu sarumina sa mi se scoata un post la concurs, daca la acel concurs comisiei ii place de ochii mei sau nu-i place”, criteriile dintr-o data la unii se aplica folosind maximum de exigenta, iar la altii uitind de acele criterii. Daca regulile sint foarte ferme si se recunoaste valoarea, vor pleca mai putini. Oricum vor pleca. Si din Anglia pleaca in America. Dar acest exod va fi un schimb de experienta, nu va fi o migratie, ci va fi vorba doar de cazuri ocazionale.

Eu am un alt exemplu dat de o persoana care contracandida la sef de lucrari, avea noua articole publicate in cele mai mari reviste din lume si a pierdut concursul din cauza contracandidatului care avea 57 de articole publicate, nici unul intr-o revista indexata. Si ma uitam la CV-ul profesorului Engelhard, cel care este unul din fondatorii bioeticii, parintele bioeticii, care a scris foarte mult, dar in CV-ul lui nu si-a trecut decit patru carti si 21 de articole. El a spus „astea sint cele care ma reprezinta, restul ce-am facut? Am promovat, am facut marketing, dar ceea ce ma reprezinta si ceea ce inseamna intr-adevar valoare, astea sint”.

Daca tu nu-ti indeplinesti obligatia de a ma plati, a doua zi iti spun la revedere

O.V.: Una dintre manevrele ministeriale a fost introducerea rezidentiatului cu post si a celui fara post. Cum vedeti astazi aceasta idee?

V.A.: Am negociat joi cu ministrul Sanatatii Ordonanta privind rezidentiatul si ministrul a acceptat toate modificarile pe care le-a adus Colegiul Medicilor, n-a fost nici o obiectie. Vor fi trei forme de rezidentiat; pentru medicina de familie s-a mai introdus o forma, pentru cei care deja au o anumita vechime, dar nu si-au luat inca specialitatea; va fi rezidentiatul cu post pentru zonele defavorizate si rezidentiatul pentru specialitate, candidatii urmind sa participe la concurs ulterior. Ceea ce am introdus la rezidentiatul cu post este ca el se va da la un loc cu celalalt. In ordinea mediilor, se vor alege candidatii. Concursul va fi la un loc, pentru a nu se incuraja intrarea pe poarta din dos in rezidentiat. Pentru ca inainte se spunea: „Scoatem ca avem nevoie acolo”, se dadea separat si dupa aia ii vedeai dosarul. Nu vom accepta nici un post la acest rezidentiat cu post, daca: Primaria, Consiliul Judetean, spitalul respectiv nu fac dovada ca vor pune la dispozitie medicului locuinta, ca-i vor acorda o prima de instalare in valoare de trei salarii si-i vor acorda in afara salariului pe care il primeste si toate sporurile pe care le da Ministerul Sanatatii, un spor de zece la suta. Daca zona este defavorizata si din cauza asta nu vine un medic acolo atunci trebuie sa si creeze conditii pentru acest medic. Au fost aici putine obiectii din partea Ministerului Finantelor, al Administratiei, dar Ministerul Sanatatii a sustinut acest punct de vedere al nostru si pina la urma a ramas in Ordonanta. Ordonanta urmeaza sa apara in maxim o luna de zile. Daca eu inchei un contract cind ma duc la spitalul din Vatra Dornei pentru cinci ani de zile, il inchei pentru ca tu pe perioada rezidentiatului ma sustii pe mine financiar, mi-ai dat un ban si eu in contul acestui ban vin la tine sa muncesc si ma platesti mai bine pentru ca la tine este o zona grea. Aceasta a fost ratiunea. Si atunci nu mai este vorba de legare de glie. Este o optiune libera de la inceput. Eu ma duc acolo de ce? Pentru ca mi se acorda locuinta gratuita, ma duc acolo pentru ca o sa cistig mai mult, stiu ca stau cinci ani de zile, mi-am adunat banii, pot sa plec si daca tu nu-ti indeplinesti obligatia de a ma plati, a doua zi iti spun la revedere, am plecat. Nu mai este legarea de glie prin act administrativ, ci este optiunea libera a fiecarei persoane in parte. Nu vreau sa ma duc sa calc noroiul acolo, stau cu un salariu mai prost in alta parte.

Aceasta calitate de mediator de conflicte mi-a fost recunoscuta

O.V.: Ce alte chestiuni ati luat in considerare cind v-ati depus candidatura?

V.A.: Lucrez de atitia ani in aceasta institutie, vreau sa spun ca eu cunosc marea majoritate a cadrelor didactice, si experienta pe care o am in managementul resurselor umane, ma face sa cred ca as putea sa duc in continuare la stingerea conflictelor si crearea unui climat cu adevarat academic. Pe de o parte este complementara aceasta activitate cu celelalte, invatamintul universitar pregateste medici care intra in Colegiul Medicilor si atunci trebuie sa incercam sa modelam invatamintul universitar medical in functie de nevoile pe care le are Colegiul Medicilor, asistenta medicala, in asa fel incit la sfirsitul facultatii sa stim ce obiective sa fie foarte clare, ca piata muncii sa-i poata absorbi usor; si de ce sa nu recunosc, pe parcursul timpului aceasta calitate de mediator de conflicte mi-a fost recunoscuta si am avut numai succese. Pe de alta parte bineinteles ca aceasta titulatura de rector este onoranta; asta inseamna increderea pe care o au ceilalti in tine, iar incercarea de a aplana conflictele intre generatii care oricind apar, de a lasa sa se dezvolte pe criteriul de competenta, fiecare individ in parte, iti aduce satisfactii. Pierzi din cauza timpului, a efortului, dar ai aceasta satisfactie. Nu poti nimic sa primesti in viata fara sa si dai. Iei, ai functia onoranta, esti rector, dar asta inseamna si din partea ta: consum nervos, responsabilitate, nu poti numai sa ai si sa nu dai.

O.V.: Spuneati ca sistemul medical este atacat in mod continuu si nejustificat. De la ce ar fi putut sa porneasca aceasta mediatizare negativa de care vorbeati?

V.A.: Sint citeva aspecte. Pe de o parte sistemul care nu este armonizat, reforma s-a facut pe segmente si s-a facut intotdeauna repede-repede. Nimeni n-a stat sa faca o analiza. Si atunci sistemul nu mai este armonizat. Este ca si cum ai incerca sa pui roti de Mercedes la un trabant si vrei sa mearga. Nu se poate. Cumperi ambulante ultramedicalizate, dar nu te-ai pregatit din timp sa ai oamenii potriviti. In permanenta s-a vorbit de partea economica, si nimeni nu s-a gindit la resursa umana. Trebuie sa inteleaga toata lumea ca fara medici nu se poate sa functioneze un sistem sanitar. Or, ei au fost culpabilizati, marginalizati, dispretuiti.

Vineri m-au invitat jurnalistii pe domeniul medical la o discutie informala pe care ei au initiat-o sa vedem ce se intimpla. Si exact lucrul asta l-am spus; nu remarcam ca de fapt sistemul nu functioneaza, ca erorile apar fiindca nu functioneaza sistemul, nu-i vorba numai de bani, pentru ca paradoxal, sumele in patru ani s-au triplat. Au intrat de trei ori mai multi bani in sistemul de sanatate. In acelasi timp, gradul de satisfactie al populatiei si al medicilor a scazut. Si populatia este nemultumita si medicii sint profund nemultumiti. Inseamna ca undeva scirtiie ceva.

Trebuie sa ne oprim sa vedem, sa analizam sistemul. Din acest punct de vedere, generalizarea unor cazuri particulare este periculoasa in primul rind pentru pacient. De ce? Va incuraja o medicina defensiva. Medicul, vazindu-se tot timpul acuzat, nu va mai lua masuri eroice sa salveze viata. Daca este un caz grav va spune nu la mine, sa se duca in alta parte si are acoperirea legala, daca va trebui sa faca o investigatie o mimeaza numai. O mimeaza pentru ca spune ca daca se intimpla ceva o sa se spuna ca a murit din cauza mea. Si atunci aceasta medicina defensiva este in defavoarea pacientului.

In al doilea rind, increderea pacientului in medic reprezinta cinzeci la suta din sansa de reusita a unui tratament. Daca pacientul tot timpul este bombardat ca medicii sint incompetenti, bineinteles ca nu asculta de indicatii ori n-are incredere si tratamentul nu are efect. Nicaieri in lume n-o sa vedeti mediatizarea aceasta a cazurilor decit dupa ce decizia este definitiva. Si atunci nu se generalizeaza, nu se spune spitalul dauneaza grav sanatatii, se spune in spitalul X, medicul Y a gresit. Asta nu inseamna ca toti medicii din spital sau ca toti medicii din alte spitale au gresit. Mediatizarea se face cu prudenta tocmai din aceste ratiuni. O sa ajungem in situatia in care lumea o sa se trateze la mama Omida.

Daca ma conduc dupa un ghid, s-ar putea sa ajungem la „operatia reusita, pacientul mort”

O.V.: De curind s-a propus editarea unor ghiduri medicale in conformitate cu normele europene.

V.A.: In cazul acesta vine cineva care nu stie, de regula un politician care este incompetent si spune: „Daca am avea ghiduri europene?”. Ghidurile care se discuta sint facute de societatile profesionale si sint orientative. Gradul de implementare a lor in Anglia este de 17 la suta. Pe de alta parte, pacientul are individualitatea sa. Eu daca ma conduc dupa un ghid, s-ar putea sa ajungem la „operatia reusita, pacientul mort”. Pentru ca ele doar te orienteaza statistic. La noi, toata lumea a inteles ca aceste ghiduri sint un fel de Biblie, de Coran. Ce vor de fapt decidentii? Sa le impuna, in asa fel incit sa faca economie. Exclus, nu se poate face asa ceva. Ghidurile sint utile pentru profesionistii din medicina, pentru ca se perfectioneaza, dar nu sint utile pentru pacient. Alaturi de ghid, medicul trebuie sa mai citeasca nu stiu cit, si, in plus, sa faca apel la experienta lui profesionala.

Cit despre medicii pusi la zidul infamiei, marii profesori ai nostri in chirurgie din anii treizeci au facut o eroare medicala la Ionel Bratianu. Si Ionel Bratianu a murit din cauza unei erori medicale. Nimeni nu i-a impuscat pentru ca simptomatologia a fost de asa natura incit orice medic ar fi pus acel diagnostic. Peste tot se moare de pneumonie sau de apendicita. Problema este sa nu scapi cazurile, sa pui diagnosticul si sa faci tot ce este posibil sa nu se intimple acest rezultat. Or, ghidurile europene sint foarte utile in profesia medicala daca sint facute profesionist. Si exista intre ele diferente. Toate sint corecte. Daca le privesti ca pe o Biblie, atunci ele sint periculoase. Colegiul Medicilor din Romania si-a propus sa organizeze o asemenea dezbatere, prin luna aprilie ori mai, pentru a ne pune de acord cu ce trebuie sa fie ghidurile in Romania, cum trebuie sa fie ele implementate, in asa fel incit sa creasca calitatea actului medical.

N-a existat un program coerent si planificat din punct de vedere al dotarilor

O.V.: Ce ne puteti spune despre dotarea spitalelor? Nu ar trebui la rindul ei sa respecte normele europene?

V.A.: Comisia de acreditare care trebuia sa faca standardele de calitate pentru spitale, nu s-a intrunit de patru ani de zile. In 2006 s-a schimbat legea si acolo este trecut ca este o comisie de acreditare. Si in Uniunea Europeana exista standarde diferite, de aceea si spitalele sint clasificate diferit. E greu de spus cum stam noi comparativ cu UE cit timp noi nu am stabilit standardele dupa care evoluam.

Asa cind privesti, bineinteles ca mai avem nu mult, ci foarte multe de facut. N-a existat un program coerent si planificat din punct de vedere al dotarilor. Aparatura, in ’90, era deja depasita. In fiecare specialitate, fiecare spune, de exemplu, „am nevoie de computer tomograf”. E nevoie, dar eu n-am inteles niciodata de ce in municipiul Bucuresti au fost necesare 39 de computere tomografe, iar Regiunea de dezvoltare Nord-Est a primit numai trei. Populatia era echivalenta. Conditiile insa erau altele.

Evaluarea dotarilor s-a facut pe un proiect finantat de Banca Mondiala, in valoare de un milion de dolari; din nefericire, dupa cum se intimpla de obicei la alegeri, a venit un ministru de alta coloratura politica si nimeni nu s-a mai uitat la rezultate fiindca au spus ca „acelea au fost in alta guvernare, noi avem alta viziune”. Ceea ce lipseste la noi este coerenta actului de guvernare, de transferare a proiectelor de la o guvernare la cealalta. Mai mult, fiecare nou ministru din aceeasi guvernare s-a simtit dator sa faca reforma lui. Daca America este tara tuturor posibilitatilor, Romania este tara unde totul este posibil. Noi tot timpul in reformarea sistemului de sanatate o luam de la capat.

Organele artificiale ar putea rezolva problema transplanturilor

O.V.: Ati fost unul dintre cel mai aprigi contestatari ai acordului prezumtiv in ceea ce priveste transplantul de organe. Va mentineti si acum pozitia?

V.A.: In primul rind am fost unul dintre sustinatorii transplantului si toata lumea a facut campanie in favoarea transplantului, dar facut nu pentru orgoliul profesional al medicului care l-a realizat, nu din interes material, ci intr-adevar altruist si cu mesajul umanist al profesiei medicale: „Sa salvam vieti”. Trebuie sa aparam drepturile donatorului si drepturile primitorului. Transplantul, daca putem spune asa, nu este decit o forma de canibalism stiintific non-oral. Nu mai mincam, luam din organe. Ceea ce declara Agentia Nationala de Transplant, ca toate tarile din Uniunea Europeana au consimtamintul prezumat, este fals. Au o anumita forma de consimtamint prezumat si oricum nu o s-o aplice decit peste cinci-sase ani de zile. Consimtamintul prezumat inseamna ca daca o persoana nu s-a dus la notar si nu a scris ca „nu vreau sa mi se recolteze”, pot sa-i recoltez.

In Statele Unite ale Americii, lucrurile stau invers. Persoanele isi dau consimtamintul in timpul vietii pentru transplantul de organe. Acolo, cind cineva se duce sa-si ia certificatul de conducere alaturi are un formular in care spune: sint de acord ca in situatia in care voi muri, sa fiu donator. Si atunci li se face cardul de donator pe care l-am introdus in lege. Persoana, in cunostinta de cauza spune da, vreau sa fac acest fapt altruist.

Abuzurile care pot sa apara in legatura cu acordul prezumat ma fac sa am mari retineri. E mai simplu sa spui: gata daca a murit ii luam organele, mai complicat e sa-i luam acordul in timpul vietii. Si atunci s-a ales calea cea mai simpla. Mai mult, consimtamintul prezumat nu a dus la cresterea de donari si nu rezolva problema recoltarii de organe. Si oricum, recoltarea de organe de la cadavru nu va rezolva problema transplantului pentru ca cererile sint de opt ori mai mari decit oferta. Ceea ce o va rezolva va fi transplantul de organe artificiale. Si aici trebuie eforturile sa se indrepte, spre aceste tehnici.

Retinerea mea este pur etica si din nefericire viata ne-o confirma. In China, penitenciarele au ajuns sa furnizeze organe. Insa cel mai mult m-a impresionat un fapt petrecut la Paris. Discutam despre probleme de etica si un medic a venit si mi-a spus: „Intr-un moment, cind aveam nevoie de un organ, eram capabil sa omor pe cineva ca sa-l obtin”. Iata cum dorinta de a primi un organ a reusit sa transforme un om de calitate, si cu o anumita pozitie sociala, intr-o fiara.

Catalina SCULITA

In politica am avut un complex de superioritate

As dori sa vorbim despre dumneavoastra in postura de moderator de televiziune si realizator al emisiunii de la PRO TV Iasi, „Dreptul la sanatate”. De ce ati ales sa va implicati si in mass-media?

V.A.: Vreau sa fiu foarte sincer. Era acum patru ani de zile, si m-am enervat ca sa spun asa. Toate emisiunile pe care le vedeam pe domeniul medical, ori mergeau pe o semidezinformare a pacientilor, pentru ca se faceau mai mult ca sa-si faca imagine un anumit doctor si sa vinda un anumit medicament, ori erau atacuri la adresa medicilor. Si atunci m-am gindit sa fac o emisiune, unde sa nu dau consultatii medicale la telefon si sa-l trimit la cabinetul X sau Y, ci sa lamuresc populatia ce inseamna patologie, ce inseamna boala si ce drepturi are cetateanul roman in raport cu cel care trebuie sa organizeze sistemul. Si a inceput ca intr-o joaca, am zis citeva luni de zile si s-au implinit patru ani.

Emisiunea contine si informatii de bioetica, pentru ca acest domeniu este deosebit de important pentru pacient. Va spuneam, actul medical n-are numai incarcatura tehnica. Are o puternica incarcatura etico-psihologica. Toata lumea spune ca medicina este o stiinta tehnica. Nu. Medicina este o disciplina umanista pentru ca se adreseaza omului. Si omul nu este facut numai din celule, mai are ceea ce noi spunem spirit, suflet, tulburari psihice.

O.V.: Treptat, odata cu alte proiecte, ati renuntat la viata politica. Ce mai inseamna astazi acest domeniu pentru dumneavoastra?

V.A.: In politica am avut un complex de superioritate, vazind calitatea celor din domeniu, calitatea umana, nu neaparat cea profesionala. Incet-incet ei s-au transformat. Au inceput sa devina ipocriti, demagogi, egoisti. Si asta mi-a adus aminte de ce spunea Nietzsche. Ca cel care se lupta cu raul trebuie sa fie atent ca in timp sa nu devina si el rau. Pentru ca atunci cind te uiti in abis si abisul priveste in tine.