Sint o femeie maritata, cu doi copii, pe cine dracu’ mai intereseaza?

Eveniment Niciun comentariu la Sint o femeie maritata, cu doi copii, pe cine dracu’ mai intereseaza? 48

Nu stie de ce a ramas. Nu stie nici de ce a ajuns acolo. La inceput nu avea decit promisiunea unui viitor post care va prezenta si altceva in afara stirilor din sport. Nu era nimic sigur si, totusi, pe 1 Decembrie 1995, Andreea Esca s-a dus in fata camerei si le-a spus oamenilor din fata televizorului “Buna seara Romania, Buna seara Bucuresti!”. Au trecut 13 ani, a respectat traditia cu sfintenie, iar acum se afla la acelasi buletin de stiri de la ora 19. Nu s-a dus la nici un alt canal TV si nici nu a inceput sa prezinte o emisiune cu Nikita deoarece “nu imi place sa agasez telespectatorii”. Se pare ca Pro TV-ul i-a devenit o a doua familie: nu vrea sa plece, ii place, si in plus iti mai zice ca “eu sint foarte statornica”. Acum are al ei “Happy Hour” si spera sa o iubeasca oamenii cit mai mult pentru a putea sa dea de veste in continuare despre ce se petrece in lume.

“Nu mi-a parut rau niciodata de alegerea pe care am facut-o”

OPINIA VECHE: “Buna seara Romania! Buna seara Bucuresti!”Din 1995 auzim aceleasi cuvinte in fiecare seara. S-a schimbat ceva in Romania de atunci?

ANDREEA ESCA: Din pacate in Romania nu s-au schimbat prea multe in bine. Dar pentru noi, pentru tot grupul Media Pro, lucrurile au evoluat destul de bine si sint foarte fericita de alegerea pe care am facut-o cind am decis sa ma inrolez in echipa Pro Tv-ului. Eu cred ca am reusit sa aratam ca, daca iti faci treaba cum trebuie, lucrurile merg cum trebuie. M-as fi asteptat la mai mult.

O. V.: Din partea cui?

A. E.: Din partea politicienilor, pentru ca ei sint cei care decid. Atunci cind am inceput sa fac jurnalism, aveam 19 ani si chiar credeam ca voi reusi sa schimb lumea prin aceasta profesie. Din pacate, nu a fost asa. Desigur  pe ici pe colo s-au schimbat, am facut anumite lucruri noi, dar… Nu mi se pare normal ca in anul 2009 spitalele din Romania sa arate asa cum arata, serviciile din Romania sa fie asa cum sint, sistemul de educatie sa fie la pamint. Mi-as fi dorit ca toate aceste lucrurie sa se schimbe in bine. Mi se pare ca a trecut de atunci suficient de mult timp. Sa nu mai spun ca de la Revolutie sint 20 de ani si nu avem o autostrada civilizata. Este cel mai mare of al meu.

O. V.: Cum a fost in prima redactie de stiri de la SOTI?

A. E.: Cind eram in anul intii de facultate, s-a deschis SOTI. Era o televiziune privata care intra pe Canalul 2 (n.r.: TVR 2) dupa ora 24, conducerea inchiriase Canalul 2 pe o portiune. Si pentru mine a fost cea mai buna scoala, pentru ca eram la inceput de televiziune. Totul era la inceput, nici noi nu aveam habar, dar eram toti foarte tineri. Incercam tot felul de lucruri, inventam foarte multe lucruri. A fost un moment de o creativitate foarte mare. Pentru ca in momentul in care oamenii nu dispun de o tehnologie, de cunostiinte, de lucruri care sa iti usureze viata, atunci iti pui mintea la contributie ca sa faci ceva. Perioada aceea a fost foarte buna pentru ca iti dezvolta mintea si pentru ca, pe de alta parte, te facea sa te simti foarte puternic. Pentru ca stii ca mai rau de atit nu poate fi daca ai facut aia, oricind vei putea face orice.

La Pro Tv ei m-au chemat. Eram la SOTI de trei ani de zile, plecasem la CNN, unde avusesem o bursa Soros, pe care o cistigasem in perioada respectiva. La CNN am inteles eu care este treaba cu televiziunea de fapt. Acolo am vazut ce se intimpla si ce faceam noi la SOTI, zici ca eram niste amatori, insa eram entuziasti si indragositi de ceea ce faceam. La CNN mi-am dat seama.  Si exact inainte sa plec (n.r.: la CNN) primisem o oferta de la Pro Tv, pe atunci se chema Canal 31. Dar nici macar atit nu era,  de fapt era un canal de sport. Primisem o oferta in care mi se spunea ca va exista o televiziune la un moment dat si ca va avea si stiri, altceva in afara de sport si m-au intrebat daca as vrea sa vin. Atunci eu le-am zis ca nu stiu, sa vedem. Oricum, eu sint foarte statornica si nu am raspuns imediat “Hai ca vin!”. Am plecat la CNN si acolo m-am interesat de ei. Daca ei stiau ceva, daca totul este in regula. Iar ei mi-au zis ca acolo este un tip foarte destept care face treaba asta. “Du-te!”. Si cind m-am intors de la CNN, am acceptat oferta lor si am plecat de la SOTI. Oricum, nu a durat decit un an sau doi si s-a inchis pina la urma. De fapt, nu era decit un experiment. Ei, de atunci nu mi-a parut rau niciodata de alegerea pe care am facut-o. Desi, eu m-am dus la nimic. Ei aveau un canal de sport si o promisiune ca intr-o zi va fi odata o televiziune.

O. V.: Faptul ca ati aparut de 1 decembrie a fost cumva si o strategie de marketing?

A. E.: Nu stiu daca noi atunci stiam de strategii de markenting si alte chestii din astea. Insa este posibil ca Sirbu (n.r.: Adrian Sirbu, fondatorul  Media Pro si Pro Tv) sa fi stiut de atunci pentru ca el este un avangardist si un autodidact. Imi aduc aminte ca se perfectiona la engleza de unul singur, isi lua manuale imense de management. Pe vremea aceea, cind noi habar n-aveam de “know how”. Este posibil ca el sa fi gasit o strategie in mintea lui, doar ca a decis ca o sa facem o data de Ziua Nationala si ca o sa fie si ziua Pro Tv-ului. A fost un mare succes. Nu ca lucrez eu acolo, nu vorbesc partinic, dar chiar a revolutionat media la vremea aceea. Oamenii erau atrasi ca de filmele americane. A fost un fenomen care a cucerit, era ceva complet nou si complet altfel facut. Era pur si simplu ca si cum te uitai la o chestie care nu era romaneasca, care era din afara.

“Nu e bine nici sa agasez oamenii cu prezenta mea”

O. V.: De 13 ani Esca tot prezinta stiri, de ce nu a facut si ea in atit amar de timp si o emisiune despre blonde?

A. E.: Nu prea cred in omul multilateral dezvoltat, mi s-a parut ca regimul comunist a esuat din cauza omului multilateral dezvoltat. Nu fac numai stiri, de aproape trei ani de zile, ma ocup de revista “The One”. Este atit de interesant si atit de nou, iti ocupa atit de mult timp si e cu totul altceva. Eu nu am mai lucrat niciodata in presa scrisa.

Dar nu vreau sa fac altceva. Imi place foarte mult ceea ce fac si cred ca este suficient. Nu imi place sa agasez telespectatorii. Adica ei deja ma vad in fiecare zi, cred ca este suficient. Sa ma apuc acum sa fac si o emisiune si un talk-show, crede-ma ca la un moment dat iti ajunge. Stii cum e, daca maninci o felie de tort,  iti este pofta sa mai maninci una, daca cineva iti da un tort ti se apleaca si nu mai vrei. Nu e bine nici sa agasez oamenii cu prezenta mea.

O. V.: Nu exista posibilitatea unei plafonari a carierei?

A. E.: Sincera sa fiu, nu m-am gindit nici la avantaje si nici al dezavantaje pentru ca nu ma intereseaza subiectul. E ca si cum m-ai intreba “dar daca ai merge cu motocicleta cum ar fi?” Pai nu stiu, pentru ca nu ma intereseaza. Deocamdata imi place foarte mult ceea ce fac. In momentul in care voi simti nevoia, atunci voi cintari toate lucrurile si voi vedea. Am atuurile respective sa fac altceva sau nu le am? O fi mai bine? O fi mai rau? Ma ajuta, nu ma ajuta? In momentul acela probabil ca voi pune in discutie toate lucrurile acelea. Dar in momentul de fata nici nu ma preocupa si nici nu ma intereseaza sa fac altceva. Uite de exemplu, talk-show-uri politice. Nimeni nu le mai vrea, uita-te pe audiente.

Pe vremea cind faceam eu la SOTI, era altceva. Faceam “Chestiunea zilei”. Titlu pe care l-a luat apoi Calinescu si mi se pare ca-l avea si Tatulici dupa. Atunci era foarte intersant, stateau oamenii la talk-show-urile politice. Se uitau, dar de ani de zile nu mai merge. Ca si format nu mai merge. De ce sa mearga? Mai crede cineva intr-o promisiune politica? Nu. Si atunci de ce? Oamenii s-au desteptat si au inteles.

“Cum dracului am ajuns aici?

O. V.: Ati putea prezenta stirile de la ora 17:00?

A. E.: Da, as prezenta si jurnalul de la ora 17:00.

O. V.: De ce este criticat de multi oameni?

A.E.: Pentru ca oamenilor le este greu sa vada ce se intimpla de-adevaratelea in tara lor.  Mi se pare ca este foarte greu. E una sa iti spuna cineva ca esti dragut, ca iti place. Dar si sa iti spuna ca esti cam gras, nu iti mai place. Arata niste lucruri care se intimpla si trebuie sa le recunoastem si sa incercam sa le rezolvam. Nu sa ne bagam capul in pamint ca strutii si sa inchidem jurnalul de la 17:00. Sa ne facem ca mai bine dam o floare, ca nu exista si hai sa dam ceva cu doi indragostiti de “Valentine’s day”.  Alea exista si ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru autoritati care ar trebui sa faca ceva pentru asta. Nu sa se uite si sa blameze jurnalul. Sa blameze situatiile si sa se gindeasca: “Cum dracului am ajuns aici? Cum e posibil sa fie asta?”. Aceasta ar trebui sa fie revolta, nu ca le dam la televizor. Ca daca nu ar fi, nu le-am da. Nu cred nici asta, ca oamenii vad la televizor si asta fac la rindul lor. Nu e.

O. V.: Ce este stirea?

A. E.: O informatie, oamenii trebuie sa fie informati si sa stie ce este in jurul lor. Mai departe, noi nu putem sa luam masuri, nu este in puterea noastra sa luam masuri. Putem sa-i tragem de urechi de fata cu lumea si sa-i facem de ris, dar nu putem sa luam masuri. Daca ei nu se inrosesc, e o treaba de ce vorbeam mai devreme. De familia lor de acasa, de scoala, de cum se dezvolta omul de-a lungul vietii, de ce fac banii din oameni si de alte lucruri care nu mai tin de noi.

O. V.: Nu apare o frustrare in momentul in care stirile voastre nu ajung mai departe si la autoritati?

A. E.: Ba da, mor de suparare cind vad ca niste subiecte nu se finalizeaza asa cum cred eu. Noi sintem niste informatori, nu  putem fi mai presus de lege. Nu sintem noi cei care facem legea.  Putem doar sa sesizam ca organele respective nu-si fac treaba si sa speram la bun simt. Dar bineinteles ca exista frustrarea. Mai ales cind aud de copii de judecatori ca ii calca pe altii, ca nu stiu ce. Scapa toti nevinovati, la revedere, a doua zi sint toti la fel. Si altii, apoi politistii ii aduna de pe strazi si judecatorii le dau drumul.

“Nu te gindesti ca intr-o zi poate o violeaza pe fata ta sau o omoara pe maica-ta?”

O. V.: Va emotioneaza anumite subiecte?

A. E.: Multe stiri ma ating. Toate care sint legate de batrini, de copii. Ma si ating, ma si revolta in acelasi timp. Asta cu batrinii ma revolta mai tare decit cu copiii. Sint niste oameni care o viata intreaga au trait intr-un sistem pe care ei nu l-au ales. Au muncit de le-au iesit ochii si acum au ajuns pensionari si sa-si bata joc toata lumea de ei. Ei nu mai pot sa faca nimic, nici nu mai au sansa noastra de a pune banii deoparte. Sint niste oameni condamnati la care nu se mai uita nimeni si e ingrozitor de umilitor sa fii tratat asa in tara ta. Sau toti copiii de la orfelinat de care-si bat joc. Mi se pare ca sint dezumanizati complet si nu-mi dau seama daca aceasta dezumanizare se trage din cauza ca nu au bani suficienti oamenii astia. Dar eu ma gindesc si la asta cu banii. Iti dau un confort, o liniste, dar chiar sa vezi un copil in halul ala linga tine, chiar daca esti sarac lipit, sa nu il ajuti? Mi se pare ca au devenit niste ciini oamenii. Sa nu schimbi cearsaful pina nu iti da banul?

Eu cred ca si daca le-ai face 1000 de euro salariul, ei ar lua mita in continuare, dar nu ma deranjeaza asta cit ma deranjeaza cei care nu fac nimic pina cind nu le dai. Eu fac o diferenta intre lucrurile astea. Nu sint chiar nebuna absurda. Da, te-a tratat super bine medicul respectiv si iti face placere sa ii faci un cadou omului. Ii faci un cadou pentru ca tu stii ca omul ala are un salariu de nimic. Nu mi se pare mita, nu mi se pare condamnabil. E ca si cum m-as duce la el acasa si i-as face eu un cadou. E treaba mea. In schimb sa nu te opereze sau sa isi bata joc de tine pentru ca nu i-ai dat, astia ar trebui omoriti.

O. V.: A devenit un fel de cutuma “predata” de pe bancile scolii?

A. E.: Acum ies o gramada de oameni care au facut facultatile la colt de strada si in viata lor nu au trecut o ora pe la scoala si au diploma. Nu ma deranjeaza atit timp cit nu imi pune in pericol viata. Dar cind depinde si viata mea… Daca esti constructor si faci un bloc si se darima peste mine, atunci nu e in regula.

O. V.: Cine-i de vina?

A.E.: De vina sint profesorii care dau examenele ca sa ia bani.

O. V.: Pai, ei spun ca nu au destui bani. Atunci?

A.E.: Dar trebuie sa ai coloana vertebrala mult mai multa decit bani. Eu nu as putea sa dorm noaptea, oriciti bani as avea. Sa stiu ca este un medic si la care poimiine o duc pe maica-mea. La fel si la judecatori, au luat mita si ii dau drumul pe strada. Dar nu te gindesti ca intr-o zi poate o violeaza pe fata ta sau o omoara pe maica-ta?

O. V.: Revista “The One” este acea portita de scapare?

A. E.: Nu e o portita de scapare. Cind zici scapare e ca si cum ai vrea sa fugi de ceva. Dar eu nu vreau sa fug de ceva. Dar e altceva, e o lume paralela. E partea aia mai “glossy”, de care noi nu avem parte la jurnale. Revista este acea parte. Eu nu am scris niciodata presa scrisa si ma gindeam ca e foarte plictisitor. Pentru ca, obisnuita cu televiziunea, presa scrisa este mult mai migaloasa, mai ordonata, trebuie sa fii mai serios. Mi-era teama ca nu am sa pot sa ma adaptez, dar pina la urma a fost ok. Si subiectele sint asa, pentru fete. Am o echipa foarte buna si am invatat foarte multe lucruri pe care nu le stiam. De la calculator, la tot felul de programe necesare, dar despre care habar nu aveam, pina la lucruri despre “frumos” in general. Imi face placere, lucram cu multi tineri designeri, oameni care se ocupa si de moda si de arta si de cultura. Sint persoane tinere de la care ai ce invata, care  deja sint aproape o alta “tara”.

O. V.: E mai bine decit la stiri?

A. E.: E cu totul altceva, e nou. Dar nu as putea sa renunt niciodata la stiri pentru revista. Pe de alta parte, nu as vrea sa imi pun problema asta pentru ca imi place foarte mult ce fac si mi se pare ca e formula ideala. Acum  traiesc doua vieti: dimineata ma duc acolo de la 10 pina pe la trei, cind iau copii de la scoala, parca am o viata. Dupa aia, dupa amiaza pina seara e ca si cum ai avea o alta viata.

O. V.: Se impaca?

A. E.: Se impaca, daca vrei, poti sa le impaci. Desigur, eu am si un mare ajutor. Ma ajuta foarte mult parintii mei, stam unii linga ceilalti, am cu cine sa mai las copiii daca am nu stiu ce treaba. E foarte important sa ai o liniste sufleteasca. Sotul meu e foarte puternic si ma sprijina si intotdeauna m-a impins de la spate. El a ramas in locul lui maica-mea, daca vrei. “Hai, imi mai dau cite un sut”, mai merg 80 de kilometri. Maica-mea, ocupindu-se de cei mici, a ramas Alex care imi mai da cite un avint.  Si lui ii place ceea ce fac si isi da cu parerea, da sfaturi foarte bune. El e un tip foarte pasionat de frumos si de design.

“Exista mercenari si in televiziune”

O. V.: Care-i compromisul atunci cind decizi sa mergi la un alt post? Ce poti pierde?

A. E.:  Exista mercenari si in televiziune. Peste tot exista oameni care s-au dus la alti bani. Exista. Teo de exemplu. Sint oameni care nu se multumesc cu ce au si sint oameni care vor intotdeauna mai mult, indiferent de cit ar avea. Asa este firea omului. Trebuie sa stii si ce iti aduce fericirea. Poate ca unuia ii aduce fericirea mai multi bani. Altul nu poate sa doarma noaptea si  zice “dom’le, eu stau in trei camere, dar sint fericit si multumit”.  Si este si a treia varianta, in care sa-i placa ceea ce face acum. Si nu putem noi sa zicem din afara pentru ca nu stim.

O. V.: Madalin Ionescu a trecut de la un talk show la o emisiune cu si despre Nikita.

A. E.:  Poate chiar ii face placere sa o prezinte pe Nikita.

O. V.: Ati pleca de la Pro Tv?

A. E.: Nu, pentru ca  nu am de ce. Ca si cum ti-as spune tie: ai o prietena, te intelegi perfect cu ea si eu te intreb “dar ai vrea sa fii cu alta?”. “Nu, eu sint fericit cu asta si imi place de ea si ne intelegem bine. “Ce treaba am?

O. V.: La inceputul carierei nu erati atit de cunoscuta ca acum. Ce v-a impiedicat sau de unde stiati ca Pro TV-ul e cel mai bun? Putea sa dea faliment ca si SOTI-ul sau Tele 7Abc.

A. E.: Au  venit cu propunerea de la o televiziune si cu o varianta foarte benefica din punct de vedere financiar. Si nu m-a interesat absolut deloc. Exact ce vorbeam, i-am spus si tipului respectiv care m-a sunat si ramasese sa ne vedem undeva, ca nu imi spusese despre ce este vorba de la inceput. “Daca este vorba de o oferta, nu mai veniti, ca nu ma intereseaza si nu vreau sa va pierdeti vremea cu mine”. Apoi el: “Dar stati sa va spun ca despre ce e vorba, despre ce sume”. Dar nu ma intereseaza, puteti sa imi spuneti acum ca imi dati un milion de dolari pe secunda ca nu ma intereseaza. Eu sint multumita, eu sint fericita si imi place ce fac si nu vreau mai mult. Sincer, chiar nu m-am preocupat cu nimic sa imi pastrez imaginea asta. Asa am fost, am facut ce am vrut, nu am stat sa ma gindesc ca fac asa ca sa se sa zica nu stiu cum. Chiar nu ma intereseaza. Pentru ca sint o femeie maritata cu doi copii, pe cine dracului mai intereseaza? O revista mondena despre mine?

O. V.: Dar sint femei maritate cu trei copii si apar in revistele mondene.

A.E.: Da? Poate fac niste chestii interesante. Eu ce sa fac? Sa apar ca sa ce? E plictisitor. Ma duc la revista, iau  copii de la scoala, ma duc acasa, fac lectii, iar seara ies cu sotul meu peste tot.  Eu nu ies singura ca sa nu aiba ceva de birfit. Normal ca nu mai  esti un subiect interesant pentru o revista de can-can.

O. V.: Alte vedete merg cu fotografii la cumparaturi. De ce nu-i invitati intr-o zi?

A. E.: Inseamna ca au ceva la cap. Stii ce se intimpla? S-ar putea sa fie niste oameni care, ca sa fie in centrul atentiei, ar face asa ceva. Desi, mi se pare o boala asta, sa chemi pe cineva ca sa te pozeze. Deja cazi spre patetic. Dar ma gindesc si asa, poate ca nu au fost niciodata in centrul atentiei si poate au dus lipsa de asta si incerca acum.

Eu nu am fost asa. Am fost un  copil singur la parinti, iar toata lumea era cu mine. La scoala eram tot timpul in trupa de teatru, faceam poezii, cam ce faceau copiii de atunci. Ma bagam in toate. Atrageam atentia, dar asa eram eu, nu ca as fi facut asta intentionat. Intotdeauna am avut prieteni, am mers la petreceri, intotdeauna am avut parte  de “privilegiul” asta, daca vrei sa-i zic asa,  incit mi s-ar parea complet penibil ca acum sa fac asta. Nici nu imi trece prin minte, mi se pare o  mare pierdere de timp.

“Ceea ce facem noi e un joc care se judeca foarte usor”

O. V.: Cit timp veti mai saluta Romania si Bucurestiul?

A. E.: Cit oi mai putea. Cum  spuneai tu, daca ma tine si fata atunci…

O. V.: Daca publicul va aprecia fetele serioase, atunci va va tine mult fata.

A. E.: Da, dar stai sa vedem acum. Stii cum e (ride), deocamdata ma indrept inspre 40, sa vedem cum va fi cind ma duc inspre 50-60. Depinde de sanse, depinde de oameni si cum vor ei sa accepte. Ceea ce facem noi e un joc care se judeca foarte usor si nu de catre colegii nostri, ci de catre oameni. Esti intr-o chestie care este deschisa, aici nu te poti baza deloc pe pile. Bine, ai ajuns pe pile, dar daca tu te bilbii si te vede o lume intreaga, nu ai ce sa faci. Nu mai tine de mine, tine de lume, iar daca oamenilor nu o sa le mai placa, am sa ma retrag. Iar asta la noi este foarte simplu, se vede la sondaj.

O. V.: Cum sint jurnalistii de la CNN fata de cei romani?

A. E.: Sa stii ca e la fel ca si la noi. Nu mi se pare ca e vreo diferenta, chiar sint putin mai ipocriti, nici nu te prinzi ca te prostesc.

O. V.: Dupa cursurile de la CNN, ce v-a impiedicat sa ramineti acolo?

A. E.: Pe vremea respectiva, daca ramineam acolo, as fi ramas de una singura pentru ca nu exista nici un fel de varianta ca cineva sa ia viza si sa vina vreodata si sa ma vada. Iar eu, poate ca sint sentimentala din acest punct de vedere, eu nu pot sa traiesc fara familia si fara prietenii mei. Sufar de singuratate cumplit. Nu pot sa stau singura deloc, niciodata. Si ideea sa fi ramas acolo, de una singura si sa nu mai vina ai mei sa ma intilnesc cu ei, m-ar fi terminat. Atunci am ramas aici. In anii respectivi aveam si chestia aia ca ramii in alta parte, iti vinzi tara si nu ti-o ajuti. Mi se parea ca sintem lasi, cine mai face treaba atunci? Eu plec tu pleci, o sa ramina cine? Sint destul de patriot, nu stiu daca e bine sau daca nu e bine.

O. V.: Bine, ati zis ca totul a inceput de la SOTI, a fost o alegere subiectiva apoi cu Pro Tv-ul, dar pe Esca nu a trebuit sa o vada careva?

A. E.: Si asta este adevarat, eu cind m-am dus la SOTI si m-am angajat s-a nimerit atunci pe coridor Marilena Rotaru si m-a auzit. “Dar cine este fata aceea care a citit acolo?” Pe urma, cind am iesit mi-a zis: “Nu vrei sa ramii diseara cu mine sa imi citesti si mie te rog frumos?”. Imi sarise inima din piept. Am citit atunci, am plecat acasa si erau din alea: “Don’t call us, we will call you” (n.r.: nu ne suna tu, te sunam noi).  Pai, a doua zi m-au sunat si din ziua aia am fost angajata. Dar daca nu ma duceam, oricum nu ma vedea. Pai, de asta zic ca intotdeauna am nevoie de cite un brinci, ca eu nici nu am vazut anuntul. A venit un prieten de al meu si mi-a zis sa mergem. “Da, hai sa mergem!”. Undeva e cu doua parti. Nu te duci, nu te vede nimeni, nu te bagi, nu te baga nimeni. Nu o sa te cheme cineva: “Buna ziua, nu vreti un serviciu?”.

George GURESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top