“Comedia nu se poate face decit cu mare tristete”

Lui Eugen Cristea, "magarusul" care ne-a invatat sa zimbim din fasa, cifra 13 ii aduce noroc. Ii place sa paseasca cu dreptul pe scena, sa joace jocuri p calculator si sa vorbeasca despre trecut. Este un nostalgic care ii uraste pe politicieni si considera ca democratia se face cu biciul. S-a nascut in cele mai frumoase timpuri, cind televiziunea nu facea atita rau, iar fetitele nu se dadeau cu oja la virsta de cinci ani. Pentru Eugen Cristea, lumea de astazi este prea dura si tocmai de asta tine mereu ochii deschisi si analizeaza totul. Politica, televiziunea si copiii.

"De cind ma stiu am fost un revoltat"

OPINIA VECHE: Spuneati in cartea "Vanzatorul de zambete" ca ati obosit.

EUGEN CRISTEA: Da, acela era finalul daca tin eu bine minte, nu? Ala era un articol mai vechi care glasuia cumva ca obosisem sa mai lupt cu morile de vint. Cam asta era sensul, dar sa stiti ca oboseala a ramas si morile de vint au ramas in continuare.

O.V.: La ce anume va referiti cind spuneti "morile de vint"?

E.C.: La tot ceea ce se intimpla in jur. Eu sint foarte nemultumit de ceea ce se intimpla. De cind ma stiu am fost un revoltat, am fost un rebel. Faptul ca am avut incredere in oameni mi-a adus numai rele si poate de aceea spuneam eu ca am obosit  si ca m-am saturat cumva de aceasta lupta.

O.V.: Nu mai vindeti zimbete?

E.C.: Ba da, drept dovada sint aici.

O.V.: In moto-ul cartii sustineti ca nu mai este valabil proverbul "sa moara capra vecinului", ci "sa moara vecinul, sa ii luam noi capra".

E.C.: Da, expresia nu imi apartine, am imprumutat-o si eu si cred cu tarie, in continuare, in ea. Expresia se refera la faptul ca nu mai stim sa fim romantici si la faptul ca sintem preocupati prea mult de ceea ce reprezinta aspectul material al vietii, ca am uitat sa mai visam si ca am uitat sa avem grija de oamenii de linga noi.

O.V.: Vorbiti in carte si despre perioada cind ati candidat pentru functia de director al Teatrului National…

E.C.: Aia a fost o joaca. Din nefericire, cei din jur nu au luat-o ca atare. Eu am ascultat atunci parerile mai multor colegi de ai mei, foarte multi dintre ei tineri, care mi-au spus ca, la vremea repsectiva si probabil si acum, ar fi fost incintati sa fi avut  in persoana mea directorul lor de teatru. S-ar fi bucurat probabil pentru ca eu, pretinzind ca am in continuare un spirit tinar, le-as fi fost mai aproape si poate as fi avut mai multa grija de ei.

Nu am ramas dezamagit totusi, pentru ca stiam exact ca la orice concurs desfasurat corect sau mai putin corect – dar, in general, mai putin correct ca in Romania – rezultatul se stia dinainte. Se spunea clar "concursul a fost facut pentru; concursul se da pentru si numai pentru…". Dar mie mi-a folosit  foarte mult ca experienta pentru ca, fiind berbec, ca zodie, iau lucrurile foarte in serios, si am luat si acest lucru in serios. Si m-am pregatit vreo jumate de an, am citit tot felul de carti, din care, drept sa spun, nu am inteles mare lucru, dar mi-au folosit. Asa, ca experienta, mi-a placut.

"Imi place sa intru intotdeauna cu piciorul drept in scena"

O.V.: Credeti in zodii?

E.C.: Da! Foarte tare, foarte tare! Cred in zodii si sint superstitios. Uite, de exemplu, toata lumea ar fi tentata sa spuna de cifra 13 ca aduce ghinion, dar mie 13 mi-aduce noroc, in general. Si am urmatoarele superstitii: imi place sa intru intotdeauna cu piciorul drept in scena, imi fac cruce cind intru in scena, imi fac cruce cind ies din scena si in general caut ca atunci cind ies, sa ies tot cu piciorul drept – asta ar fi una dintre ele. Nu imi place sa ma intorc din drum atunci cind plec de acasa. Daca am uitat un obiect, prefer sa il las acasa.

De pisica nearga nu imi este frica pentru ca imi sint foarte dragi animalele. Nu mi s-a intimplat pina acum sa uit textul doar pentru ca am pasit cu piciorul sting in scena, dar prefer  sa le pastrez, ca sa fiu in siguranta.

O.V.: Intentionati sa mai candidati la sefia Teatrului National?

E.C.: Nu, nu. Aia a fost singura experienta, si aia determinata de colegii mei. Jumatate de an imi spuneau numai dom’ director, pina am candidat.

O.V.: Totusi, in carte dezvaluiti intimplari si experiente dintr-o viata fara vecini cu capre si cu multi prieteni.

E.C.: Da, ei s-au redus foarte mult. In ultima vreme, un personaj nu foarte drag mie, nu o sa-i dau numele ca nu are rost, spunea ca nu mai are prieteni, ci cunostinte. Din pacate si numarul meu de prieteni se reduce si ramin numai cunostinte. Si aicea pot sa dezvolt, foarte pe scurt.

Oamenii nu mai sint parolisti, nu se mai tin de cuvint. Exista aceasta lipsa de incredere care se manifesta intre oameni. Practic, nu mai poti conta pe oameni, despre asta este vorba, nu mai poti conta si am avut si foarte multe dezamagiri in ultimii ani, in oameni in care am crezut si despre care nu pot sa zic, Doamne iarta-ma, sa merg pina acolo sa spun ca m-au tradat, dar m-au dezamagit. Dezamagirea este mai dura decit tradarea, din punctul meu de vedere, iar starea mea nu este o stare de suparare, ci o stare de mihnire.

Deci, eu sint, in general, mihnit de ceea ce se intimpla. Unii dintre prietenii mei nu s-au tinut de cuvint, de promisiuni. Din nefericire, eu judec intotdeauna dupa oamenii care pretind ca sint un om corect, ca nu am inselat pe nimeni, ca n-am tradat pe nimeni, si toate cuvintele astea pe care le spun eu cred ca demonstreaza, asa cum spuneam si in carte, ca de felul meu sint un om trist. Ca orice actor de comedie, ca orice, clovn, daca vreti, sint un om trist.

O.V.: Va considerati un clovn?

E.C.: Da, asta imi este meseria, nu vedeti ca sintem cu caruta dupa noi, cum se spune, caruta cu paiate. Eu ma consider un actor de comedie si nu dintre cei mai prosti sau dintre cei mai rai. Dar comedia nu se poate face decit cu mare tristete. Adica dupa ce iti dai, asa, seama si cind ajungi la o virsta, sa zicem destul de inaintata, ca a mea, cind iti dai seama cam ce e in jur, incepi sa te cam intristezi.

"Oricine prezinta buletinul meteorologic, e vedeta"

O.V.: Mai faceti farse putinilor prieteni care v-au ramas?

E.C.: Nu. Culmea, vorbeam de curind, alaltaieri chiar, cu un actor. Am fost la Bacau cu un alt spectacol, cu "Scrisoarea pierduta" si mi-am dat seama ca in ultimii ani am inceput nu neaparat sa ne luam foarte in serios, dar nu ne mai facem farse si asta e deja e un semn ingrijorator. Nu inseamna caderea in partea cealalta, in seriozitate, ci ca parca nu mai vrem sa ne amuzam. Pentru ca si societatea asta si tot ceea ce se intimpla ne duce la asa ceva. A face farse presupune o chestie de libertate interioara, sa ai o anume libertate pe care sa o manifesti fata de ceilalti. Nici nu mai ai cui sa-i faci farse, ca mai nou, se supara toti, sint suspiciosi. Nu, nu-mi place ce se intimpla.

O.V.: Ce-a patit aceasta libertate interioara?

E.C.: Am avut-o si sper sa mi-o pastrez in continuare. Cred ca totul vine din jur si am sa va spun tot asa, in doua cuvinte. Deci, s-o iau asa: nu ma intereseaza politica deloc, am spus-o in toate interviurile, ii urasc pe toti in egala masura, iar in ultima vreme nu numai ca ii urasc, dar imi sint si indiferenti, ceea ce este mult mai grav. M-am dus, am votat, pot sa va arat buletinu’, am pe el toate stampilele de vot, deci nu e de gluma. Uite, toate voturile, opt de astea sau cite sint. M-am dus, mi-am exprimat dreptul democratic intr-o tara care merge asa cum merge. Ma enerveaza falsele vedete. Eu sint ingrozit de ceea ce vad la televizor. Oricine prezinta buletinul meteorologic, ca sa dau un exemplu, e vedeta. Una care cinta cu sase CD-uri in spate, e vedeta. O batausa din Drumul Taberei, e vedeta. L-ati vazut vreodata pe vreo coperta de revista glossy pe Radu Beligan? Sau pe Marin Moraru? Sau pe Gheorghe Dinica?

O.V.: Va place sa vorbiti despre trecut?

E.C.: Da, foarte mult. Foarte mult pentru ca din anumite puncte de vedere sint un nostalgic, un nostalgic dupa ceea ce se intimpla in teatru. Eu am iubit foarte mult teatrul, acuma il iubesc mai putin, dar il iubesc in continuare, pentru ca il consider una dintre cele mai frumoase arte. Asta pentru ca presupune un contact direct cu publicul, cum facem, de a merge prin toata tara, de a cunoaste oameni noi, de a sta de vorba cu ei, ca si cu dumneavoastra ca dovada ca am acceptat cu bucurie sa discutam de indata. O fac chiar cu drag si cu interes.

"Pastrez un suflet de copil"

O.V.: Daca exista emisiunea "Feriti-va de magarus" pe vremea cind erati copil, ati fi mers la concurs?

E.C.: Nu uitati ca am 56 de ani. Eu din 1961 fac emisiuni la postul de radio din Bucuresti si nu numai la el. Emisiunile pentru copii nu numai ca le ascultam dar le si faceam de cind eram copil, de la virsta de 9 ani. Participam la aceste emisiuni pentru copii, care se numeau frumos "Clubul Voiosiei" sau "Tot inainte" sau "Roza vinturilor" sau "Vreau sa stiu", niste lucruri extraordinare pentru vremurile acelea si nu numai pentru ele. Deci am avut in permanenta contact cu publicul.

Vedeti, toata lumea ma intreaba si incet, incet asta e inlocuit cu rolul meu din "Inima de tigan", ceea ce iarasi e un aspect ingrijorator, dar nu uitati ca emisiunea cu magarusul nu mai este de noua ani pe post si lumea inca o mai tine minte. Ceea ce inseamna ca a insemnat ceva la momentul respectiv, si a devenit, cu timpul, o "cruce" pe care o port cu mare placere.

O.V.: Va este dor de emisiune?

E.C.: Da, foarte tare, dar nu cred ca ar mai merge. Daca prin absurd s-ar relua, ar trebui facuta cu totul si cu totul altfel. Ar merge ideea de concurs, dar ar trebui facuta intr-un ritm mult mai rapid. Traim mai rapid si trebuie sa ne adaptam acestor vremuri. Si copiii s-au schimbat, da. Apropo de copii, eu mi-am pastrat placerea de a ma juca. Este un PSP (n.r.: playstation portabil) pe care am jocuri, mi-am cumparat doua jocuri pe care le joc mai rau decit un copil, spre disperarea celor din jur care nu inteleg cum un om matur se ocupa cu prostii de astea. Dar imi place sa pastrez un suflet de copil.

O.V.: Ce rol credeti ca a avut emisiunea in formarea acelor copii care s-au perindat prin studioul de televiziune?

E.C.: A avut un rol deosebit de important pentru ca, intr-un fel, facea – e spus un pic mai pretentios – cultura generala prin divertisment, ceea ce era mare lucru, adica nu iti baga cu pompa. Si din acest punct de vedere cred ca a avut un rol foarte important. Si inca un lucru pe care eu tin foarte tare sa-l precizez este faptul ca la aceasta emisiune au debutat multe vedete. Mi-amintesc numai Andrelele, Andreea Balan si Andreea Antonescu, Fuego a trecut pe acolo, Paul Surugiu pe numele lui adevarat, Alina Sorescu si multi-multi altii. Crina Matei, o actrita deosebita din tinara generatie, a stat aproape trei ani alaturi de mine acolo, la prezentare. Deci, e o satisfactie.

O.V.: Acei fosti copii nu fac parte din tagma celor care se cred mari artisti doar pentru ca au aparut pe sticla de citeva ori?

E.C.: Nu, in principiu nu. Adica si aicea trebuie diferentiat si e mult de discutat. Exista o atmosfera de o mare seriozitate acolo. Eu, cind vad acu, la alte emisiuni pentru copii, fetite de patru-cinci ani cu unghiile facute, rujate si cu ochii facuti, ma ingrozesc. Eu cred, si fara a fi de moda veche, ca fiecare virsta treuie sa aiba insusirile ei si genul ei de manifestare.

"Cind vin extraterestri uriti si plini de bale si omoara copii, parca nu e cel mai bun lucru"

O.V.: Era un concurs de cultura generala. Putine dintr-astea se mai gasesc astazi pe la televizor. O fi un insemn al vremurilor?

E.C.: Este, desigur ca da. Eu, printre altele, mai colaborez la un ziar din Bucuresti unde vorbesc chiar despre aceste probleme ale educatiei, cu stilul meu ironic, auto-ironic si taios. Chiar azi, in tren, mi-a venit un gind. Vreau sa scriu un articol intitulat "Internetu’ lu’ Peste". Face mult bine Internetul, dar face si mult rau. Mi se pare anormal, din ceea ce vad in jur, copiii au renuntat la basme, au renuntat la povesti. Citeam undeva ca povestile trebuiesc readaptate. Sint de acord si cu asta, dar parca e prea multa violenta si in desenele animate moderne.

Vedeti, pe vremea mea, ca sa zic asa, ca un batrin care se respecta, Tom si Jerry, Tom trecea, de exemplu, printr-un gard de sirma, se facea cuburi si mai apoi, in secventa urmatoare, se facea la loc. Da’ aicea, cind vin nu stiu ce extraterestri verzi, uriti si plini de bale, ca se scurg pe ei, si omoara copii si distrug orase intregi, parca nu e cel mai bun lucru. Prefer ca asta sa ramina doar in jocurile pe care le joc eu si la virsta mea. Ma uitam, limita de virsta era peste 18 ani ca sa poti juca aceste jocuri, dar eu cred ca si cei de sapte-opt ani le joaca. E un fenomen destul de ingrijorator si aici un mare rol – dupa parerea mea – il are familia, care nu se prea ocupa de copii. Eu ii vad.

Locuiesc in Bucuresti la parter si ii aud cind ies de pe la licee cit de urit vorbesc, mai ales fetele, lucru care ma ingrozeste – cit de violenti sint copiii! Am scris odata un articol inspirat dintr-un fapt real. Am vazut un copil care s-a ciocnit cu bicicleta de o piatra, a cazut si s-a enervat, a luat bicicleta, a dat cu ea de pamint, dupa care a luat bolovanul de care s-a lovit si a distrus bicicleta. A rupt-o spita cu spita, i-a spart farul. Pe mine m-a ingrozit. Asta e vazuta cu ochii mei.

O.V.: De asemenea, putine sint emisiunile cu sau despre copii.

E.C.: Am impresia ca nu exista o preocupare la nivelul asta, asta e parerea mea. Ne ia virtejul asta al vietii si ne da peste cap. Nu e bine, trebuie sa mai avem grija si de noi. Eu nu am copii, dar iubesc foarte mult copiii. Nu am copii pentru ca nu mi-am dorit, nu stiu de ce, acum imi pare rau la final de viata, dar daca i-as avea, cred ca as sti cum sa ii educ, cum ar trebui.

"Nu sint la televizor emisiuni care sa ne faca sa ne distram cu adevarat"

O.V.: Asistam la un umor grotesc, uneori. S-a mutat hazul complet doar pe scena teatrelor?

E.C.: Da da, doar in teatru mai vezi un haz de calitate. Aici e un alt lucru, atacam latura divertismentului deja. Divertismentul s-a schimbat pentru ca s-a schimbat genul de umor. Se practica un umor vulgar, un umor la prima mina si un umor care satisface, ca sa zic asa, doar putini dintre spectatori, dintre receptori, dar probabil lucrurile se vor aseza incet incet. Uite, noi umblam de ani de zile prin tara, lumea se reintoarce la teatru si asta pare a fi un semn bun.

O.V.: Nici un "Happy hour "nu i-ar face sa rida asa cum o face acelasi cetatean turmentat, reinventat de atitea ori.

E.C.: "Happy Hour" chiar nu-i rea. Am si fost invitat, aia chiar nu e  rea, dar si acolo inca se mai aduc reprezentanti autentici, adica sint adusi artisti din muzica populara, din teatru, chiar din opera am vazut. La ei, acolo, inca se mai tine stindardul sus, cum se spune. E una dintre putinele emisiuni. Deocamdata nu sint la televizor emisiuni care sa ne faca sa ne distram cu adevarat. Ca dovada ca lumea se intoarce la ciclul BD-urilor, sau la ceea ce se juca inainte de revolutie si iata ca isi dovedesc viabilitatea in timp.

O.V.: Cum e televiziunea de astazi fata de cea de la inceputurile carierei dvs?

E.C.: Mai violenta, mai dura, mai directa, mai manipulativa. In acelasi timp s-au schimbat si oamenii din cauza televiziunii. Dupa parerea mea, televiziunea face mult rau oamenilor.

Dar daca stii sa alegi, iti ofera si posibilitatea optiunilor, ceea ce, cred eu, nu este foarte rau. Esti, totusi, stapinul telecomenzii, cel putin deocamdata.

"Nu fac parte din fariseii care zic ca noi, actorii, sintem cei mai buni"

O.V.: Va ajuta muzica folk sa va detasati intr-un fel de realitatea care va deranjeaza atit de mult?

E.C.: Da, ma ajuta, dar nu numai folk-ul, ci si muzica in general. Nu mai este doar un hobby, este chiar o nebunie si mai este un refugiu cu totul si cu totul aparte, care pentru mine inseamna enorm. Este o modalitate de defulare, de linistire, de relaxare si, nu in ultimul rind, de cultivare.

O.V.: De ce nu ati cintat de la inceput in trupa "Atelier" al carei fondator sinteti?

E.C.: Am cintat. Eu am mai avut vreo trei trupe, dar pe toate le-am numit "Atelier", pentru ca asa a fost intentia mea, deci ceva ca un laborator. Eu cint din liceu, din 1967 deci, nu erati multi nascuti.

O.V.: Totusi telenovelele si folk-ul nu prea se gasesc pe aceeasi felie.

E.C.: Da, mi s-a mai spus asta, dar, in telenovela iti faci totusi meseria. Intr-un fel telenovela, nu stiu daca e foarte bine sau nu, dar a inlocuit teatrul TV, cum se facea inainte. Eu am prins, si am prins niste piese destul de frumoase. Eu nu fac parte din fariseii care zic ca noi, actorii, sintem cei mai buni, eu doar imi fac meseria. Actionez, daca vrei, ca un mercenar, in sensul cel mai frumos al cuvintului. Pentru ca, nu stiu, eu, cel putin, sint platit foarte prost la telenovela, dar e o experienta pe care vreau sa o traiesc.

"Ii urasc pe toti politicienii in egala masura"

O.V.: In copilarie ati fost genul  de copil care se implica in tot felul de activitati si ajungea, rapid, foarte popular.  Cit de bine v-ati inteles cu ceilalti colegi de clasa?

E.C.: Foarte bine, pe vremea aia lumea era mai linistita. Deci noi nu am avut conflicte de astea. Un lucru foarte important pe care vreau sa il subliniez este ca noi ne respectam foarte mult educatorii de la gradinita si profesorii din scoala generala si profesorii din liceu si profesorii din facultate. Exista un respect absolut reciproc, care astazi, din pacate, nu mai exista si care, pentru mine, reprezinta iarasi un punct de pornire al multor rele.

O.V.: Spuneati in unul din articole ca democratia se face cu biciul. Exista acest bici si in Romania?

E.C.: Da, ma refeream la Statele Unite. Nu exista in Romania, dar ar trebui sa existe. Din pacate, ordinea numai asa s-ar face. Sigur ca pot sa fiu acuzat ca sint nazist, ca sint neo-nazist, dar nici foarte multa libertate nu e buna. Am sa va povestesc o parabola: intr-un sat oarecare s-a dat liber ca oamenii sa se dea in scrinciob si badea Gheorghe din sat s-a dat de dimineata pina seara pina a murit. E o forma de libertate.

O.V.: Credeti ca oamenii se pot relaxa doar la teatru sau la circ?

E.C.: Nu, sint mai multe modalitati. Uite, se citeste totusi. Eu sint nelipsit de la toate tirgurile de carte, se cumpara carte, se citeste, dar cred ca este mereu cam aceeasi categorie. In schimb, la teatru vine foarte mult tineret. Chiar si in seara asta am vazut foarte mult tineret, un lucru imbucurator. Oricum, teatrul, filmul, cartea sint pe primul loc, cum au fost intotdeauna, de fapt.

O.V.: Cit de mult va deranjeaza sintagma "circ politic"?

E.C.: Ma deranjeaza, pentru ca politica si cei care fac politica, dupa parerea mea, fac de ris notiunea de actor si profesia de actor, care este o profesie nobila. Sa fii politician nu este o profesie nobila, imi pare rau ca spun asta. Niciodata nu am gindit altfel. Ii urasc pe toti in egala masura.

O.V.: V-ati cumpara vreodata un pistol?

E.C.: Da, vreau sa imi cumpar un pistol. Ca sa ma apar de societate.

Lina VDOVII

Liceenii il stiu din "Inima de tigan". Studentii, din "Feriti-va de magarus". Pentru cei de virsta a treia, numele de Eugen Cristea se asociaza cu cele peste 50 de roluri in teatru, cu cele 22 de roluri cinematografice si cu o serie de emisiuni la radio si la televiziune. Pe linga acestea, "Magarusul" a mai scris cartea "Vinzatorul de zimbete" si a colaborat cu ziarul "Adevarul". Pe actrita Cristina Deleanu, sotia sa, o alinta elegant "Doamna mea", la fel cum isi alinta fiecare rol. Chiar daca lucreaza in televiziune inca din 1961, ii displace sa se mai uite la televizor. "Esti, totusi, stapinul telecomenzii, cel putin deocamdata" zice. Este nostalgic, isi aminteste cu drag de "timpurile vechi", cind vindea mai multe zimbete, participa la emisiuni pentru copii, "care se numeau frumos" "Clubul Voiosiei" sau "Salut frumos de pioner". Pe atunci credea in politicieni. Pe cei de azi ii dispretuieste. Isi scoate buletinul si imi arata opt stampile. "M-am dus, mi-am exprimat dreptul democratic intr-o tara care merge asa cum merge".

Refugiul si-l gaseste in carti, muzica sau teatru. De asemenea, ii place sa joace jocuri pe calculator. Nu si-a uitat copilaria in laboratorul in care se juca cu substantele aduse de tatal sau de la institutul unde lucra. Crede, de fapt, ca a ramas un copil toata viata. De asta nici nu se complica sa inteleaga societatea. Crede in Dumnezeu, fumeaza mult si nu are masina. Eugen Cristea inca mai cauta zimbete.