Teatrul n-a murit. Piesa se mai joacă

Informare, Lumea pe jar Niciun comentariu despre Teatrul n-a murit. Piesa se mai joacă 48
Teatrul n-a murit. Piesa se mai joacă

Despre Teatrul Ludic se pot povesti multe, iar fiecare actor care a jucat pe micuța scenă de la ultimul etaj al Casei de Cultură a Studenților știe cîte o poveste. Dar varianta completă este cunoscută doar de către autorul poveștii Teatrului Ludic, regizorul Aurel Luca. Acesta a adunat tineri actori „legîndu-i” laolaltă ca pe filele unei cărți într-un cotor gros. Premiile cîștigate de-a lungul timpului la diverse festivaluri, de pe aproape toate continentele lumii, sutele de spectacole, zecile de actori și afișele îngălbenite de vreme sînt doar prefața cărții pe care spectatorii au reușit să o citească. Restul romanului a rămas nescris sau poate doar neîncheiat. Cert este că știm doar începutul și finalul. Teatrul Ludic s-a născut și a murit o dată cu Aurel Luca, în urmă cu două săptămîni. Acesta nu a reușit să mai publice volumul cu povestea completă pe care îl promitea cu ocazia fiecărui interviu sau ori de cite ori venea vorba despre întîmplările din trecutul Teatrului Ludic.

Teatrul Ludic este creația unui absolvent al Facultății de Filosofie din Iași, dar care a terminat liceul la profil real – matematică-fizică – și care nu a reușit să intre la Fa­cul­ta­tea de Regie-Film de la București. A­urel Luca a ajuns să fie angajat la Casa de Cultură a Studenților (CCS) cu ajutorul directorului instituției de la acea vreme, Ion Chiriac, care a fost impresionat de per­for­man­țe­le obținute de Ethos, trupa de tea­tru a universității, înființată de Aurel Luca în timpul studenției. În anul 1978, la CCS ia naștere teatrul „Vor­ba”, a cărui denumire nu este agreată de partid, cerîndu-se modificarea ti­tu­­laturii.

„Iubiți copilul din voi și-l ajutați să crească pentru a deveni om!”

Astfel, „Vorba” devine Ludic. „Jo­cul ludic este esența teatrului, iar Teatrul Ludic este un pleonasm”, a explicat regizorul în anul 2015 pen­tru revista „Opinia Studențească”. Primii actori amatori care au per­for­mat sub denumirea de Teatru Lu­dic au fost studenții de la Facultatea de Construcții. Spectacolul se nu­mea „Noapte de război la Muzeul Pra­do” și a fost jucat în Sala Mare a CCS. De atunci, regizorul Aurel Luca a lu­crat cu amatori, iubitori de tea­tru, la început oferindu-le acestora ocazia de a pătrunde în lumea tea­tru­lui, întrucît la Universitatea Na­țională de Arte „George Enescu” din Iași nu exista Facultatea de Tea­tru. Ulterior, acesta a descoperit plă­cerea de a lua un începător și a-l ajuta să evolueze, ajungînd pînă la performanță. Printre actorii care au trecut pe la Ludic se numără Da­­niel Busuioc, Cristian Gheorghiu, Cristina Flutur și Bobo Bur­lă­cea­nu.

Teatrul n-a murit. Piesa se mai joacă

Teatrul n-a murit. Piesa se mai joacă

Fiind înființat în anul 1978, Lu­dicul s-a izbit de parapetul cenzu­rii. Astfel, înainte de a fi jucate pen­tru public, spectacolele erau vi­zi­o­na­te de comitete de partid și abia apoi primeau acceptul pentru a fi puse în scenă în fața spectatorilor. Într-un interviu pentru revista „Timpul”, Aurel Luca mărturisește că nu de multe ori s-a întîmplat ca reprezentanților de partid să li se prezinte o variantă, în timp ce la oa­meni ajungea o cu totul altă va­ri­an­tă. În micuța sală de la CCS ră­su­nau cîntece patriotice și era cultivat spiritul liber. Teatrul Ludic în­cerca să-și mențină scopul inițial, și anume de a rămîne o trupă de tea­tru independentă. Multe spectaco­le au ajuns să fie oprite chiar pe sce­nă, cu publicul pe scaune. Stu­den­ții care au continuat să facă parte din familia Ludicului au fost chemați să dea declarații la Securitate. În tim­pul spectacolului „Dialog des­pre prudență și iubire”, text scris de Octavian Paler, care devenise scriitor interzis de către regimul co­mu­nist, juriul a cerut întreruperea acestuia. Astfel, în presa de peste hotare a apărut titlul „Teatrul Lu­dic, cenzurat pe scenă”. Odată cu acest episod, ludicilor li s-a deschis un culoar către străinătate, dar pe ca­re regimul comunist reușea să-l în­tre­rupă de fiecare dată. Pentru Tea­trul Ludic, Revoluția a venit la mo­men­tul oportun, amenințările Se­cu­ri­tății fiind tot mai a­pă­să­toare. În anul 1990, a fost pri­ma trupă de teatru din Ro­mânia care a participat la un festival internațional în Franța. Ziarele franceze scriau că „Soarele românesc a ajuns în Franța”.

„Te urăsc, Doamne, ca și cum ai exista!”

După pră­bu­și­rea regimului, Lu­dicul a început să participe la cît mai multe festivaluri in­ter­na­țio­na­le dobîndind numeroase premii. As­tăzi, la aproape 39 de ani de la în­fiin­țare, trupa de teatru are în palma­res peste 450 de trofee obținute în ur­ma participării la festivalurile na­ționale și internaționale. Ludicul a jucat în țări precum: Marea Bri­ta­nie, Maroc, Liban, Canada și Sta­te­le Unite ale Americii. Astfel, trupa Tea­trului Ludic a ajuns pe toate continentele, excepție făcînd Australia.

În anul 1993, la Monaco, per­formanțele trupei devin re­cu­nos­cu­­te prin acceptarea Teatrului Ludic ca membru cotizant în cadrul Aso­ciației Mondiale de Teatru Amator (AITA/IATA), fiind prima for­ma­ție românească mem­bră. În prezent mai sînt doar alte două trupe ro­mâ­nești ce fac parte din a­so­ci­a­ție.

„Lebăda moare de cîte ori cîntă”

În 2018, teatrul stu­den­țesc împlinește 40 de ani, ocazie pe ca­re regizorul Aurel Luca dorea să o ce­lebreze prin lansarea unui vo­lum biografic care să prezinte parcursul Teatrului Ludic. Moartea re­gizorului și a „tatălui” trupei de tea­tru a îndurerat familia Ludic, care continuă să ducă mai departe mun­ca de 40 de ani a lui Aurel Luca. În luna decembrie a acestui an se va or­ganiza în continuare cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Zilele Teatrului Ludic”.

În micuța sală de spectacole ce era inițial cafenie cu afișe colorate pe pereți și care apoi a fost a­co­pe­rită cu catifea roșie, vor fi așteptați în continuare spec­tatori, diferența fiind că, de această dată, re­gi­zo­rul nu va mai ur­mă­ri alături de ei spectacolul de pe scaunul de lîngă ușă. Iar ludicii nu vor mai juca în sala stu­dio „Ludic”, ci în sala „Aurel Lu­ca”. Nu numai numele sălii va fi cel schimbat, ci și cel al trupei de tea­tru, respectîndu-se astfel, dorința re­gizorului – „Teatrul Ludic va pleca odată cu mine.”

Istorisirile despre Teatrul Stu­den­țesc Ludic vor rămîne povestite doar între membrii familiei Ludic. Doar pereții cabinei vor ști fiecare e­mo­ție, oglinzile își vor aminti fiecare chip fardat, iar pianul, și el tot în ca­bi­nă, va păstra amprentele fiecărui ac­tor care i-a apăsat clapele. Din­co­lo, în biorul regizorului Aurel Luca, spiritul ludic va vorbi, în continu­are, prin mesajele scrise pe bi­le­țe­le­le lipite pe pereți alături de ar­ti­co­­le din ziare și fotografii.

***

„La Ludic, cînd va veni seara, fiecare va fi judecat după dra­gos­te.”

Articole similare:

Autor:

Sabina-Maria Nica

Colaborator al Opiniei Studențești, studentă în anul I la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top