Pelerinaj la pietrele Diavolului

Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva a adus la Iași, în săptămîna care tocmai a trecut, zeci de mii de pelerini, care au așteptat ore întregi doar pentru a se închina la moaștele Sfintei. Anul acesta, la Iași, au fost cei mai mulți pelerini din ultimii cinci sau zece ani, mulți dintre cei mai puțin religioși acuzîndu-i pe credincioși că sînt „pupători de oase”, „manipulați” sau „spălați pe creier”. Pelerinajul nu este însă întîlnit doar în România, pe întreg Globul există anual milioane de oameni care călătoresc într-un loc considerat sfînt cu scopul de a se ruga sau a depune un omagiu.

Unul dintre cele mai cunoscute lo­­curi de pelerinaj, mai ales pentru ort­o­docși, este Muntele Athos, aflat în Gre­cia. Muntele este considerat sfînt, iar accesul femeilor este interzis, doar băr­bații avînd dreptul de a vizita Athosul. Aici se găsesc 20 de mănăstiri mari, con­siderate „împărătești”. Acestea au drepturi egale și conduc republica. Mun­tele Athos este considerat a fi centrul creștinismului ortodox, fiind un loc al vieții ascetice de peste un mileniu.

Aceste mănăstiri din Muntele Athos sînt considerate a fi „paznici pentru arta și credința creștin-ortodoxă”. Astfel, chiar și în cei peste 500 de ani de stă­pînire otomană, tradiția ca nici o fe­me­ie să nu calce pe aceste meleaguri a fost respectată. În Muntele Athos, există și așezări monahale românești, care respectă aceiași viață ascetică ca și mănăstirile cu viețuitori greci. Prin­tre cele mai cunoscute mănăstiri din Mun­tele Athos sînt Mănăstirea Dochiaru, Mănăstirea Pantelemon sau Rusicon, Mănăstirea Xenofont, Mănăstirea Gri­goriu, Mănăstirea Sfîntul Pavel sau Mă­năstirea Constamonitu.

Sursă foto: rolfgross.dreamhosters.com

În ceea ce privește interzicerea fe­me­ilor pe Muntele Athos, termenul ca­re denumește această interdicție este „avaton”, care înseamnă „neumblat”, călugării afirmînd că motivul acestui avaton este faptul că viețuitorii de aici „iubesc și respectă prea mult femeile credincioase, care respectă Cuvîntul lui Dumnezeu și familia”.

În ultimii ani au fost formate însă mai multe organizații și grupuri care încearcă să elimine această in­ter­dic­ție. Astfel, în 2008, pe 8 ianuarie, po­li­ția Muntelui Athos a scos cu forța un grup de aproximativ 500 de persoane care au încălcat această interdicție, în­cer­cînd, conform autorităților din Gre­cia, „o profanare simbolică a locului”, în semn de protest împotriva „avato­nu­lui”.

Cei care se hotărăsc să încalce a­ceastă tradiție pot face închisoare. Pî­nă în anul 1953 nu exista nici o lege în acest sens, însă după acest an, ca ur­ma­re a debarcării mai multor femei pe teritoriul Muntelui Athos, statul grec a considerat că este necesară luarea u­nor măsuri. Astfel, decretul-lege nu­mă­rul 2623, din anul 1953, specifică fap­tul că încălcarea avatonului atrage după sine o pedeapsă cu închisoarea de la două luni la un an.

Creștinismul are mai multe lo­cu­ri de pelerinaj în mai multe zone ale lu­mii, printre care și Ierusalimul, vizitat atît de ortodocși și catolici, dar și de către confesiunile protestante. Bi­se­ri­ca Mormîntului Sfînt este considerată a fi cel mai sfînt loc creștin, fiind con­stru­ită pe locurile în care se crede că Iisus a înviat. În Ierusalim există mai multe locuri considerate a fi sfinte de către creș­tinii de pretutindeni. De asemenea, Patriarhia Ecumenică sau Va­ti­ca­nul sînt alte locuri de pelerinaj importante pentru creștini.

Vaticanul, statul de 0,44 de kilometri pătrați

Vaticanul, de exemplu, oficial nu­mit Statul Cetății Vaticanului, este un stat în sine, cu autonomie și armată, chiar dacă are doar 44 de hectare. Statul, ca­re în 2003 avea doar 552 de persoane cu cetățenie vaticană, majoritatea fiind clerici și cardinali, 101 fiind gărzile pontificale și doar 44 laici, are propria economie, principala industrie fiind cea a tipăriturilor și a pro­duc­ției de mozaicuri sau a u­ni­for­me­lor pentru angajați. De asemenea, Vaticanul are și propria bancă, din 2002 fiind adoptată ca mo­ne­dă de stat euro.

Sursă foto: travelercorner.com

Dacă creștinii, indiferent de con­fe­­siune, privesc pelerinajul ca pe o mo­dalitate de educare, drept excursii sau călătorii spirituale cu caracter op­țio­nal, islamul are prevederi ceva mai stric­te. Astfel, musulmanii ar trebui ca mă­car o dată în viață să ajungă la Mecca, iar dacă nu pot să meargă ei, aceștia trebuie ca, din cheltuiala lor și special pentru ei să trimită un reprezentant.

Mecca este un oraș cu peste un milion de locuitori, aflat la 80 de kilometri de Marea Roșie, fiind capitala provinciei Mecca. Orașul este considerat sfînt, fiind locul nașterii profetul Muhammad. Mecca devine loc de pe­lerinaj după ce profetul recucerește o­rașul în anul 630. În acel an, însoțit de aproximativ 10.000 de adepți, Mu­ha­m­mad a efectuat „pelerinajul de adio” la Ka’ba, pelerinaj care va consacra san­ctuarul Ka’ba, și implicit Mecca, ca prim loc sfînt al islamului.

Pelerinajul ritual comunitar este unul dintre cei „cinci stîlpi” ai is­la­mu­­lui și se desfășoară în fiecare an între zilele de 8 și 12 ale ul­ti­mii luni din calendarul islamic, pelerinaj care res­pectă o serie de reguli stricte. În prima zi are loc intrarea „în starea de sa­cra­litate”, care se face prin o serie de „spălări totale” și adoptarea unei ținute speci­ale. Bărbații se rad în cap, iar fe­me­ile își taie, în mod simbolic, o șu­vi­ță din păr. Această spălare totală se face, de obicei, înainte de a ajunge la Me­cc­­a, la aeroportul din Jeddah.

Un alt ritual este și rotirea de șa­pte ori în jurul Ka‘bei, cu o scurtă ru­gă­ciu­ne la „locul lui Abraham”, dar și băutul apei de la izvorul Zamzam, cel care i-ar fi salvat viața lui Ismail și ma­mei sale, Hagar, care au fost alungați în deșert. De asemenea, pelerinii ve­ni­ți la Mecca trebuie să parcurgă de șap­te ori distanța dintre Safā și Marwah, în amintirea rătăcirilor lui Hagar și Is­mail, părăsiți în deșert.

Urmează oprirea pe mun­te­­le Arafat, la 19 kilometri de Mecca, unde se stă de la prînz pînă la miezul nop­ții, în stare de me­di­ta­ție. Iar apoi, pe data de 10 a ultimii luni din ca­len­da­­rul islamic, începe Săr­bă­toarea Sacrificiului, săr­bătoare celebrată prin sacrificarea unui berbec sau a unei că­mile, în amintirea gestului lui A­bra­ham de a-și sacrifica fiul, pe Ismail, pen­­tru a-și dovedi credința în Dum­ne­zeu.

Sursă foto: fthmb.tqn.com

Ultimele zile sînt petrecute la Minā, o localitate între Arafat și Me­cca, unde „se aruncă șapte pietre în Sa­tan”, diavolul fiind reprezentat de trei stînci. În ziua de 12 a ultimii luni din calendarul islamic are loc ieșirea, a­di­că pelerinajul ia sfîrșit. Numărul pe­le­ri­ni­lor la Mecca atinge, conform sur­se­lor islamice, la cîteva milioane de oa­me­ni.

Zidul Plîngerii, vestigiu al Templului din Ierusalim

Un alt loc de pelerinaj cu im­por­tan­ță spirituală pentru evrei, dar vizitat și de către creștini, este Zidul Ves­tic sau Zidul Plîngerii. Acesta are o întindere de aproximativ 56 de metri, fiind vizitat și de bărbați și femei, dar fi­e­ca­re are zone separate pentru rugăciune. Porțiunea de zid este un vestigiu antic al zidului care înconjura curtea Tem­plu­lui iudeu din Ierusalim. Astfel, du­pă distrugerea templului, zidul a de­ve­nit principalul loc sacru al iudaismului. Cea mai veche atestare a acestui loc de pelerinaj datează din seco­lul al IV-lea.

Zidul Plîngerii este motiv de di­sen­siune între musulmani și evrei, mu­sulmanii argumentînd că acesta este un loc cu importanță religioasă și pen­tru ei întrucît aici a ajuns și profetul Mu­hammad.

Un obicei al evreilor care vin să se roa­ge aici este acela de a pune între pie­trele zidului diferite bilețele pe care sînt scrise dorințele pe care le au. De două ori pe an, înainte de sărbătoarea Paștelui evreiesc și înainte de Anul Nou evreiesc, serbat în toamnă, sînt a­lese cîteva persoane care scot bi­le­țe­le­le îndesate între crăpături și le duc pe Mun­tele Măslinilor unde le îngroapă.

Sursă foto cover: www.centruldepelerinaj.ro