Pe Saturn şi Jupiter plouă cu diamante

În China a plouat într-o singură zi mai mult decît ar fi trebuit într-un an întreg. Cel mai crunt viscol din istorie a lovit SUA, iar vîntul a depus un strat de zăpadă de 15 metri. În statele americane Missouri, Illinois şi Indiana a avut loc marea tornadă, cea mai mortală din istorie, durînd trei ore şi jumătate. Vremea pe pămînt este adeseori violentă, ucigătoare și impredictibilă, însă toate aceste calamități sunt extrem de blînde în comparație cu alte locuri din univers.

Pe exoplaneta COROT-7b, în loc să plouă cu apă, plouă cu pie­tre, asta pentru că jumătate din ea are o temperatură de 2600 grade Cel­sius, în timp ce cealaltă ju­mă­ta­te este mult mai rece. Tem­pe­ra­tu­ra de pe partea caldă este suficientă să vaporizeze piatra. Dacă pe Pă­mînt apa se evaporă și se condensează în nori, pe această planetă piatra se condensează în nori. Avînd în ve­de­re că atmosfera este mai rece o­dată cu altitudinea, iar tempera­tu­ra este mai scăzută pe partea re­ce, ploaia de magmă se răcește și se tran­s­­formă în pietre înainte de a a­tinge suprafața.
Dar altă planetă are o vreme și mai ciudată. Pe exoplaneta HD 1­8­­­­9­773B, viteza vîntului poate a­tin­ge 8690 km/s, iar temperaturile pot ajunge la 930 grade Celsius. Lo­ca­lizată la 63 de ani lumină de noi, at­mo­sfera conține în principal par­ti­­cule de silicat, fiind de un albastru intens. Culoarea ei este dată de ploa­ie, însă nu de una obișnuită. Pe HD 189773B plouă orizontal cu cio­buri de sticlă, la viteze de 2 km pe secundă. Este așa de rapidă, în­cît dacă această furtună ar apărea pe Pamînt, ar traversa întreaga pla­netă în doar 5 ore si 33 de se­cun­de pe linia Ecuatorului.

Ultimele cercetări arată că GJ1214-b este o exoplanetă o­cea­ni­că. De șase ori mai mare decît Pă­mîn­tul, acoperită de un ocean a­dînc de sute de kilometri, a cărei a­port de greutate este 10% din ma­sa totală. Condiţiile specifice au dus la formarea unei atmosfere foar­te diferite de cea terestră. Pre­siunea pe fundul acestui ocean ma­siv ar fi atît de mare încît apa s-ar tran­sforma într-o formă nouă de ghea­ță, numită „Ice 7”, care nu e si­milară cu cea de pe Pămînt. Ghea­ța nu e rece deloc, dar rămîne în sta­re solidă. Cer­ce­tă­torul Norio Na­rita, de la Ob­ser­va­torul As­tro­no­mic Na­ţio­nal din Japonia, a ex­pli­cat că apa nu se gă­seşte în for­me­le ei obişnuite, li­chi­dă, solidă sau de vapori, de­oa­rece tempera­tu­ra şi presiunea este foarte ma­re, dar se găsește într-o formă ionică sau plas­ma­ti­că, la baza atmosferei sau în interiorul planetei.

Oceane și ghețari de diamante

Dacă am locui pe Sa­turn și Ju­pi­ter ne-am pu­tea „scălda în di­a­man­­te”, a­ra­tă unele cercetări. În at­­mosfera densă a planetelor, vremea aduce ploi cu diamante, da­to­rită metanului care se găseşte în at­mosfera lor şi furtunilor ca­re le mătură solul. Astfel, în stra­turile mai adînci ale at­mosferei, grafitul es­te supus unor niveluri ridicate de tem­peraturi şi presiuni, fapt care con­duce la formarea lor în formă so­lidă. Kevin Baines, cer­ce­tă­tor la Universitatea din Ma­di­son-Wis­con­sin și NASA JPL, a de­cla­rat pen­tru BBC News că ar putea să plo­uă pînă la 2,2 mili­oa­ne de lire ster­line de diamante a­co­lo în fi­e­ca­re an. Astfel, atîta timp cît există toa­te con­di­ții­le necesare formării di­amantelor, Sa­turn și Jupiter ar pu­tea avea o­cea­ne și ghețari de di­amante.

Cea mai mare furtună din ga­la­xie, numită „Ma­r­ele Punct Roşu” sau „Ma­rea Pată Roşie” are loc pe Jupiter și du­rează de sute de ani. Fur­tunile au natură anticiclonică și se ma­ni­fes­tă prin tornade și valuri a­custice, încălzind at­mos­fera pî­nă la temperaturi de 1.315 grade Cel­sius. Ele se învîrt în sensul in­vers al acelor de ceasornic, la viteze de 120 de me­tri pe secundă. De 400 de ani durează cea mai ma­re furtună din Sis­te­mul Solar înregistrată vreo­dată, fiind de trei ori mai mare decît Pă­mîn­tul. Însă ultimele i­ma­gini luate cu ajutorul te­lescopului Hubble, arată o di­fe­ren­ță de dimensiuni. Dacă cu 200 de ani în urmă, pla­ne­­ta avea un di­a­me­tru de aproape 40.000 de km, a­cum aceasta a ajuns la 16.000 de km.

Totuși, la o schimbare brus­că a vremii, furtuna care are loc pe Sa­turn nu sea­mă­nă cu nimic din ce­ea ce s-ar putea pe­tre­ce pe Jupiter. Ul­ti­me­le înregistrări ale Son­dei spa­țiale Ca­si­ni a­ra­tă că pe Saturn are loc una dintre cele mai de­va­sta­toa­­re furtuni înregistrate pînă la a­cest moment. Această furtună a­co­pe­ră o întindere de opt ori mai ma­re decît toată su­pra­fa­ța Pamîntului și este de 500 de ori mai pu­ter­ni­că decît furtunile pre­cedente, a­du­cînd ze­ce fulgere pe se­cun­dă. Sonda spa­țială a re­ușit să surprindă fo­to­grafii al învelișului pla­­netei, însă cer­ce­tă­ri­le nu se o­presc aici.

Vulcanii de pe Venus

Titan, un satelit al lui Saturn, are o atmosferă așa de densă în­cît pînă în 2005 nu se știa cum arată su­prafața sa. Satelitul are at­mos­fe­ră, lacuri, rîuri și înregistrează a­ver­se de ploaie ca pe Pămînt. Tem­peraturile ajung pînă la -179 gra­de Cel­sius, ceea ce înseamnă că este a­tît de frig încît apa are duritatea u­nei roci, iar metanul e în stare li­chi­dă. Norii, rîurile și lacurile sînt făcute din metan. Este asa de mult gaz pe Titan încît practic plouă cu el.
Venus are de cîteva ori mai m­­ul­­ți vulcani decît Pămîntul, iar cîm­­piile vulcanice netede a­co­pe­ră aproximativ 80% din suprafața lui. În ultimii ani, existenţa unor vul­ca­­ni activi pe această planetă con­sti­­­tuie o chestiune larg dezbătută de oamenii de ştiinţă, deoarece au fost identificate la suprafaţă și scurgeri de lavă. Aceste cercetări au fost po­sibile datorită instrumentelor de la bordul sondei Venus Express, ca­re foloseşte razele infraroşii. În ur­ma unui studiu, oamenii de ştiinţă de la un laborator al NASA au con­sta­­tat că aceşti vulcani au erupt în ur­mă cu 2,5 milioane de ani şi că es­te foarte posibil ca zonele să fie în con­tinuare active.

Privind toate aceste des­co­pe­riri, putem deduce cu ușurință că ori­­cîte calamități naturale ar avea loc pe Pămînt, totuși Terra este cea mai sigură planetă din Univers pe care poate exista viață.

de Diana Ciobanu