Tradiția cusută cu ață alb-roșie

Ce semnifică șnurul care îmbrățișează albul cu roșul? Și de ce alegem să-l dăruim, însoțit de alte simboluri, tocmai la începutul primăverii? Fie că vedem în acest obicei un gest încărcat de semnificație, fie o tradiție preschimbată kitchos într-o afacere ori o obligație de sezon, merită să aflăm cum s-a născut tradiția mărțișorului. Contrar a ceea ce se crede, mărțișorul nu este un obicei autohton, ci mai degrabă un simbol pe care-l purtăm la piept împreună cu bulgarii, macedonenii, moldovenii de peste Prut și alții.

Și-am născut o legendă, două

Tradiția mărțișorului datează de pe vremea Imperiului Roman. Pe atunci, Anul Nou era sărbătorit la începutul lui martie, lună re­pre­zentată de zeul Marte care pre­ves­tea venirea primăverii. Acest idol avea un statut contradictoriu, fiind perceput ca un zeu al războiului dar și ca un apărător al fertilității și al vegetației. Pentru a reda această dualitate au fost alese două culori, roșu și alb, unite printr-un șnur. Por­nind de-aici, sărbătoarea a ajuns să fie integrată printre tradițiile noas­tre, odată cu îmbinarea culturii ro­ma­ne cu cea dacică.

Au fost descoperite și unele do­vezi arheologice, vechi de peste 8.000 de ani, sub forma unor documente și obiecte asemănătoare mărți­șo­ru­lui. Acestea reprezentau niște amu­lete pictate în roșu și alb care se pur­tau la gît. Prima mențiune livrescă care atestă existența mărțișorului es­te făcută de cărturarul Iordache Golescu într-o lu­cra­re în care des­crie o parte din obiceiul de la în­ce­pu­tul lunii martie. De asemenea, potrivit unei datini de prin zona Moldovei și Bucovinei, mărțișoa­re­le erau purtate la gît de către copii și adolescente timp de 12 zile, după care și le prindeau în păr pînă cînd apăreau primele păsări și flori. Po­tri­vit consemnărilor, acestea erau sub forma unor șiraguri din monezi de aur sau argint, prinse între ele cu ață albă și roșie.

Dochia Balaurul și Primăvara Ghiocel

Însă acestea nu sînt nici pe de­par­te singurele datini și obiceiuri le­gate de mărțișor. Miturile și legen­dele legate de acestea sînt influen­ța­te de spațiile culturale din care pro­vin și se împletesc cu alte tradiții.

Fiecare poveste despre podoa­bă se-nvîrte, de obicei, în jurul unui erou, a unei fete și a unor inter­ven­ții mistice. Dar toate au o „cheie” care transformă micul șnur colorat într-un mesager pentru viitor mai bun.

Potrivit uneia dintre povești, Soa­rele s-a transformat din plictiseală într-o fată și a coborît pe pămînt, dar a fost răpită de un balaur atras de frumusețea ei. Din această pri­ci­nă păsările au încetat să mai cînte, copiii să se distreze iar oamenii mari au început să moară de mîhnire. Însă un fecior de teapa lui Prîslea a pornit vreme de un an în căutarea lo­cului în care creatura a închis Soa­rele. După o luptă ca-n basme, ero­ul a salvat ziua, fata s-a întors de un­de a plecat și așa a sosit și primăvara. Totul s-a terminat cu bine, cu ex­cep­ția faptului că tînărul a murit, iar sîngele său s-a împrășiat peste pă­mîntul acoperit cu zăpadă, de un­de au răsărit ghiocei. De aici și lei­t­motivul culorilor și simbolistica.

În folclorul românesc, mitul măr­țișorului se ascunde sub cojoacele babei Dochia.

Un alt mit a izvorît tocmai de peste Prut, în Republica Moldova. Acolo basmul folosește cam acelea­și simboluri regăsite mai sus, sîngele, ghiocelul cu petalele albe, nașterea și ideea că numai prin luptă îți poți dovedi măreția. În această legendă, Primăvara, reprezentată de o tînă­ră femeie, descoperă o floare care în­cear­că să răsară de sub zăpada ce o acoperea. Fata îi sare în ajutor, dar asta supără Iarna, ce prin ger și vînt plănuiește să înghețe ghiocelul, ceea ce și reușește. Numai că Pri­mă­vara topește stratul ce acoperea planta și se rănește la un deget, iar un strop de sînge cade pe floare, reînviind-o. Aparent acest gest în­vinge Iarna iar ghiocelul devine pre­vestitorul salvatoarei sale.

În folclorul românesc, mitul măr­țișorului se ascunde sub cojoacele babei Dochia. Potrivit legendei, fe­meia are o fată vitegră, un fel de Ce­nușăreasă pe care într-o zi a pu­s-o să curețe o haină neagră de mur­dară. Văzînd că este imposibil, fii­ca era cît pe ce să renunțe cînd un bă­iat, pe nume Mărțișor, i-a dăruit o floare roșie care, ca prin magie, a preschimbat negrul hainei într-un alb imaculat. Asta a supărat-o pe Do­chia care și-a luat toate cojoacele și a plecat cu ele în lume.

Ghiocei cu vize

Pe la noi, în funcție de zonă, diferă obiceiurile legate de numărul de zile și modul în care se poartă mărțișorul. Dar, potrivit tradiției, băieții oferă fetelor darul, iar acestea le țin la piept fie pînă pe 9 martie, fie pînă cînd înflorește un copac. Dacă păstrează această da­ti­nă, se spune că fata va avea noroc pentru tot restul anului. În Bul­ga­ria sau Macedonia însă, tradiția e puțin diferită.

La bulgari, sărbătoarea se nu­meș­te Martenița. Cu prilejul aces­te­ia, oamenii poartă împletituri din ață albă și roșie aproape toată luna, sau pînă cînd se-ntoarce o pasăre călătoare, de obicei o barză sau o rîn­dunică.

În Republica Moldova fetele ofe­ră cîte un șnur colorat băieților la începutul lui martie, deși pe vremuri era la fel ca la noi. De ase­me­nea, acolo se organizează de prin 1967 un festival ce are loc în pri­me­le zile ale lunii martie și care se nu­mește „Mărțișor”. În mare parte este un eveniment muzical, cu cîntece po­pulare care prevestesc veni­rea pri­măverii, cu toate datinele pe care le implică.

La bulgari, sărbătoarea se nu­meș­te Martenița. Cu prilejul aces­te­ia, oamenii poartă împletituri din ață albă și roșie aproape toată luna, sau pînă cînd se-ntoarce o pasăre călătoare, de obicei o barză sau o rîn­dunică. Vecinii de la sud fac acest lucru pentru a o mulțumi pe Baba Marta, a cărei dis­po­ziție este la fel de schimbă­toa­re ca primăvara sau măcar ca primele zile ale acestui anotimp. În Macedonia copii poartă mărțișoare pînă pe 9 martie, după care le leagă de crengile copacilor pentru ca aceș­tia să rodească.

Deși semnificația mărțișorului s-a pierdut printre tarabele comercian­ți­lor și mulți nu mai știu de unde a pornit tradiția, cine-l mai cumpără o face pentru a-l transforma în pro­priul său simbol.