Kendama, o jucărie virală în întreaga lume

Deși în Japonia jocul kendama este popular de mai bine de 300 de ani, în România a început să fie cunoscut abia de opt ani. Totuși în acest timp Iașul a reușit să ajungă unul din orașele românești în care kendama și-a făcut casă. Pentru că a devenit un joc practicat de foarte mulți elevi acesta a fost interzis, prin regulament, în unele școli din Iași. Paradoxal în Japonia, locul de unde se crede că provine kendama, jocul este promovat cît mai mult în rîndul copiilor, iar Ministerul Educației contribuie la publicarea unei cărți despre această jucărie și modul în care această poate fi folosită corect.

Kendama, jucăria din lemn cu trei cupe în care poți să prinzi o min­ge, a fost inventată pentru co­or­do­na­rea mișcărilor corpului cu privirea. Ministerul Educației, Spor­tului și Culturii din Japonia a or­ga­ni­zat în anul 1876 o competiție de ken­dama la care pu­teau să participe copii din școala generală. Con­cursul s-a organizat de atunci în fiecare an și a devenit popular și în restul lu­mii.

De aici a plecat și ideea că ju­căria a fost inventată în Japonia, dar pro­ve­niența sa adevărată nu este cu­nos­cută. Acest lucru se da­to­rează faptului că prin secolul al XVI-lea exista un obiect ase­mă­nă­tor, doar că se nu­mea bilboquet și era formată dintr-un mîner și o sin­gură cupă în care putea fi prin­să bila. Se pare că aceasta era folo­si­tă pentru amuzamentul aristo­cra­ților din curțile regale.

În America, forma jocului era diferită de la o zona la alta. În par­tea de nord, bila a fost înlocuită de un inel și era jucat de cele mai mult ori de către bărbați pentru a cu­ceri fe­me­ile. O versiune mai com­­pli­ca­tă a kendamei se gă­sea în Cali­for­nia, unde obiectul dispunea de 17 inele înșirate pe o frînghie, iar punctajul cel mai ridicat se obținea atunci cînd inelele cele mai în­de­păr­tate e­rau băgate în vîrful ju­că­riei. Ken­da­ma preis­to­rică, găsită în această zonă, era confecționată din lemn și cranii de iepure în care erau făcute mai mul­te găuri pentru ca prinderea să fie mai dificilă. Și bățul care se află fix în capătul jucăriei era mai gros tot din același motiv.

Răspîndirea tradiției

În timpul celui de-Al Doilea Răz­boi Mondial jocul a fost dat ui­tă­rii și a mai rămas în gospodăriile ja­po­ne­ze doar ca o jucărie tradi­țio­nală, un obiect cu care se distrau bunicii lor. Ea a fost redescoperită de către a­dulți în 1960.

Cu toate că există mai multe for­me a ceea ce se numește astăzi ken­­dama,varianta finală a jucăriei a fost desenată de Issei Fujiwara în anii `70. Acesta a pus bazele A­so­cia­ției Kendama din Japonia (JKA) în anul 1975 și imediat după aceea a stabilit atît regulile jocului, cît și siste­me­le de notare care au fost fo­losite ul­terior în competiții.

Rolul principal al JKA a fost a­ce­la de a face cît mai cunoscut jocul, de a-l păstra în cultura ja­po­ne­ză și de a-l promova ca un sport care ajută la menținerea sănătății. Issei Fujiwara s-a folosit de activitatea sa de bază, scri­itor de povestiri pentru copii, doar pentru a aduce și în atenția lor ju­căria.

Asociația Kendama din Jap­o­ni­a a devenit organizație non-pro­fit și coordonează activitatea tutu­ror gru­pu­rilor locale de kendama din țară. Orga­ni­zea­ză concursuri na­țio­na­le și in­ter­na­țio­na­le și cola­bo­rează cu Mi­nis­­­terul E­ducației, Spor­­tului și Cul­tu­rii pen­tru ti­pă­ri­rea unei căr­ți des­pre joc.
După redesenare, mo­­del care este folosit și astăzi, ju­că­ria este for­­mată din­tr-un băț sub­­țire pus în ca­pătul de sus, trei cupe atașate în partea stîngă (cupa mică) și în cea dreap­tă (cupa mare) a bățului sau cu­iului, dar și la capătul mî­ne­ru­lui de care este ținută de obicei jucăria (cu­pa mij­lo­ci­e), o minge de­cupată într-un punct care este le­­gată de res­tul corpului cu o sfoa­ră.

Un joc pentru ieșeni

Jocul kendama presupune a­run­care mingii și prinderea ei în băț sau în una din cele trei cupe, iar pentru a putea folosi sutele de tehnici de prin­dere jucătorul trebuie să își co­ordoneze mișcările întregului corp. Issei Fujiwara a legat aceste teh­nici de jongleriile practicate în circuri, de jodo și chiar de karate, însă în timpul ex­e­cu­tării trucurilor, mai ales într-o com­pe­tiție se folosește doar o mînă. Ken­da­ma nu trebuie să a­tingă corpul sau hainele concu­rentului și se punc­tează dacă mingea stă ne­­miș­ca­tă minim trei se­cun­de.

În România, ken­da­ma a apărut pentru prima dată în 2008 și de atunci a luat amploare. Sînt organizate concursuri prin ca­re au fost desemnați unii din­tre cei mai buni ju­că­tori din țară. Pe primul loc în România se a­flă Costin Ionuț Dongo din Bucu­rești. Cu toa­te că kendama s-a răs­pîn­dit din ca­pitală, Iașul este o­ra­șul în care se află cei mai mulți jucători, iar cel care în­ce­arcă să con­tureze o comunitate de ken­da­ma aici este Ro­bert O­la­riu. Acesta a cre­at un grup pentru ju­cătorii din Iași și început să pos­te­ze filme cu oameni care sînt ex­perți în mî­nu­irea jucăriei. Ro­bert a făcut la rîndul lui cîteva fil­mulețe prin Iași și le-a încărcat pe You­tube.

Pornind de la acest lu­cru cei de la Palas îm­pre­u­nă cu Kendama E­u­rope, o firmă care produce astfel de ju­cării, au organizat com­pe­ti­ția Ken­dama Contest Palas care a a­vut loc pe 13 și 14 iunie 2015. Anul a­ces­ta concursul național de kanda­ma va avea loc la Cluj pe 2 aprilie și vor fi folosite multe din regulile stabilite de JKA în 1975.

Însă cel mai mare concurs la care ar putea să participe cei care sînt pasionați de acest joc este Ken­dama World Cup care este organizat în Hatsukaichi, Japonia. Cîș­ti­gă­torul medaliei de aur la acest con­curs primește, pe lîngă notorietate, un premiu de 5000 de dolari.

Singura modalitate prin care poate fi învățată mînuirea ken­da­mei este imitarea mișcărilor fo­lo­si­te în filmulețele postate pe In­ter­net. Singurul workshop autorizat este oferit de cei din Hatsukaichi care organizează și Kendama World Cup, însă și celor mai buni prac­ticanți le este greu să obțină un loc pentru a învăța jocul în o­ra­șul în care se spune că a luat naș­te­re.