Eroii pierduți în amprentele istoriei

Cîinii, cei mai buni și mai loiali prieteni ai omului, au fost de multe ori și salvatorii săi. Au luptat în războaie, au participat în misiuni de salvare și au vegheat la căpătîiul stăpînilor săi, oferind iubire și loialitate necondiționată. Unii au murit pe front ducîndu-și misiunea pînă la capăt, alții au fost medaliați și onorați cu zeci de distincții, dar animalele acestea care au participat la diferite acțiuni umanitare ajung să fie uitate cînd nu mai sînt de folos. Unii sînt abandonați, lăsați să moară de foame sau de boală în chinuri cumplite sau pur și simplu eutanasiați. Împotriva acestor comportamente inumane, s-au pornit zeci de campanii pentru cîinii eroi care și-au lăsat amprenta în istorie.

De-a lungul timpului, cîinii nu au fost doar animale de companie me­­­­­­­­nite să păzească omul, ei au fost de mare ajutor și pe front. Aceștia erau antrenați pentru a detecta materiale explozive, pentru a trimite mesaje sau a recupera răniții. Antrenați spe­cial pentru a-i ajuta pe cei că­zuți, Mersy Dogs sau cîini terapeuți cum erau numiți li se legau de o parte și de alta cîte un coș cu medicamente și ustensile de prim ajutor. Soldații care aveau cum, se îngrijeau sin­guri, dar mulți dintre ei care erau în stare gravă mureau păziți de un ast­fel de cîine.

Abandonat de proprii camarazi

De povestea lui Max s-a auzit pînă peste hotare. Unicul cîine al Ar­matei Române antrenat pentru a de­tecta materiale explozibile a salvat în Afganistan sute de români, însă a fost abandonat imediat ce nu a mai fost de folos. Conform rapoartelor me­dicale, nefiind imunizat co­res­pun­zător, acesta a contactat boala nu­mită Dirofilaria (n.r. viermi la i­ni­mă) și pentru că nu era sănătos tre­buia conform legilor din România, casat (n.r. scos din uz). În alte țări e­­uropene, cîinii de război sînt tra­tați din banii statului, dar pentru a nu plăti tratamentul care era destul de costisitor, Max a fost trecut de către „MApN” la categoria vehicule.

Aflînd povestea lui, Sorina He­nea, o iubitoare de animale și mi­li­tan­tă pentru protecția lor, l-a cerut spre adopție Armatei Române, do­rind să îi dea ea tratamentul care ar fi putut să îl salveze. Conform spu­selor ei „din cauză că în acte era considerat vehicul acesta nu putea fi nici măcar adoptat astfel încît a fost retras”. O țară întreagă s-a re­vol­tat după ce a aflat povestea cîi­ne­lui abandonat și lăsat să moară, încît Ministerul Apărării a de­cis mo­dificarea legii „ca animalele din Armată să nu poată fi casate”. Astfel, Max a reușit să schimbe vi­i­torul pen­tru toți cîinii care presteză ser­vi­cii militare

Întervenția iubitorei de anima­le a fost tîrzie deoarece imediat după aceea, Max nu a mai supraviețuit. La vîrsta de 6 ani el a murit în luna septembrie anul acesta în chinuri groaznice, luptînd timp de aproximativ 13 luni cu boala. El a fost în­mormîntat cu onoruri militare de către soldații din Armata Română. „Putea fi salvat dacă i se administra tratamentul de cînd prezenta pri­mele simptome” a afirmat So­ri­na Henea, dar Statul nici nu a dorit să audă. „S-a stins demn, brav și în­cre­zător în oameni pînă la sfîrșit” a declarat stăpîna sa pentru presă.

Statui în cinstea lor

Un alt cîine, cu un destin mai fe­ricit însă, a fost Sergentul A­me­ri­can Stubby. Timp de doi ani acesta a servit Armata Americană în timpul Primului Război Mondial. Pu­iul de pittbul a fost găsit abandonat în campusul unei universități de către un soldat american. El a fost luat și antrenat de acesta pentru a detecta bombele cu gaz, pentru a localiza răniții pe cîmpul de luptă și pentru a trimite mesaje pe front. A participat în total la 17 bătălii și singur a pus la pămînt un spion german. Curajul său a fost răs­plă­tit cu zeci de medalii, i s-a acordat gra­dul de sergent fiind singurul cîine din istorie cu o astfel de ti­tu­la­tură şi i s-a ridicat o statuie pe care stă scris: „Cîinele-erou al Pri­mu­lui Răz­boi Mondial, Sergentul Stu­bby”.

La fel ca și Stubby, Jack este con­siderat și el un erou. Făcînd parte din rasa New­found­land, el s-a născut în partea de nord a o­ra­șu­lui Swansea din Marea Bri­ta­nie. A­vînd un auz extraordinar de dezvoltat, a­uzea de departe stri­­gătele oame­ni­lor care erau pe punc­tul de a se îneca, alergînd și plon­jînd după cel aflat în dificultate pentru a-l aduce în siguranță la mal. Prima dată a salvat în iunie 1931 un băiat de 12 ani, care dorea să se scalde în apa rî­ului Tawe. Acesta a fost prins în nă­molul de la fundul apei, ne­re­u­șind să iasă la suprafață. La cîteva săp­tă­mîni du­pă, acesta mai scapă de la moarte o fată în vîr­stă de 20 de ani. În total a salvat 27 de persoa­ne de la înec, însă în oc­tom­­bri­e 1937 acesta a avut un sfîrșit tragic. Salvatorul a­tîtor vieți a murit o­tră­vit. Ca recunoștință pen­tru e­ro­ul lor, Jack a primit nu­me­­roase decorațiuni și trofee pen­tru faptele sale.

Tragedia de la 11 septembrie a făcut numeroase victime, dar su­pra­viețuitorii acelui coșmar îi da­to­rea­ză viața și lui Apollo, un ciobănesc german care, împreună cu în­dru­mă­torul său, Peter Davies, a fost so­li­citați la operaținile de salvare de la World Trede Centre. Se spune că după prăbușirea clădirilor cîi­ne­le a ajuns în cîteva minute. A ajutat la identificarea victimelor de sub dă­rîmături și chiar la scoaterea lor. Deși era să fie ars și ucis de bu­că­ți­ile desprinse, el și-a continuat ră­nit munca. A murit de bă­trî­nețe în 2006 în brațele stă­pî­nu­lui său.

Un alt exemplu de curaj este Layka, un ciobănesc german care a îndurat o operație ce a durat șapte ore, pierzînd într-un sfîrșit lăbuța dreaptă din față. Aceasta a fost îm­puș­ca­tă de patru ori în războiul din Af­­ganistan cînd în încercarea de a-și salva camarazii a pus la pămînt i­na­micul, mușcîndu-l de picior. A su­praviețuit, iar acum este un erou de război decorat.

Trăiesc doar din amintiri

Există și povești spuse prin viu grai, transmise de la o generație la alta doar din amintirile rămase ne­al­terate în mintea celor care au su­pra­viețuit pentru a le putea po­ves­ti. Acestor cîini nu li s-au ridicat statui, nu au primit medalii sau trofee, dar sînt amintiți cu bucurie pentru cu­ra­jul, dîrzenia și loialitatea lor.

Satan pur­ta o mască de gaz pe cap, iar de o parte și alta cîte un coș de răchită în care se aflau doi porumbei care au transmis mai departe poziția unde se aflau cei încercuiți. La gît pur­ta un mesaj de încurajare din par­tea celor care urmau să vină în a­jutor. În încercarea de a duce mi­siu­nea pînă la capăt, cîinele a mu­rit la picioarele celor pe care i-a salvat.

Un astfel de cîine este Satan, care a salvat de la pieire o gar­ni­zoa­nă franceză înconjurată de inamici în timpul luptelor de la Verdun. Spe­ranța soldațiilor era demult pier­dută. Aceștia au rămas fără mu­niție și fără alimente pînă cînd, într-o seară, au zărit ceea ce părea a fi pentru ei „un demon cu aripi și ochi ciudați și bulbucați.” Au tras cu gloanțe în respectiva arătare, dar deși ciuruită din toate părțile, a­ceasta a continuat să înainteze, iar cînd s-a apropiat, soldații au văzut că era cineva cunoscut. Satan pur­ta o mască de gaz pe cap, iar de o parte și alta cîte un coș de răchită în care se aflau doi porumbei care au transmis mai departe poziția unde se aflau cei încercuiți. La gît pur­ta un mesaj de încurajare din par­tea celor care urmau să vină în a­jutor. În încercarea de a duce mi­siu­nea pînă la capăt, cîinele a mu­rit la picioarele celor pe care i-a salvat.
O altă ființă sacrificată a fost Jack, un Airedale Terrier, care a fost trimis pe frontul de vest unde ba­ta­lionul din care făcea parte a ră­mas fără muniție și fără oameni de care să se poată lipsi. Așa că l-au folosit pe Jack care a fost trimis cu un me­saj legat la gît. Acesta a fugit fo­lo­sind toate metodele de acoperire pre­cum tufișuri, frunze și nămol pen­tru a nu fi văzut, dar în cele din urmă a fost străpuns de niște schije în maxilar, apoi în picior. Chiar și așa el și-a continuat misiunea tîrîș și nu a renunțat niciun moment pînă cînd nu a ajuns să predea mesajul care i-a salvat camarazii.

Aceste fapte dovedesc că din cele mai vechi timpuri și pînă în zilele noastre, cel mai bun prieten al o­mu­lui a fost martorul celor mai im­por­tante evenimente din istorie, iar lă­bu­țele lor au lăsat amprente în a­min­tirea oamenilor. Fie că au fost me­da­liați sau abandonați și uitați, cîi­nii și-au dus misiunile pînă la capăt cu devotament și curaj, rămînînd lo­iali și neabandonînd niciodată vreo mi­siune, ori stăpînii, alături de care au luptat cot la cot și pentru care și-au dat viața ori de cîte ori a fost nevoie ca să-i salveze.