Universitățile nu-și găsesc locul în topuri

În fiecare an, o serie de organisme sau institute de cercetare publică topuri internaționale ale celor mai performante uni­ver­si­tăți. Cele mai cu­nos­cute clasamente mondiale sînt cele organizate de Ins­ti­tutul Jao Thong din Shan­ghai sau de fun­da­ția Ti­mes Hi­gher Edu­­cation și Thom­­son Reuters. Unul dintre cele mai importante criterii de departajere se referă la rezultatele obținute în activitatea de cercetare științifică. Moti­vele pentru care instituțiile de în­vă­­ță­mînt superior din Ro­mânia sînt ab­sen­te în aceste ierar­hii ține în primul rînd de sla­ba fi­nan­țare. Chiar da­că prin stra­te­gia Bo­­log­na se do­rea ca cercetarea să pri­meas­că 3% din PIB, în acest an, fon­durile alocate nu au depășit 0,2% din PIB.

În vederea ierarhizării uni­ver­­sităților din lume, în fiecare an se pu­blică o serie de clasamente făcute de anumite ins­titute de cercetare sau organizații internaționale. Cele mai cu­noscute topuri sînt Shan­ghai și Times, pentru care o pondere foarte mare o au rezultatele obținute din cer­ce­tarea științifică. Însă, în func­ție de criteriile care sînt luate în con­si­­de­ra­re, mediul academic in­ter­na­țio­nal este cla­sat și în alte ierarhii. De exemplu, topul Web­o­metrics poziționează uni­ver­­sitățile în funcție de vizibilitatea aces­tora în mediul online.

Cu o influență foarte mare rămîne to­tuși topul Shanghai – „Academic Ran­king of World Universities” (n.r.: Cla­­sa­men­tul Academic al Uni­ver­sităților din Lume) – fiind făcut de In­s­ti­tu­­tul pentru Învățămînt Su­pe­­rior al U­niversității Jiao Thong din China. Primul clasament a apărut în 2003, iar criteriile folosite au ajuns să fie de referință în spațiul academic internațional.

La baza acestuia stau șase criterii, cum ar fi: numărul laureaților premiilor Nobel și al medaliei Fields care au ab­sol­­vit la acea universitate, dar și numărul laureaților care pre­dau la acea instituție, nu­mărul de cer­ce­tă­tori citați de Thom­son Scien­ti­fic, nu­mă­rul de articole pu­bli­cate în jurnalele Nature și Science, dar și al celor co­ta­te ISI (The Ins­ti­tu­te for Scientific Information) sau SCI (Science Ci­­tation In­dex).

Dilemele Universității Oxford

În clasamentul din 2010, pe primul loc a ieșit Universitatea Har­­vard, care a obținut un punctaj de 100. Re­zul­­tatul cel mai mare, 100, l-a pri­­mit la sec­țiunile Alumni (care are o va­­loare de 10%), calitatea corpului di­dac­tic (laureații premiilor respective, con­­tează în proporție de 20%), la nu­mărul cercetătorilor citați în cele 21 de domenii indexate (20%), numărul de ma­teriale publicate în Science și Na­ture (20%) și cel al materialelor in­de­xa­­te ISI (20%). Un punctaj mai mic – 69,2 – l-a obținut la performanțele academice per total (luîndu-se în vedere ra­portul dintre performan­țe­le mențio­na­­te anterior și nu­mă­rul personalului academic).

De asemenea, următoarele două po­zi­ții au fost ocupate de Berkeley Uni­ver­sity of California (n.r.: Uni­ver­si­tatea Berkeley din California) și Uni­ver­sitatea Stan­ford din Palo Alto, Ca­li­fornia, cu 72,4 și, respectiv, 72,1 punc­­te. Prima poziție a unei ins­tituții eu­­ro­pene aparține Universității Cam­b­rid­­ge, care a avut un scor de 69,6. De par­­tea cea­lal­tă, la baza clasamentului, pe ultimul loc se afla Universitatea York, din Toronto, Ca­nada, care a obținut un scor de 11,9 punc­te.

„Nu se poate pune problema unui top care să fie cel mai corect și cel mai clar. Există foarte multe dar, pînă la urmă, el ce este? E rezultatul unor calcule în baza unui model în care sînt luate în considerare o serie de criterii de evaluare (…) Dar ceea ce este cel mai important lucru care rezultă din acestea servește, pînă la urmă, la pu­ne­rea în practică a unei strategii. Deci ast­fel noi putem concepe, printr-un a­nu­me model, ce dorim de la universitate și ce trebuie să fie ea”, a declarat prof. univ. dr. Nica Panaite de la Fa­cul­­tatea de Economie și Adminis­tra­rea Afacerilor, el fiind și cel care s-a ocupat, în tim­­pul mandatului Marga la Minis­te­rul Educației (1997 – 2000), de elaborarea primului model de clasament pentru învățămîntul su­pe­rior ro­mâ­nesc. 

„Nu tot ce se măsoară contează și nu tot ce contează se măsoară”

Un alt clasament recunoscut, la nivel mond­ial, este și așa-zisul top Times (THE) care, începînd cu anul 2010, este realizat îm­preu­nă cu fun­da­ția Thomson Reu­ters. Sînt fo­lo­siți 13 indicatori comasați în cinci ca­tegorii: educația – calitatea mediului academic (con­tează în proporție de 30%), cerce­ta­rea (re­pu­­tația ac­tivităților știin­ți­fice, ve­­niturile cîștigate din cerce­ta­re, cuantumul este de 30%), numărul citărilor (valorează 32,5%), veni­tu­­rile din cer­ce­­tare, comparativ cu nu­mă­rul perso­na­­lului academic (2,5%) și ra­por­tul din­tre numărul studenților străini și cei din țara de origine (5%).

În ierarhia THE, pe primul loc s-a aflat tot Universitatea Harvard, cu un scor de 96,1, iar Cambridge rămîne tot prima instituție de învățămînt superior din Europa clasată pe locul șase (91,2), fiind urmată de Uni­ver­si­ta­tea din Oxford, care are același punctaj. Pe ultima poziție se găsește, în acest caz, Uni­ver­si­tatea Suedeză de Științe Agri­co­le, însă cla­sa­mentul THE are numai 200 de lo­cu­ri.

În ceea ce privește topurile Shanghai și Times, părerile spe­cia­liș­ti­lor sînt împărțite. Într-un articol apă­rut în cotidianul american The New York Times s-a pus problema acura­te­ții acestor calcule, spunîndu-se că „mă­surîndu-se mărimea facultăților, a pu­­blicațiilor, numărîndu-se cărțile din bi­bliotecile universitare – așa cum o fac anumite clasamente – îți spun mai mult despre resursele instituției decît despre impactul acestora asupra studenților” (Ben Wildavky, autorul cărții „Marea cursă a creierelor”, citat de New York Times).

De aceeași părere este și rectorul Uni­versității „Alexandru Ioan Cu­za” din Iași (UAIC), prof. univ. dr. Vasile Ișan, care recunoaște că nu tot ce se mă­soară în aceste clasamente are o importanță și o influență în do­­meniul cercetării academice. „În China sînt foarte mulți cercetători și creează o rețea de citări și de referințe. Cînd publică 2000 de oameni, și nu 20, iar domeniul respectiv are o revistă sau două, atunci se citează între ei. Thom­son nu face decît să preia citările care apar”.

Dacă în Marea Britanie, Cam­brid­ge se „ceartă” cu Oxford pe pro­ble­­ma întîietății, în România, lumea se în­treabă de ce nu ne aflăm măcar la coada unuia din aceste clasamente. Cau­za principală ar fi lipsa fondurilor ne­ce­sare pentru cercetare – unul dintre itemii cu cea mai mare pondere în aceste măsurători. „Universitățile din SUA, care ocupă primele 17 poziții în top Shanghai, investeau în jur de 35 de miliarde de dolari în domeniul cer­ce­tării, iar în 2008, în același an, uni­ver­si­tățile românești aveau alocate pen­tru cercetare 228 de milioane de euro. Este o diferență colosală de investiție în cercetare”, a precizat prof. univ. dr. Carmen Teodosiu, prorector respon­sa­­bil cu activitatea de cercetare știin­ți­fi­că de la Univer­si­ta­tea Tehnică „Gheor­­ghe Asachi” din Iași (UTI). Mai mult, ea recunoaște că nu se poate pu­ne problema unei comparații cu astfel de instituții în con­di­ții­le în care bugetul alocat, în acest an, pentru pro­iec­­tele contractate a ajuns la 30% din va­loarea celui de pe 2008.

Ne vedem în Top 500

De asemenea, un alt aspect dez­bă­tut se referă și la faptul că nu avem un clasament național. Există unul efectuat de Centrul Național al Cercetării Știin­ți­fice din Învă­ță­mîn­tul Su­pe­rior (CNCSIS), însă acesta este folosit pentru alocarea de fonduri pe linia IC – 6 (indicator de calitate care ajută la stabilirea fi­nanțărilor bu­ge­tare), iar el nu poate de­veni un standard național.

„Am ajuns la elaborarea unui top ro­mânesc, ținînd cont de modele inter­na­­ționale și luînd o serie de elemente pen­tru a cuprinde universitățile noastre. S-a reușit, s-au făcut și primele si­mu­lări atunci și la o conferință a rectorilor, ministrul Marga a vrut să vadă dacă obține acordul acestora privind in­troducerea acestuia. La care unul din­tre rectori a pus o întrebare: «domnule ministru, îmi puteți spune pe ce loc se află universitatea mea ca să știu cum să votez?»”, a explicat prof. univ. dr. Nica Panaite. Următoarele schim­bări s-au petrecut abia opt ani mai tîr­ziu.

Fiindcă nu există un top național, fondurile de cercetare sînt împărțite în mod egal tuturor centrelor universitare din țară, chiar dacă  care două treimi din producția știin­țifică a României este produsă de Universitatea „Babeș Bolyai” (UBB) din Cluj, Uni­ver­si­tatea București și „ AL. I. Cuza”.

Dacă pentru mediul academic are o importanță mai mare măsurătoarea efectuată de CNCSIS, un impact pu­ter­­nic pentru societate îl au apre­cierile și topurile realizate de presă. Fă­cute pe baza unor criterii subiective și vagi, acestea stîrnesc, de multe ori, in­dig­na­rea profesorilor. În septembrie 2009, într-un top realizat de revista Capital, unde 35 de companii au cla­sat universitățile în funcție de experien­ța pe care au avut-o cu an­ga­jații acestora, UBB era pe primul loc. Aceasta era urmată de Universitatea București și Uni­ver­sitatea „Tran­sil­vania” din Bra­șov. UAIC a intrat pe poziția a noua, înaintea ei clasîndu-se chiar și Uni­ver­sitatea „Petre Andrei” din Iași.

***

Într-un final, prezența unei instituții într-un astfel de clasament inter­na­­țional înseamnă o mai mare vizibili­ta­te. Fapt care poate duce la crearea unor parteneriate noi sau poate atrage și studenții străini. Universitățile din Ro­mânia se învîrt însă într-un cerc vicios, motivul principal fiind același: slaba finanțare.

„Poți intra cu o echipă și să joci în liga mondială fără să ai un campionat național? Cum să ne gîndim să intrăm în clasamentele internaționale fără a avea un clasament prestigios național și care să fie cît mai puțin subiectiv?”, a conchis prof. univ. dr. Nica Pa­nai­te. Dar, conform Strategiei Na­țio­nale de Cer­ce­tare, Dezvoltare și Ino­vare, pînă în 2013, țara noastră ar trebui să aibă două universități în topul Shan­ghai.

***

Cantonament pentru Liga Mare

Profesorul Nica Panaite spune că deja sînt peste o sută de persoane care lu­crea­ză la ela­­borarea unui astfel de top național, prin programul „Ca­­li­ta­te și Leadership pentru În­­­­vă­ță­mîn­tul Superior Ro­mâ­nesc”, sus­ți­nut prin fondurile struc­tu­­rale.

Aces­ta a avut drept modele topurile Shanghai cît și Times, adop­tîn­du-le la particularitățile so­cie­tă­ții. Pe lîngă uni­versitățle orientate spre cerce­ta­rea in­ter­na­țională și cele didactice – de formare academică – profesorul Pa­naite pro­pu­­ne și crearea uni­ver­­si­tă­ților de in­te­res local: „acestea sînt preocupate de formarea profesională a stu­den­ți­lor și asigură și actul de cercetare în scopul rezolvării unor probleme lo­cale”.

Chiar dacă nu există un top recunoscut la nivel național, Coa­li­ția pentru Universități Cu­ra­te (din care face parte So­cie­ta­tea Aca­­­­demică Română, Gru­pul pen­­­­tru Dialog Social și încă alte șapte organizații) a dat publicității un clasament propriu. Printre criteriile luate în considerare se nu­mă­ră: transparență și co­rec­titudine admi­nistrativă, corec­ti­tu­­dine aca­demică, calitatea guver­nan­ței și ma­nagement financiar.

Astfel, con­for­m topului 2010, primul loc a fost împărțit de Uni­ver­sitățile de Medicină și Far­ma­cie din Tîrgu Mureș, Cluj Napoca și Universi­ta­tea „Al. I . Cuza” din Iași (pri­mind patru stele din cinci), iar pe ul­timul loc s-a aflat Univer­si­­­­ta­tea de Științe Agri­cole și Me­di­­cină Ve­­te­rinară din Bu­­cu­rești, care nu a pri­mit nici un ca­lificativ.

O altă măsurătoare luată în calcul de universitățile românești este cea organizată de Scimago Ins­ti­tu­tion Rankings, bazată pe perfor­man­­­­țele științifice din baza de date SCOPUS (articolele cotate ISI, re­cen­ziile, citările și indexările, pen­tru perioada 2004 – 2008).

Conform acesteia, prima universitate din țară este Politehnica Bu­curești (care ocupă locul 26 la nivel european și 762 la nivel mondial), urmată, pe locul patru, de UBB (53 la nivel european și  1121 la nivel mondial), iar UAIC ocupă a șasea poziție (74 la nivel european și 1502 pe lume). Pozițiile a doua și a treia sînt ocupate de Ins­ti­tu­tul de Fizică Ato­mi­că din Bu­cu­rești și Academia Ro­mâ­nă.

George GURESCU