În Erasmus+, studenții pot propune singuri companiile în care vor să facă practică

Honoris fără Causa Niciun comentariu la În Erasmus+, studenții pot propune singuri companiile în care vor să facă practică 134
În Erasmus+, studenții pot propune singuri companiile în care vor să facă practică

Pe lîngă stagiile de studii cu durată de un semestru sau, cumulat, un an întreg, studenții se pot înscrie, în perioade determinate și anunțate de către reprezentanții birourilor internaționale ale universităților, și la stagii de practică sau formare profesională, oferite tot de programul Uniunii Europene, Erasmus+. La acestea din urmă tinerii pot aplica atîta vreme cît sînt încă înscriși la un program de licență, masterat sau doctorat, însă și dacă sînt, de scurt timp, absolvenți ai unei instituții de studii superioare. Principalele condiții impuse sînt ca stagiul ales să fie unul relevant pentru domeniul studiat și ca țara în care ei aleg să facă practica să fie înscrisă ca țară participantă în programul Erasmus+. Statisticile arată că, în anul 2017, numărul studenților beneficiari ai unui program Erasmus+, de studiu sau practică, a fost de aproximativ 28.000 de studenți.

Anul acesta, programul Erasmus împlinește 32 de ani de cînd a fost, pentru prima oară, implementat în Uniunea Europeană (UE). Versiunea lui actuală lansată în anul 2014, Erasmus+, îmbină toate programele de educație, formare, tineret și sport și include atît programe precum Leonardo Da Vinci, Comenius, Grundtvig sau Tineretul în acțiune. Deși cea mai cunoscută componentă a lui este cea pe care și vechea formulă Erasmus a făcut-o celebră, cea de schimburi universitare, în care studenții pleacă timp de un semestru sau de 12 luni cumulat, la studii în alte universități din UE, el are și o altă ramură prin care tinerii pot merge să facă practică de specialitate la companii care activează în domeniul pe care ei deja îl studiază. Stagiile de practică pot fi efectuate pe o durată de minimum două luni și se pot extinde pînă la trei luni, cu posibilitatea ca studenții să facă două stagii consecutive de cîte trei luni fiecare, la aceeași companie.
Dacă pentru programul axat pe studiile în străinătate studentul trebuie să aleagă dintr-o listă de țări cu care universitatea la care studiază a încheiat anterior un contract, în ceea ce privește stagiile de practică oferite astăzi de Erasmus+, lucrurile pot fi controlate puțin mai mult de către studentul care aplică. Astfel, cel care dorește să se înscrie își poate căuta singur compania la care vrea să facă practică, urmînd ca facultatea din România la care învață să semneze un acord cu acea companie. Condiția este însă ca țara în care compania activează să se numere printre cele care fac parte deja din programul Erasmus.

Prima etapă la care participă un student pentru a beneficia de un stagiu de practică Erasmus+ este selecția desfășurată la nivel de facultate. Aceasta presupune ca studentul să cunoască limba de lucru a companiei pentru care candidează, să aibă un minim de 70% din numărul maxim de credite, iar media de admitere a celor din anul întîi trebuie să fie de minimum 7.5. După contactarea coordonatorului Erasmus de la facultatea unde studiază şi după promovarea sesiunii de selecţie, studentul trebuie să depună un set de documente la Biroul Erasmus+, printre care se numără contractul financiar, extrasul de cont în Euro al beneficiarului, o copie după Cardul European de Sănătate și copii după asigurarea medicală de sănătate, asigurarea de răspundere civilă și împotriva accidentelor la locul de practică. În cazul în care studentul are un loc de muncă, va trebui să adauge la dosar și o adeverință de salariat.

Studenții geografi, fruntași la practica în străinătate

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iași” (UAIC), pentru urmarea stagiilor de practică Erasmus+ se pot înscrie studenţii din anii de licență și master înmatriculaţi la zi, doctoranzii cu frecvență și foştii beneficiari ai unui program de practică sau studiu Socrates, LLP-Erasmus sau Erasmus+, a cărui stagiu de practică nu trebuie să depăşească 12 luni pentru un ciclu de studiu.

În anul academic 2017-2018, la UAIC au beneficiat de programul Erasmus+ 315 studenți, iar 47 dintre aceștia au făcut practică în Italia, alți 38 în Spania și 23 în Belgia. Studenții de la Facultatea Biologie, Chimie sau Fizică fac practică în institute de cercetare, iar cei de la Facultatea de Educație Fizică și Sport lucrează la cabinete de kinetoterapie sau centre medicale. „Pînă la momentul actual, pentru anul academic 2018-2019 se află la practică sau sînt selectați pentru programul Erasmus+ aproximativ 200 de studenți. Pentru că majoritatea stagiilor de practică au loc în perioada vacanței de vară, care, de asemenea, face parte din anul academic 2018-2019, o mare parte din studenți sînt aleși la sesiunile de selecție din lunile mai și iunie”, a declarat Sebastian Tocar, responsabil cu Erasmus+ la UAIC.

După ce semnează contractul financiar, studenții de la UAIC merg într-o țară străină pe o durată de maximum trei luni. Există și posibilitatea ca aceștia să efectueze două stagii succesive, cu condiția să nu depășească șase luni de practică fără întrerupere la o singură companie. „Cînd eram în anul al II-lea de licență am fost în Corfu și am făcut practică la hotel «Labranda», unde am lucrat ca ospătar. Am optat pentru perioada maximă a stagiului și am învățat lucruri ce țin de administrarea unui hotel, mi-am dezvoltat vocabularul, competențele de limbă engleză și calitățile în ceea ce privește relațiile cu oamenii”, a declarat Georgiana Elena Pop, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a UAIC, specializarea Administrație Publică.

Doar 30 de locuri finanțate la UNAGE

Studenții de la Universitatea de Medicină și Framacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) pot face practică în alte țări prin programul Erasmus+ pentru două luni, alegînd între perioadele iulie-august și august-septembrie. Conform structurii anului universitar de la UMF, studenții de la fiecare facultate trebuie să facă practică timp de trei săptămîni pînă pe data de 24 august, iar dacă sînt plecați prin programul Erasmus+, ei își pot alege unul sau două stagii care să fie echivalate cu practica pe care trebuiau să o urmeze în țară. Astfel, cei care vor să se înscrie în acest program au obligația de a semna un acord de practică cu decanatul facultății și cu instituția parteneră prin care le sînt acceptate stagiile alese, luînd în considerare faptul că stagiul trebuie să aibă loc în vara anului academic în curs și să se finalizeze cel tîrziu pînă la data de 31 august.

„Bursa pe care o primește un student plecat să facă practică în străinătate este de 720 de euro pe lună dacă alege țări precum Franţa, Italia, Luxemburg, Norvegia, Marea Britanie și de 670 de euro dacă pleacă în Bulgaria, Croația, Slovacia, Ungaria sau Turcia. Studentul trebuie să își aleagă stagiile de practică astfel încît să fie echivalate cu cele pe care era obligat să le urmeze în țară”, a declarat Mihaela Vacariu-Sirotta, secretar Relații Internaționale și Programe Comunitare al UMF.

La Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași (UANGE), cei mai mulți studenți selectați pentru practica artistică în anul academic 2017-2018 au fost de la Facultatea de Arte Vizuale și Design. La momentul actual, UNAGE are semnate nouă acorduri cu instituții din străinătate pentru Erasmus+ și finanțează 30 de locuri pentru studenți. UNAGE a afișat lista cu cei care au fost selectați pentru stagiile Erasmus de studii și de practică pentru anul 2018-2019, iar cei care s-au înscris în acest program au ales țări precum Irlanda, Olanda, Elveția sau Suedia, mulți dintre ei avînd mai mult decît o opțiune. După această selecție, studenții trebuie să aplice la instituția gazdă și să plece în străinătate în funcție de acordul pe care îl semnează.

Cererea pentru practică, în creștere la USAMV

Practica într-o altă țară este o alegere și pentru studenții de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV), care pot lucra pe timp de vară în instituții de profil cum ar fi clinici sau spitale veterinare. În anul academic 2017-2018, în contractul financiar semnat de USAMV erau menționate doar 39 de mobilități de practică, dar au fost derulate 44 de astfel de stagii deoarece au fost mai multe solicitări pentru programul Erasmus+ de practică în comparație cu cel de studii. Din acest motiv, USAMV a transferat fonduri de la stagiile de studii la cele de practică pentru ca toate cererile studenților să fie respectate. „În ultimii ani există o scădere a numărulului de mobilități de studiu și o creștere a celor de practică în universitate. Pentru anul 2018-2019 avem finanțate 40 de mobilități de practică prin contract, dar nu știm exact cum se încheie anul pentru că sînt studenți care renunță și trebuie să luăm în calcul acest aspect, așa că avem rezerve”, a declarat Veronica Apetrei, administrator instituţional pentru proiecte, mobilităţi studenţi şi personal la USAMV.

Pentru fiecare facultate a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) există cîte un coordonator care se ocupă de programul Erasmus+ și poate fi contactat de către studenții doritori să facă practică în străinătate. Printre țările pe care le pot alege studenții de la TUIASI se află Brazilia, Franța sau Germania. Perioada de practică în străinătate pe care o pot alege poate fi de la două la 12 luni și trebuie să facă parte din programul de studiu al studenților pentru a finaliza cu o diplomă primul ciclu de licență, al doilea de master sau al treilea de doctorat.

Înscrierile la stagiile de practică Erasmus+ se fac de două ori pe semestru, iar în prezent perioada fiind deja încheiată.

de Diana Nechita
Sursa foto: www.roportal.ro

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top