Tîlcurile străinilor în țara lor

Cu toții avem nevoie ca, măcar din cînd în cînd, să rămînem în­cre­­meniți în timp și să reînviem valori măturate sub covor. Cel puțin as­ta a reieșit din cele 19 do­­cumentare care au ru­lat în Sala Roșie a Mall-ului Moldova, la cea de-a V-a ediție a Fes­tivalului de Film Do­cumentar DOC-EST. De pe 14 pînă pe 19 no­iembrie, cinefilii ieșeni au călătorit înapoi la pe­rioada de după ’89, la brandurile ce al­tă­da­tă erau vedete, au că­u­tat belgianul perfect, au că­lătorit prin muzica cla­sică a sașilor din Tran­silvania, s-au izbit de bariere rasiste și anti­semitiste, au ascultat cîn­tece de leagăn, au admirat rezistența prin cultură a evreilor de la teatrul Barasheum și au fost martorii unui proces cinematografic.

Cine avea impresia că dacă ești bă­trîn, ești și fără vlagă, s-ar putea să nu mai creadă asta după ce a văzut-o pe Rudy Friedman jucînd step la 90 de ani, în documentarul „Și s-au dus ca vîntul”. Regizat de Radu Ga­brea, acesta spune povestea Tea­tru­lui Barasheum care a funcționat în București între anii 1941-1944, un re­fugiu pentru actorii, compozitorii și muzicienii evrei ce au fost ex­pul­zați din teatrele românești pe criterii ra­siste.

Realizat aproape „din nimic”, pe ba­za unor fotografii, amintiri și o se­rie de interviuri făcute acum mai bi­ne de un deceniu, documentarul îi pre­zintă pe protagoniștii de pe scena Ba­rasheumului: Agnia Bogoslava, su­rorile Henrietta și Fedora Gam­ber­to care au acum 89, respectiv 91 de ani și locuiesc la Paris, cunoscutul compozitor de jazz Vladimir Cos­ma, care la momentul înregistrării avea 99 de ani, celebrul cuplu Stroe si Vasilache etc. Aceștia au reînviat pentru o oră momentele de cumpănă prin care evreii români au trecut, dar pe seama cărora se făcea „haz de ne­caz” prin spectacole vesele, „îmbi­ba­te în apropouri”, chiar dacă se ju­ca în limba română pentru a func­țio­na cenzura. Nici măcar zvonurile ca­re circulau atunci privind lagărele de concentrare existente în Europa nu le stricau voia bună, după cum își a­min­­tește Eugen Stroe, fiul lui N. Stroe.

Titlul „Și s-au dus ca vîntul…”, aparține unei melodii de-a Agniei Bo­goslava, pe care o interpreta în­tot­deauna deghizată în sperietoare și pe un ton agresiv, dar care s-a schim­bat într-unul plin de dulceață în fața legionarilor înarmați. Aceasta își amintește cu umor cum, în timpul bom­bardamentelor, Teatrul Bara­she­um rămăsese singurul teatru des­chis în București: „Ca evrei, nu a­veam voie să părăsim Bucureștiul a­șa că, de voie, de nevoie, am ajuns vedete”.

Copiii nimănui

Evreii nu sînt singurii care au ghinionul să fie considerați diferiți, ci și țiganii, lucru evidențiat în docu­mentarul „Școala noastră”, regizat de Mona Nicoară și Miruna Coca-Cozma. Povestea începe în 2006, avîndu-i în centru pe Alin, Beni și Dana – trei copii țigani care se lovesc de prejudecăți, indiferență și dispreț atunci cînd sînt mutați la o școală nouă în Tîrgu Lăpuș. După ce sînt plimbați asemenea unei mingi de ping – pong de la școala din Di­lău, un cartier situat în cîmp des­chis unde locuiesc țiganii și unde se simțeau marginalizați, aceștia sunt duși la școala din centru unde nu pot fi integrați în clase corespunzătoare vîrstei lor din cauza lipsei de cu­noș­tințe, ca mai apoi să ajungă la o școa­lă specială.

În mijlocul cîmpului, primarul le fa­ce o școală ultra-modernă, doar pen­tru ei, însă aceasta rămîne în­chi­să deoarece legislația Uniunii Euro­pe­ne se schimbă și sînt interzise clasele formate doar din comunități de ți­gani. După patru ani, Dana este mă­ri­tată, are doi copii, dar și dorința de a fi încă elevă, iar Alin încă nu poate înțelege de ce nu merge la o școală un­de să se joace și cu copii români. Cît despre Beni, acesta continuă să mear­gă la școala specială, însă în min­tea lui și a tatălui său, își face loc zilnic întrebarea „De ce?”. În cele cinci zile ale festivalului, pu­blicul a avut parte atît de producții ro­mânești, cît și străine cărora le-a răs­puns cu revolte, rîsete și flu­ie­ră­turi. Și asta pentru că l-a făcut martor la povești care „îi țin pe oameni în picioare”.

***

Festivalul vieții depănate pe fus

Aflat la a V-a ediție, Fes­ti­valul de Film Documentar DOC-EST de anul acesta s-a des­­fășurat pe parcursul a șase zi­­le, dublu față de restul e­di­ți­ilor și a reunit filme premiate la festivale precum AFI-Dis­co­very Silverdocs de la Ma­ry­land, Venice Inter­na­tio­nal Film Festival, Tempo Film Festival 2010 din Su­e­dia. La ru­larea filmelor au fost pre­zenți și regizori precum Jean-Baptiste Fribourg (asistent re­gie, „Oamenii în picioare”), re­gizorul Radu Gabrea, Ta­ma­ra Trampe (co-realizatoarea filmului „Cîntece de lea­găn”), Stéphane Lucon (rea­lizatorul filmului „Valea Co­rlatului”), Adrian Voicu (co-realizator al filmelor „Me­trobranding” si „Vic­to­ria”), Dra­goș Apetri (editor de i­ma­gine, „Victoria”).

Alexandra FILIP