Substanța poeziei contemporane

Din cauza vremii capricioase sau poate doar pentru că poezia se îmbină uneori destul de bine cu ploaia care bate-n ferestrele înal­te, șase poeți transilvăneni s-au adu­nat joi, 15 martie, în MERU. Începînd cu ora 19.00 aceștia au lăsat versu­rile să fie singurul lucru care se aude în local, iar pe lîngă ei, specta­torii au fost diverși, de la cupluri de adolescenți pitite în colțuri mai în­tunecate ale încăperii, la bărbați mo­rocănoși care-și treceau dege­te­le într-un ritm alert peste tastele lap­topului. Cînd cei doi moderatori, Matei Hutopila și Florin Dan Pro­dan, au luat microfoanele în mîini și-au început să facă prezentarea poeților „cîte trei, că-s șase în to­tal și lăsăm și pauză de țigară între”, muzica și-a coborît volumul, iar zum­zăielile au încetat.

„Dacă tot sînt din Tran­sil­va­nia, haideți să aplaudăm pentru Ziua Națională a Ungariei”, spu­ne unul dintre moderatori, iar publi­cul rămîne încremenit pentru cî­te­va zeci de secunde, timp în care un băiat își face curaj să dea startul șirului de aplauze. „Singurele lu­mi­ni la șase dimineața sînt cele din Săvinești”, recită cu voce biseri­ceas­că cel mai mic dintre poeții pre­zen­ți, Mihnea Balici, care nu are decît 19 ani. Ceilalți sorb tăcuți din stic­lele de bere și-l ascultă cu ochii în­chiși, încercînd, parcă, să-și ilustreze singuri imaginile prezenta­te. Andrei Pintea, un bărbat cu ple­te și cămașă tradițională, stă așe­zat pe podea cu coatele sprijinite de masă și-și așteaptă răbdător rîn­dul.Cu cît vîrsta poeților crește, cu atît poemele devin mai bogate în vulgarități, scriitorii încercînd să abordeze subiectele sensibile ale societății contemporane.

Dacă Vlad Drăgoi recită timp de 15 minute un poem dedicat în în­tre­gime ți­ga­nilor, poem în care, pe alocuri mărturisește că-i urăș­te, pe alo­cu­ri că-i respectă, imediat du­pă pau­­ză Andrei Pin­tea citește ti­mid primul poem cu ochii ațin­tiți în e­cra­nul telefonului. Cînd aces­ta recită ul­ti­mele versuri „Că­ci n-o pu­­team iubi decît așa/ Plină de vî­nă­tîi cum era”, publicul ră­mî­­ne, din nou, nemișcat, lăsînd o tă­cere ab­so­lută să se așeze asupra localului, căci nici măcar autorul nu-și mai putea găsi celelalte poe­me.

Ceilalți trei poeți, Valeriu Cuc, Valentin Popa și Alex Văsieș, au reușit să amuze publicul printr-o combinație nefirească între vulgar și sensibil, fiind, de asemenea, mult mai atenți la modul în care și-au recitat creațiile schimbîndu-și tonalitatea vocii și gesticulînd cu mîinile.