Personajele lui Eminescu au învățat engleză

Cine s-ar fi gîndit că Făt-Frumos din Lacrimă ar apărea pe scenă în pantaloni negri de piele și ar cînta în engleză despre viața lui? Cu siguranță producătorii Dan Spînu și Romeo Cozma. Împreună cu Orchestra Universităţii de Arte „George Enescu”, dirijată de Bogdan Chiroşcă, cei doi au adus pe scena Casei de Cultură a Studenților povestea lui „The one born from a tear” în data de 28 octombrie. Adaptată după basmul omonim a lui Mihai Eminescu, piesa este prima operă rock modernă din România. Tobele și chitara electrică se îmbină cu cea acustică și cu pianul, dar sunetele lor scapă doar pentru a întări momentele de tensiune dintre personaje.

Noroc că piesa e un musical și nu conține multă acțiune sau sce­ne de luptă, căci bucata de scenă pe care joacă actorii nu depășește cinci metri. Înconjurați de viori, trompete și chitări ca într-un Co­lo­sseum strîmt, artiștii spun poves­tea lui Făt-Frumos din Lacrimă în versuri și în note înalte de operă. Născut din lacrimile Fecioarei Ma­ria la rugămințile mamei lui, tî­nărul dorește să continue războiul purtat de tatăl său împotriva re­ge­lui vecin.

Înalt, brunet, cu fața con­tu­rată de barbă și mustață, scul­ptea­ză cu sabia în aer gesturi amenin­ță­toare către Algar, fiul dușmanu­lui. Dar acesta, un băiat blond, frumos, cu inimă tandră, reușește să împace cele două regate și să lege prietenie cu Făt-Frumos. Ca în ori­ce poveste, personajul principal es­te înzestrat cu inteligență și pu­te­re ieșite din comun, pe care le fo­lo­sește pentru a-i ajuta pe cei­lalți. Astfel se luptă cu Muma Pă­du­rii pentru a elibera de sub bles­te­mul ei regatul lui Algar.

12 inimi cu patru supape pe cilindru

Pe un panou din partea dreap­tă a scenei se află traducerea versurilor. Și tot acolo apare gura unui narator care introduce fiecare sce­nă jucată în fața ochilor noștri. Tra­­ducerea este bună, însă adaptarea cuvîntului „witch” o mai aduce, din cînd în cînd, pe Muma Pădurii în epoca nostră numind-o simplu, vrăjitoare. Lupta dintre prinț și per­sonajul mitic nu ne este în­fă­ți­șată, ci ne lasă să interpretăm în­vin­gerea acesteia atunci cînd eroul se întoarce la palat împreună cu aleasa inimii, mîna dreaptă a „vră­ji­toarei”, Joane. Fericirea lui este ca o umbră peste singurătatea prie­tenului său, iar de aceea, Făt-Fru­mos pleacă să i-o aducă pe fiica Împăratului Munților. Fiind de o frumusețe fără cusur și de o băr­bă­ție ce ar face de rușine un fecior, mulți tineri au încercat să îi ceară mîna, dar toți au fost înfrînți de ta­tăl ei. Dar el este singurul care reușește să o scoată pe tînără din castel.

De aici influențele emines­ciene se pierd, iar piesa capătă abia acum un aer mai modern datorită replicilor amuzante. Atunci cînd prințul se prezintă fetei aceasta îi face o remarcă ca un fitil aprins pentru pofta de rîs a celor din sală: „Cam solid pentru cineva născut din lacrimi”. Replicile în genul „e o bunăciune” scot publicul din sfe­ra basmului creată de poveste și de rochiile lungi de prințese me­die­vale. Însă ce păstrează ase­mă­na­rea între cele două lumi, cea mo­dernă și cea mitică, sînt sentimen­tele de iubire și gelozie. În lipsa lui Făt-Frumos Joane și Algar se tem că acesta va cădea pradă frumu­se­ții fiicei Împăratului Munților și că își va uita promisiunile și îndato­ririle. Însă prințul le demonstrează contrariul cînd se întoarce cu fata, iar lupta pentru ea este cea mai mare dovadă de prietenie. Tatăl ei este greu de învins deoarece, pe lîngă faptul că este un bărbat puternic, are un cal cu șase inimi, de departe cea mai neașteptată apa­ri­ție a serii. Rolul calului iute și vorbitor este jucat de un tînăr care își pilește unghiile plictisit de agitația inutilă a stăpînului său. Spre deo­se­bire de acesta, înțelege că tînăra are nevoie de sufletul ei pereche, iar că bătrînul, singurul personaj ca­re amintește de cuvîntul rock da­to­rită pletelor, nu este pregătit să se despartă de ea. Dușmanul lui este calul lui Făt-Frumos care are 12 inimi cu patru supape pe cilindru. Atunci cînd pe scenă apare ar­măsarul, sala arhiplină scutură to­tul în hohote de rîs. Un băiat în cos­tum negru cu imprimeu de schelet ține în mînă un bust de cal alb, asemeni unei piese de șah.

Umorul monden sporadic îm­ple­tit cu simțul datoriei și îmbră­că­mintea de altădată, aduc o nouă viziune asupra basmului lui Mihai Eminescu.
Pentru că piesa nu este adusă în prezent decît prin anumite re­plici, hainele și săbiile vechi ne fac să ne dăm seama că ome­nirea nu s-a schimbat prea mult din punctul de vedere al gîndirii și că sentimentele sînt aceleași de la în­ce­putul lumii. Iar cu puțină răbdare și înțelegere descoperim că în spatele durității se ascunde ca du­pă oglindă frica de singu­ră­ta­te și nevoia de mîngîiere.