Năzdrăvăniile lui Nică după un veac și jumătate

Trăgîndu-și părinții sau bunicii de mînă și căutîndu-și din priviri prie­te­nii, zeci de copii au ajuns vineri seară, 1 iu­nie, începînd cu ora 18.30, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași pentru a vedea premiera piesei „Amin­tiri din copilărie”, în regia lui Constantin Brehnescu. Foindu-se de pe un scaun pe altul și ridicîndu-se din cînd în cînd în picioare pentru a le șop­ti adulților cîte ceva la ureche, copiii s-au străduit să fie cuminți și să ur­mă­r­ească „La cireșe”, „Pupăza din tei” sau „La scăldat”.

Nică a lui Ștefan a Petrei, jucat de Claudiu Gălățeanu, a fost la fel de năz­drăvan cum îl știm din scrierile lui Ion Creangă. Îmbrăcat la fel ca acum cî­te­va decenii, cu un soi de ițari albi și o ie mai lungă de aceeași culoare, Nică, care uneori se mai străduia să nu iasă din cuvîntul mamei, era ispitit de prie­tenii săi, Trăsnea (Cristian Gheor­ghiu), Gîtlan (Emanuel Florentina) și Mogo­ro­gea (Paul Sobolevschi). Aceștia apă­reau de nicăieri și-l chemau pe Nică ba la scăl­dat, ba îi aminteau de cireșele din curtea Mătușii Mărioara și a lui Ion a Pe­trei. Chiar l-au sfătuit să o ia prin păpușoi către casă atunci cînd a ră­mas lîngă Ozana fără haine.
„Unde-i pupăza? Unde-i, mami?”, întreabă insistent un băiețel de vreo pa­tru anișori, cu tricou alb și pantaloni al­baștri, cînd pe fundal începe să răsu­ne, parcă de nicăieri, „pu-pu-pu pu-pu-pu”. Puștiul reușește să o vadă abia cînd Nică se cocoțează în vîrful teiului de la marginea satului, de unde o scoate și o bagă în sîn, cu gîndul să o vîndă la iarmaroc. Piesa de teatru a fost doar o adaptare după scrierile lui Creangă, pentru că Mătușa Mărioara (Raluca Pin­tilie) nu-i mai aduce Smarandei (Io­ne­la Arvinte) o tavă cu plăcinte cum s-a întîmplat în copilăria lui Nică de la Hu­mulești, ci se mulțumește să-și ceară scuze și să dea vina pe o vecină, cum că ea ar fi dus vorba în sat că Nică a fu­rat pupăza.

Scenele sînt schimbate de un soi de podium rotund, despărțit la mijloc de o cortină, care se învîrte ori de cîte ori Ni­că ajunge din curtea casei fie în rîul de la marginea satului, fie în curtea mă­tu­șii Mărioara, fie în teiul de la margi­nea satului, fie în curtea bisericii. De­co­rul a fost mereu același, un fundal alb pe care au fost proiectate pe rînd, Oza­na, cireșul din curtea mătușii Mărioa­ra sau iarmarocul, prin fața lui schimbîndu-se recuzita de care Nică avea ne­voie pentru a pune în aplicare toate năzbîtiile care-i treceau prin cap. „Îi fu­ră hainili”, spune un băiețel cu tricou albastru care și-a ascuns picioarele sub scaunul maroniu, în timp ce Smaran­da îl ia pe mezinul familiei în brațe și fu­ge către rîul de la marginea satului ca „să-i vină ea de hac” lui Nică. Cei mici au rîs în hohote cînd protagonistul făcea tumbe prin apă și cînta „Auraș păcu­raș, / Scoate apa din urechi,/ Că ți-oi da parale vechi”, iar mama lui i-a înș­fă­cat cu o singură mișcare hainele rămase pe mal și a pornit înapoi spre casă.

Cu o structură ciclică, piesa „Amin­tiri din copilărie” a început și s-a terminat cu monologuri ale lui Ioan Crean­gă, interpretate de Viorel Vârlan, care purta căciulă de miel și ținea în mîini un pui gri de pisică. Vorbind rar și încet, acesta a fost un povestitor pentru cei mici, care știau întîmplările lui Nică și care au încercat să le ghi­ceas­că de cîte ori în scenă apăreau noi per­sonaje.