Moartea este un cîştig minunat

Pe scena Sălii „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a fost deschisă o poartă spre un tărîm vechi, de aproape 2.000 de ani, de pe timpul lui Platon, joi, 11 aprilie 2019. Începînd cu ora 19.00, piesa „Apărarea unui cetățean”, regizată de Bogdan Lucian Guțu a adus în fața publicului atmosfera din Grecia Antică prin monologul actorului Tudor Hurmuz.

În sală se lasă întunericul, iar timp de cîteva minute publicul rămâne nedumerit deoarece nimeni nu apare pe scenă. Un reflector ghidează privirea spre spatele scaunelor, unde se zăreşte un bărbat îmbrăcat într-o bucată de pînză albă, cu picioarele goale şi un turban în cap, care ţine în braţe o piatră mare. Interacţiunea personajului cu publicul se face încă din primele minute ale spectacolului, atunci cînd cetăţeanul care nu se identifică prin niciun nume, interpretat de actorul Tudor Hurmuz, se îndreaptă spre una dintre spectatoarele din primul rînd şi o întreabă „cît este ceasul?”. Comunicarea cu publicul se păstrează pe tot parcursul piesei, cînd actorul îşi întrerupe discursul şi cere păreri legate de propriile lui afirmații. Acuzat de cetate că ar fi ateu, cetăţeanul explică publicului ce s-a întîmplat de fapt şi priveşte bănuitor în sală, crezînd că unii dintre acuzatorii lui s-ar afla pe scaunele din catifea roşie. „Cei care mă acuză că nu cred în zeii cetăţii, aceștia sînt de fapt atei”, spune actorul şi îşi plimbă degetul în aer căutînd cu privirea un chip cunoscut.

Deşi decorul nu există, cetăţeanul exilat din cetate care doreşte să îşi facă singur dreptate, poartă după sine o desagă veche, cu pete mari şi rupturi adînci, din care scoate o ceapă și un cuțit. „Moartea este un cîştig minunat pentru că oricine ar fi, se pune la somn mai îndelung ca în oricare noaptea şi nu mai simte nimic, nu ca în celelalte nopţi” este replica actorului care face publicul să tresară şi să se privească îndelung unii pe ceilalți.

În cele 60 de minute în care cetăţeanul acuzat îşi spune monologul, limbajul corpului iese în evidență deoarece actorul îşi păstrează ticurile unei persoanei în vîrstă precum bîlbîitul, dar mai ales tremuratul mîinilor şi mişcatul greoi. A existat însă un singur moment în care Tudor Hurmuz a ieşit din pielea personajului şi preţ de un minut acesta şi-a rostit dialogul natural, gesticulînd cu mîinile în aer. Pînă la sfîrşit nu realizezi dacă personajul este sau nu vinovat de ceea ce este acuzat, finalul fiind unul deschis. Actorul urcă pe aceleaşi trepte pe care a coborît în urmă cu 60 de minute, dar lasă senzaţia că au trecut doar cinci minute de cînd reflectorul s-a aşezat în colţul din spatele scenei.

de Ioana Doleanu