Lumea nu-i decît o comedie

De pe scena Iașului Niciun comentariu despre Lumea nu-i decît o comedie 7

Dacă weekendul trecut n-ai reușit să vezi „Chirița în provinție”, nu e niciun motiv de îngrijorare căci, la cererea publicului, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, va mai fi jucată și luna următoare. Piesa de sîmbătă seară face o analiză a societății românești apuse, care pune sub lupă moravurile și tentațiile vremii, conectîndu-le însă destul de bine și la perioada actuală. Cele aproape două ore de teatru, susținute de incursiuni muzicale, te vor țintui în scaun, cu răsuflarea stinsă pînă la final, ca nu cumva să pierzi ceva din savoarea momentelor care ți se perindă prin fața ochilor.

„Dacă sînt amazoancă trebuie să mă deprind cu țigările”, zice coa­na Chirița Bîrzoi, imediat după ce „monsieur Șarl” acceptă s-o dea jos de pe cal. Trage cu putere din foile aprinse între buze și aruncă cîte-o ocheadă înspre public. Niciun loc n-a rămas neocupat în sală și toate cele cîteva sute de scaune și-au pri­­mit, ca niciodată parcă, vizitatorii en­tuziasmați, pe catifeaua moale. Pî­nă să se stingă luminile și să se fa­că liniște, oamenii păreau că ra­dia­ză, în costumațiile lor elegante, în tandem cu locul în care au venit, și se chinuiau să facă loc cîte unui coleg ca să ajungă la scaunul său sau cel puțin ca să-și găsească unul. „Ma­mi, da oare o să-mi placă?”, întrea­bă gînditoare o fetiță de pe ultimul rînd și își trage mămica de mîneca bluzei maronii pînă o face atentă. Femeia chicotește și o strînge tare în brațe. „Nu-ți face griji, o să-ți dau să citești și schița acasă dacă n-ai să înțelegi”, îi răspunde ea blînd.

Piesa este împărțită în două ac­te. Primul act o surprinde pe coa­na Chirița Bîrzoi împărtă­șin­du-i cum­natei sale dorința de a deveni is­prăvniceasă și de „a gusta” din posibilitățile vieții moderne, de oraș. „Dacî asta-i moda” – spune coa­na Chirița ca să explice de ce e musai ca în ograda sa de la țară, servitorii să-i aducă cores­pon­den­ța „pi tavă” și Guliță, singurul ei prunc, să deprindă neapărat tainele limbii franceze de la „monsieur” Șarl, ca să devină educat. În sînul acestei familii ce se vrea a fi modernă, singurul paria este Luluța, copila pe care coana Chirița a luat-o în oc­ro­tire la moartea mamei sale și pe ca­re plănuiește s-o mărite cu Gu­li­ță, de dragul zestrei.

A la mode

Cel de-al doilea act surprinde trecerea familiei Bîrzoi la un nou statut social, tot „a la mode”, oda­tă cu instituirea capului familiei în funcția de ispravnic. În noua casă de la „Ieși”, atmosfera se schimbă, astfel că Chirița nu mai este forțată să stea între țărani, ci poate să se perinde alături de lumea bună a orașului. Lecțiile de franceză ale lui Guliță, trioul „furculițion-în­vîrtițion-fripturițion”, dar și încer­că­rile lui Leonaș, dragostea din copilărie a Luluței, de a o fura pro­voacă adevărate scene de rîs în sa­lă. Din cînd în cînd, cîte o lumină artificială, de pe vreun telefon, spar­ge întunericul din sală și în­toar­ce capetele celor din jur, dar asta doar preț de cîteva secunde, pen­tru că ochii aleg să muște mai degrabă din scenă, decît să dea importanță mișcărilor din jur.

Horia Veriveș, cel care inter­pre­tează rolul Chiriței, reușește să stîrnească adevărate furtuni de rî­sete prin ușurința cu care face trecerea de la o stare la alta și flerul cu care își arcuiește vocea ca s-o fa­că pe coană să pară cînd bu­cu­roa­să, cînd nervoasă. Perso­na­jele sînt cons­truite și interpretate cu originalitate, iar planurile în care sînt cons­truite cele două povestiri sînt re­date prin momente de muzică, care se di­ferențiază prin genurile pe care le abordează.

Aproape jumătate din sală e plină de copii. Cei mai mulți dintre ei s-au adunat în grupuri mici și au ocupat cîte două sau trei rînduri. Sînt îmbrăcați elegant și nu vorbesc între ei decît la pauză. „Cum ți s-a părut pînă acum?”, îi spune un băiețel brunet colegului de pe scaunul de alături. „Hmm, nu pot să spun chiar c-a fost groaz­nic, dar parcă la Bacău a fost mai fain”, îi răspunde acesta fîstîcindu-se. Cînd văd că luminile se sting iar cad de acord că-i musai să facă liniște, că s-ar putea să piardă ceva important și că în urma asta au să judece calitatea piesei greșit. Pe rîndul din spate, mama și fetița încă stau îmbrățișate. Cea mică pu­ne întrebări despre piesă și atunci cînd este în dilemă, mama îi spune încet – „haide, haide…să fa­cem li­niște acum”.

Înainte de căderea cortinei sce­na se transformă în cabaret. În ți­nu­te elegante, actorii cîntă și dan­sează în sincron, ținîndu-se de mîi­ni – „lumea-i doar un teatru plin de comedie”.

Articole similare:

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top