Libertate cu gratii din aburi de cafea

Ploaia de afară pare că s-a prelins peste ceasurile din interiorul cafenelei Utopia de pe strada Lă­pușneanu, acestea topindu-se precum niște bucăți de ceară pe unul dintre pereții dedicați lui Pink Floyd. Sub el, un motan alb precum un om de zăpadă pare ne­pă­sător de piesa de teatru care ur­mează să înceapă și încearcă să com­promită scena din mijlocul localului, chinuind mai multe bucăți de carton pe care cîndva scria „rezervat”.

„London Escort” a început ca orice eveniment de vineri seara, a­dică cu aproape o oră mai tîrziu decît era anunțat (19.30). Totuși, e de înțeles de vreme ce abia s-au strîns 20 de oameni, îmbătați de mirosurile de ceai cu aromă de a­nanas caramelizat ori plante ale căror nume nici nu le poți rosti.

Din spatele unor grinzi, un băr­bat cu picioarele desculț, îmbrăcat tot în alb și cu un tricou zdrențuit, apare în fața noastră cu brațele în­crucișate. Aflăm că el este la în­chi­soare, colegul lui de celulă fiind un pakistanez suspectat a fi terorist.

Cei 15 ani pe care îi are de săvîrșit după gratii par o eternitate, așa că începe să ne poves­tească cum din om cinstit în Ro­mânia a ajuns să fie imigrant și să respire același aer precum Shakes­peare la Londra. „Tot ce am clădit într-o viață s-a pierdut precum a­burii de la cafea” spun gîndurile acestuia, în timp ce vestimenția i se schimbă din cea a unui deținut, în cea a unui motociclist îmbrăcat în haine din piele neagră. Spațiul tem­poral se schimbă și mergem în trecut unde Valentin Briniște, actorul care a și scris monologul, rămîne fără nevastă, prins în capcana da­toriilor, și e pierdut într-un la­bi­rint al depresiei.

Asta pînă într-o zi, cînd face cunoștință cu o femeie într-un club, care în contextul conver­sa­ții­lor de la ora 5 dimineața, îl con­vinge pe bărbat să meargă în capitala engleză să devingă gigolo. Zis și făcut, iar tînărul descrie aproape poetic experiențele sale cu „gra­se”, „babe”, „hipioate” și „adevă­ra­te nimfomane”. Însă în urma mai multor experiențe, ajun­ge în di­ver­se grupări, trece și pe la închisoare două săptămîni și a­junge să cu­noască mai multe persoane care-i promit un drum mai ușor către bani. Problema nu e că trebuie să-și schimbe profesia, ci publicul țintă – adică bătrînei, in­dieni sau lorzi cu castele im­po­zante.

„London Escort” încearcă să jon­gleze cu mai multe subiecte de­o­dată, să se răzvrătească într-o mie de cuvinte și sentimente, însă a­junge strivită de greutatea acestora. Numeroase scene se decid greu între amuzament sau șoc, iar eti­cheta „emigrantului român” în Londra ajunge să fie doar niște cuvinte aruncate parcă la întîmplare. Totodată, moralitatea perso­najului principal este îndoiel­nică, aici remarcîndu-se o scenă din metroul londonez, cînd acesta se întorcea de la un „client” și obser­vă niște conaționali întorși de la munca pe șantier. Tînărul gigolo se uită cu superioritate la aceștia și nu vrea să se imagineze lucrînd precum un „sclav”.

Revenim în prezent, adică în închisoare, unde finalul piesei apare brusc. Toată lumea parcă se aștepta la ceva mai mult, însă du­pă ce personajul principal cade jos din cauza unei pedepse, ne trezim cu aerul de dimineață al unui parc londonez, unde tinerii cîntă Bea­tles – „Yesterday, all my troubles seemed so far away” (n.red.: Ieri, toate necazurile mele păreau atît de îndepărtate).