Interviuri vechi de 30 de ani

Prietenii scriitorului Grigore Ilisei au fost prezenți miercuri, 25 noiembrie, la Muzeul Unirii, de la ora 17.30 pentru a participa la pre­zentarea cărții de interviuri „Con­vorbiri, taifasuri, divanuri, por­trete”. În atmosfera de sărbă­toare care pare că domnește pretutindeni în Palatul lui Cuza, invitații scriitorului, printre care părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele dr. Liviu Petcu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universi­tăţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia și lect. univ. dr Emanuela Ilie, de la Fa­cultatea de Litere a UAIC, s-au adu­nat în jurul unei mese pentru a spune povestea interviurilor așe­zate între coperți.

O poveste care a început demult, de cînd scriitorul avea la îndemînă doar un magnetofon cu care să înregistreze. „Unul din in­terviuri, cel care se află chiar în deschiderea cărții este realizat cu Eugen Barbu, pe care l-am vizitat atunci cînd a împlinit 60 de ani. Am purtat o discuţie fără între­bări prealabile, care a decurs pe nerăsuflate într-o atmosferă nu din «Groapa», ci din «Scrinul ne­gru». Acest interviu l-am făcut cu un magnetofon Uher pe care l-am luat de la Radio Iași”, a spus Gri­gore Ilisei.

Titus Popovici, Augustin Z. N. Pop, Mihai Drăgan, Dumitru Micu, Constantin Ciopraga, Zoe Dumitrescu-Bușulenga sau Grigo­re Vieru sînt doar cîteva nume cu care scriitorul a realizat interviuri. „«Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete» este cea de-a cin­cea carte dialogală care pune în lumină esența omului dialogal. Reabilitează o formulă și pune în lumină niște personalități exemplare, niște modele formatoare. Autorii incluși de aici au dat ope­re, uneori au dat și școală, au de­monstrat că dialogul există și că esența noastră este dialogică”, a explicat lect. univ. dr. Emanuela Ilie.

În carte sînt consemnate confesiuni strînse în peste 30 de ani, care nu aparțin doar celor inter­vievați, ci și autorului. El creează în același timp și portretele personajelor pe care le-a ales, dar și propriul portret, prin intermediul mărturisirilor. Atmosfera festivă a fost păstrată pînă la finalul serii, cînd Cvartetul Mezzo, cu doar un bas și trei viori, a umplut came­rele muzeului de ritmul liniștitor al „Valsului florilor” din Spărgă­torul de nuci, compus de Ceai­kovski.