Incursiune în lumea nebunilor

De pe scena Iașului Niciun comentariu despre Incursiune în lumea nebunilor 2
Incursiune în lumea nebunilor

„Cu toţii sîntem nişte nebuni”, îşi începe rolul „Pălărierul nebun” şi parcă l-ai crede la cît patos pune în aceste cuvinte şi la cum i se um­flă vena din cap cînd le rosteşte. De 1 iunie, părinţii şi-au luat liber şi au venit cu copiii la piesa „Alice în Ţara Minunilor”, care a avut loc în Auditoriul din Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi.

Coada de la intrarea în grădină se întinde undeva la vreo 30 de metri, iar adulţii cu greu își feresc pri­chin­deii ca nu cumva să iasă în stradă şi să fie călcaţi de vreo maşină. Cîţi­va dintre ei renunţă la aglomeraţie şi se întorc în parc unde o fată cu rochie roz pare că stă să fie luată pe sus cu tot cu baloanele din mînă pe care le împarte zîmbitoare în stînga şi în dreapta. Odată intrat, lup­ta pentru a-ţi cîștiga un loc la um­bră devine tot mai grea. Cu multă muncă şi grijă trebuie să păşeşti pe scările care dau înspre scenă, ca nu cumva să calci pe mînuţa vreunui copil şi să primeşti priviri ful­ge­ră­toa­re din partea vreunui părinte. Pe scenă, Cezara Fătu, cea care o joacă pe Alice, este urmărită în­dea­proape de ochi mari şi boldiţi, iar fiecare fetiţă vrea să îi atingă cosi­ţele aurii şi rochia albastră. „Vă rog să vă daţi jos de pe scenă”, repetă bărbaţii care întruchipează cărţile de joc ale „Reginei malefice”, dar par că duc o muncă sisifică cu prichindeii care nu se dau duşi de printre decoruri. Aceştia îi iau în braţe şi îi coboară, spre amuzamentul celor­lalţi părinţi, dar de fiecare dată cînd se întorc, un altul îi ia locul celui de dinainte.

Sceneta se mută alternativ, cînd în mijlocul spectatorilor, cînd pe mar­ginea fîntînii de unde mai sare cîte o broscuță verde, luîndu-i fața cele în costum. „ Ai văzut-o? Unde este?”, întreabă un băieţel cu şap­că roşie, iar în scurt timp un grup de copii pornesc la vînătoarea ani­măluţului săltăreţ. Atenţia le este în­să distrasă repede cînd broasca de pe scenă doreşte să îi înveţe un „dans ameţitor”. „Ştiţi să număraţi pînă la patru?”, îi întreabă aceasta, iar după ce primeşte un răspuns clar şi afirmativ părinţii şi copiii încep să dea din picioare şi din mîini exact ca personajele de pe scenă.

Un ţipăt se aude din dreapta, iar cînd ne întoarcem capetele „Regi­na malefică” deja coboară pe scări şi le porunceşte acoliţilor să îi taie capul lui Alice deoarece a fost imper­tinentă. „Nuuuu”, strigă o mînă de copii din faţa scenei, iar o fetiţă cu rochie galbenă începe să plîngă şi să o roage pe regină să o cruţe pe Ali­ce.
„Te întreb acasă care e morala po­­veştii. De ce te-am mai adus aici?”, îl dojeneşte o mamă pe băiatul ei du­pă vede că acesta a început să se joa­ce pe telefon. Alice scapă nevătă­mată, decorul se schimbă, iar o pa­săre ver­de le explică celor mici cum stă trea­ba cu învăţatul. „Se nu­meşte program pentru că pînă la urmă nu ră­mîi decît cu un gram de învă­ţă­tu­­ră.” Nu poţi decît să fii de acord cu explicaţia lui logică, iar cînd Alice te anunţă că tot ce s-a întîmplat pe scenă a fost doar un vis, nu îţi ră­mîne decît să o crezi pe cuvînt. Mai ales cînd în public o vezi şi pe Albă ca Ză­pada care a venit să o aplaude.

Articole similare:

Autor:

Beatrice Juravle

Redactor şi şef de departament la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top