Eroii Unirii nu au avut de ales

Uzina cu Teatru a fost săptămîna trecută gazda unei trilogii despre Marea Unire, spectacolele prezentînd o nouă perspectivă asupra evenimentelor de la 1918, o nouă prezentare a unor personaje care au jucat un rol important în înfăptuirea acesteia, dar, poate cel mai important, modul în care oamenii simpli s-au raportat atît la război, cît și la nevoia unei uniri. Întîlnirea actorilor cu spectatorii a oferit însă și ocazia unei discuții cu publicul, dar și cu doi istorici, gata să răspundă tuturor întrebărilor acestora: Mihai Burcea și Veronica Lazăr.

Miercuri, pe 21 noiembrie, de la ora 19.30, primul episod al trilogiei despre Marea Unire pregătită de Stagiunea de Teatru Politic în colaborare cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, intitulat „Altă istorie nu se putea scrie”, a prezentat o serie de narațiuni cu privire la evenimentele din anul 1918. Astfel, publicul a putut asculta discursurile a opt istorici cunoscuți, care au prezentat atît perspectiva naționalistă, cea care susținea necesitatea intrării în război pentru realizarea unirii, dar și perspectiva „imperialistă”, care considera că unirea, cel puțin într-o anumită măsură, nu este decît o agresiune imperială. De asemenea, a fost scos în evidență și faptul că, în urma războiului, tot oamenii înstăriți au fost cei care au avut de cîștigat, poporul fiind cel care „plătește” pentru toate acțiunile celor de la putere.

Discursurile și perspectivele Ecaterinei Arbore, ale lui Nicolae Iorga, Victor Ștefaniuc, Bogdan Mungescu, Ion Scurtu, Gheorghe Căzan, Averescu sau Lucrețiu Pătrășcanu au fost prezentate de doi actori, care au intrat, pe rînd, în pielea fiecărui personaj din istorie. După discursurile celor opt personalități, publicul a avut ocazia să își spună părerea despre evenimentele de la 1918, să povestească ce își mai amintea de la orele de istorie și să susțină sau nu perspectivele prezentate de către actori. Astfel, persoane din public, reprezentante a trei generații, au vorbit despre modul în care istoria le-a fost descrisă la școală, dar au pus și întrebări celor doi istorici prezenți la întîlnire.

În partea a treia a reprezentației de miercuri seară, cei doi actori au intrat în pielea a doi oameni simpli, a lui Ion și a mamei sale Maria. Astfel, am putut vedea că sărăcia, frica de război, dar și grija zilei de mîine erau problemele țăranilor, iar „simțămintele înalte” din discursurile istoricilor aproape că nu existau. Vedem că, indiferent de ce au ales, țăranii au fost cei care au luptat pe front, cei care au trecut pe lîngă moarte și cei care au avut cel mai puțin de cîștigat. Aceștia au trebuit să lupte, iar alternativă nu au avut. Dacă alegeau să se opună războiului atunci ar fi fost catalogați drept trădători de țară și condamnați la moarte, iar dacă ar fi dezertat din armată atunci sentința ar fi fost aceeași. Tot ce puteau face oamenii simpli era să îndure și să spere că vor scăpa nevătămați, visînd la peticul de pămînt promis de boieri. Petic pe care puțini au apucat să-l și lucreze, războiul lăsîndu-i fără mîini sau picioare – pe care au primit la schimb doar decorații și aplauze la fiecare sfîrșit de an.

***

Săptămîna trecută, publicul a avut ocazia să mai urmărească și celelalte două episoade ale trilogiei, „N-a fost războiul nostru”, episod care se concentrează pe situația socială și economică din România deceniului II al secolului XX, dar și „Răzvrătiții”, spectacol care a scos în evidență frămîntările sociale și revoltele, grevele și inițiativele de rezistență, reprimate brutal de autorități.