Droguri, adulter, incest – scenariul din pragul verii

Dramatismul și umorul negru și-au dat întîlnire pe scena Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iași pe data de 3 martie. Regizorul Claudiu Goga i-a ales pe Mihaela Arsenescu Werner, Emil Coşeru, Doina Deleanu, Teodor Corban și i-a lăsat să răsfrîngă asupra publicului istoria unei familii dezbinate de orgolii, secrete și minciuni. Piesa bazată pe romanul „August: Osage County” a lui Tracy Letts demonstrează că „acasă” nu este întotdeauna locul în care ești ocrotit, ci din contră, ești oropsit sau tratat ca produsul eșuat al unor vise mărețe.

Drogurile, incestul, adulterul, suicidul și dependența de medicamente sînt motivele principale re­gă­site în povestea familiei Weston din Oklahoma. Slăbiciunea uma­nă, schimbările bruște pe care un om le suferă în timpul unei tragedii, jocul perfid pentru avere și putere capătă noi nume și chipuri. Toți mem­brii se adună în casa lui Vio­let și Beverly Weston odată cu dis­pa­riția și apoi moartea bărbatului. Fost poet și profesor universitar, aces­ta a lăsat în urmă trei fiice ma­ture, dar diferite ca temperament. Prima este Barbara, profesoară la un colegiu din Colorado, care este căsătorită cu Bill Fordham și au o fetiță de 14 ani.

Acesta o înșală cu o studentă de-a lui, iar fiica ei este o anti­so­cia­lă dependentă de droguri. Ivy este singura care a avut grijă de pă­rin­ții ei cînd toți au plecat, iar decep­ția în dragoste a făcut-o să dezvol­te pasiuni pentru vărul ei, despre care va afla în cele din urmă că îi este frate. Cea care nu a suportat gu­ra rea a mamei și a plecat în Flo­rida este Karen. Acolo l-a cunoscut pe afaceristul Steve, viitorul ei lo­godnic, care după masa în memoria celui trecut în neființă a încercat să întrețină relații sexuale cu tî­năra de 14 ani.

Ironia care ucide

„Nici măcar în cel mai fericit scenariu nu e ușor să fii fericit în căsătorie”, recunoaște Bill. Se dez­bra­că și se așază în pat alături de soția sa, pe care încearcă să o con­vingă de faptul că dragul ei a venit în nebunia din Oklahoma. Însă cînd actorul blond cu mustață rămîne la bustul gol, o voce de copil scapă în liniștea sălii un „Ups!” inocent. E printre puținele momente cînd publicul scapă din încordare prin hohote de rîs. Asta, și cînd toată lumea o întreabă pe Violet dacă se droghează cu pastile, ea răspunde că „sînt relaxante musculare” și că ma ia „Xanax, așa, pentru amuzament”. Susține că nimeni nu poate ascunde nimic de ea, iar cînd Bar­ba­ra se proclamă noul cap al fami­liei, între cele două se iscă un fel de concurență nedeclarată.

Ceea ce au în comun femeile din piesă este iluzia că ele pot controla totul, că supraveghind fie­care pas al celorlalți vor putea să îi țină împreună, alături de ele. Însă află rapid că fericirea nu stă nici în ma­chiaj, nici în grija excesivă și nici în păstrarea cu încăpățînare a proprii­lor idei. Lucrurile ar fi decurs altfel dacă aveau curajul de a-și re­cu­noaș­te greșelile și de a le îndrepta la timp. De a-și impune punctul de vedere în fața părinților și mai cu­rînd mamei, care aruncă vina sinuciderii lui Beverly în mod special asupra Barbarei.

Nevoia de a avea pe cineva ală­turi, nevoia de prețuire sau pute­rea de a conduce destinul unor oa­meni sînt cele care împing la păcate. Fu­ga de responsabilități și aruncarea vinei pe altcineva, doar pentru a clădi propria imagine de om puternic și atotștiutor, o fac pe eroină să pară slabă în substrat.

Iar ne­re­cu­noașterea slăbiciu­ni­lor și fuga de ele în spatele viciilor altora fac din Violet Weston mai mult un per­sonaj negativ. Drama­tis­mul cu ca­re este interpretat fie­care gest, tona­li­tă­țile replicilor ca­re variază de la liniștitor la ob­se­siv, de la excentric la nebunesc și decorul realist dau ve­ridicitate piesei. Muzica, printre care se re­gă­sește și Eric Clapton ca pasiune a bătrînei, păstrează dina­mis­mul și ajută la conturarea sen­ti­­men­te­lor create de actori.

Orgoliul sinuciderii

Adunați din cauza dispariției și mai apoi a sinuciderii capului fa­mi­liei, toți membrii se strîng îm­pre­ună cu problemele lor în casa răposatului. Deși fiecare încearcă să își as­cundă greșelile și să afi­șe­ze o fericire falsă, presiunea creată de frus­trările celor mai în vîrstă ce încear­că să zdrobească persona­li­tă­țile ce­lor­lalți duc la dezbinarea familiei.

Întreaga suferință nu este decît rezultatul jocului de orgolii între Violet și soțul său. Dacă ea ar fi sunat la hotelul în care el se re­tră­se­se și nu ar fi așteptat să dea iama la cutia de valori, poate bărbatul nu s-ar fi sinucis. Odată cu dispariția lui, familia se destramă, ceea ce de­monstrează importanța unei per­soane care să mențină legăturile. Însă acestea nu au fost decît o ilu­zie suspendată de imaginea lui Be­ver­ly care, oda­tă ștearsă, a făcut ca relația fa­mi­lia­lă să se scufunde ca Atlantida. Și asta te face să te întrebi, a fost reală sau nu?