Derby-ul Romaniei se joaca in familie

Regizorul Bogdan Ulmu a pus in scena Ateneului Tatarasi, prin piesa „Ciinii” a lui Dumitru Crudu, un etern motiv al spatiului fotbalistic românesc: confruntarea dinamovisti – stelisti. De data aceasta, drama din terenul de fotbal are extensii de ordin parental si conjugal. Vremea lui „Ceasca” este evocata in reprezentatie ca una de glorie a alb-rosilor, care au avut marele nenoroc sa locuiasca intr-un bloc din spatele stadionului din Ghencea. Piesa s-a dorit a fi un omagiu pentru microbisti, transformind pentru o ora si jumatate scena teatrului intr-un stadion. Actorii-suporteri au primit la sfirsit aplauzele meritate pentru prestatia lor din partea suporterilor-spectatori.

Ultimul bastion

Spectacolul sustinut vineri, 18 ianuarie, la Ateneu vorbeste despre idealurile mici ale oamenilor din cartier, patrunsi de spiritul microbist. Tatal este dinamovist iar fiul stelist si in jurul acestei idei se construieste intreaga „poveste”.  Nea’ Ghita, tatal, este „ciine” de tinar si si-a educat fiul, pe Sandu, in acelasi spirit. Inainte de meci, nea’ Ghita, impreuna cu prietenul sau de-o viata, si vecinul de scara, Gigi, descopera ca sint tradati, si ca pina si seful galeriei dinamoviste, Traian, s-a dat cu stelistii. Tot blocul care „pe vremea lui «Ceasca» era rosu din cap pina in picioare” a trecut de partea stelistilor.

Ramasi ultimii „ciini” din blocul din spatele stadionului din Ghencea, se incapatineaza sa mearga la meci, cu steaguri si cu tot arsenalul, asa cum o faceau de o viata. Drumul pina la stadion devine insa o adevarata aventura, cei doi izbindu-se de piedici la fiecare pas. Mai intii un grup de stelisti le sparge rotile la masina, in timp ce nea’ Ghita si Gigi rememoreaza vremurile bune ale echipei favorite. Hotarasc sa ia tramvaiul, insa intilnesc un alt grup de ros-albastri furiosi care i-au batut si alungat. Taximetristul refuza sa-i duca pentru ca erau „ciini”. Sprijinindu-se in steaguri, decid sa mearga pe jos. Gardianul de la poarta nu le accepta nici biletele, nici mita si nu-i lasa sa intre pe stadion.

Nu le ramine decit sa vada meciul dintr-un bar din preajma. Nici acolo nu scapa de furia suporterilor stelisti si decid ca o buna ascunzatoare ar fi baia. In fruntea grupului de stelisti care ii haituia pe cei doi se afla insusi fiul lui nea’ Ghita, Sandu, despre care tatal lui stia ca era  „acasa, bolnav, racit bocna”. Deodata se distruge tot mitul glorios al dinamovistilor. Gigi are mereu impresia ca il vede pe  Sandu si ii atrage mereu atentia prietenului sau. Nea’ Ghita refuza sa creada ca fiul sau ar putea sa faca parte din galeria ciobanilor.

Ciinii singuratici

Drama se consuma pentru nea’ Ghita, care dupa ce a fost parasit de nevasta pentru un  „alb-negru”, afla ca pina si fiul lui s-a alaturat gastii lui „Jiji”.

Intre timp, presiunile au devenit din ce in ce mai mari asupra lor. Suporterii stelisti, ca o adevarata gasca de vandali, le-au dat un ultimatum: sa paraseasca blocul ori sa treaca la galeria de partea lor. Sandu ii reproseaza tatalui ca din cauza pasiunii lui nebunesti pentru Dinamo el a avut  „cea mai nefericita copilarie” si, de cind a hotarit sa tina cu Steaua, viata lui a devenit una normala: are multi prieteni, este invitat in oras, chiar are si o iubita, pe Elvira, stelista si ea. Sandu este pus in situatia de a alege intre tatal lui si viata noua si fericita, cind noii lui prietenii ii linseaza pe tatal si pe vecinul sau. Isi apara tatal, dintr-un fel de datorie a constiintei, insa nu renunta la Steaua. Batut si el, se incapatineaza sa ajunga la meciul echipei sale.

Nici Gigi nu este ocolit de pro-bleme. Tot din cauza faptului ca este „ciine”, il paraseste nevasta, Luiza, care, pina nu demult era si ea dinamovista convinsa. Aceasta isi abandoneaza casnicia pentru un  „cioban stelist”.

Toata drama dinamovistilor se consuma pe imnurile celor doua echipe bucurestene, insotite de dansurile majoretelor. In finalul piesei, Sandu, personaj stelist, flutura, ca o ironie si spre incintarea publicului iesean, un fular cu Poli Iasi.

Oana Elena BALAN