Cînd nimfele au descîntat iubirea

De pe scena Iașului Niciun comentariu la Cînd nimfele au descîntat iubirea 4

La început de iunie, spectacolul în premi­eră al piesei „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, a stîrnit, într-o adaptare modernă, hohote și veselie între spectatorii Teatrului Național „Vasile Alec­san­dri”. Preț de trei ore, nimfele din tărîmul zî­nelor au cîntat comedia dragostei ne­îm­păr­tășite a Elenei pentru De­me­trius și iubirea pă­timașă dintre Hermia și Ly­san­dru, cu toții marionete sub mrejele unei povești ce se-mplinește abia în final.

De pe scena întunecată, lumini roz și bleu sînt aruncate dintr-un perete ca­re marchează, în piesă, interiorul unui bar, despre aflăm că se numește „Fo­rest”.Trei tineri în jeanși albaștri și tricouri negre cu modele colorate electri­zant beau din pahare de cocktail, scutu­rînd apoi cap. În fundal, o tînără îm­bră­­cată într-o costumație a­se­mă­nă­toa­re u­nei pisici negre cu părul scurt, pe care sînt desenate niște flori multicolore, cîn­tă la un microfon amplasat lîngă barul pe care își reazemă băieții paharele. Fe­meia, care cîntă la flaut, este nevoită să repete melodia pînă ce, în sală, lo­cu­ri­le se umplu. Apoi reflectoarele se sting, la fel și luminile colorate din peretele barului. Pe ringul de dans apare un cu­plu îmbrăcat după ultima modă, doi ti­neri entuziaști și cu mișcări de dans pro­vocatoare, sub privirile curioase a­le spectatorilor care le urmăresc cu ră­su­flarea tăiată fiecare mișcare tinerilor de pe scenă. Ei însă dispar curînd, nu î­na­inte ca un Oberon foarte expresiv, cu sprîncene arcuite și un ton afectat, di­chi­sit și îmbrăcat într-un costum de pie­le neagră, să le studieze tinerilor miș­­­că­rile lascive.

Actorii se plimbă în timp ce desenea­ză linii imaginare cu mîinile miș­cîn­du-se în gesturi naturale, lăsînd o im­pre­sie generală de firesc, în sala cu de­co­ruri diferite pentru fiecare scenă în par­te. În stînga, barul în care­ s-au petrecut pri­mele scene, în dreapta o bu­că­tă­rie mo­dernă, lîngă care există o toa­le­tă cu ușă glisantă. În pla­nul se­cund al scenei pălăvăgesc de zor niște mun­citori cu un accent ardelenesc pu­ter­nic o schelă pe care vor mun­­ci niște șan­tieriști. Doar unul dintre ei vor­beș­te moldovenește, apăsat și lent, iar mu­l­țimea îl aclamă la fiecare re­pli­că.

Un ultimatum

Ca într-un vis, în bucătărie, cur­tea Atenei se preschimbă într-un rai al se­­colului al XXI-lea, cu plasmă și o în­truchipare a Hipolitei care pune cior­­bă în farfurii pentru masa la care vor dejuna Lysander, Hermia și tatăl ei, alături de Demetrius. Cel din ur­mă, un bărbat îmbrăcat într-un costum gri, cu cămașă și pantofi roșii, a­pare în scenă ținînd în brațe un că­țe­luș și i se a­dre­sea­ză lui Tezeu cu „boss” întregul spec­tacol, păstrînd un ton o­be­dient, slugarnic. Aflăm că nunta din­­tre Tezeu și Hipolita, fe­meia pirpirie și nu foarte in­teligentă pe care bărbatul solid o nu­mește, lipsit de in­teres, „aleasa asta”, urmează să aibă loc în patru zile, timpul pe care îl în­fățișează piesa. Her­mia îi poftește la masă pe Ly­san­der și Demetrius, cei doi care își dis­pută dragostea fetei. Pri­mul, un tî­năr brunet, cu o că­mașă des­cheiată pî­nă la jumătatea piep­tului, es­te și cel de ca­re fata este a­morezată, iar în rolul lui Demetrius, preferat pen­tru mariaj de tatăl Her­mi­ei, un băiat blond cu șu­vițe verzi și panta­loni portoca­lii, ca­re sfîrșește prin a prîn­zi pe canapeaua fa­miliei Tezeu. La masă, Hermia în­cear­că prin toate mijloacele cu pu­ti­nță să își convingă tatăl că Ly­san­dru este cel pe care atît de mult îl iubește și fă­ră de care nu își poate în­chipui un rost al existenței. Ca ultima­tum și primind ajutorul vorbelor împăciuitoare ale lui Tezeu, un bărbat masiv cu o voce puter­nică, fetei i se oferă un ră­gaz pentru a decide în ce direcție își va croi soarta și alături de care dintre cei doi tineri. Pe scenă rămîn doar Ly­san­dru și Hermia, care hotărăsc să fu­gă în lu­me, schimbînd replicile cu naturalețea dis­cuțiilor în­dră­­gostiților de azi, plini de patimă și însuflețire, cînd în ca­me­ră apare Ele­na, jucată de un bă­iat înalt și foarte slab, îmbrăcat ca o pa­ia­ță și cu o voce guturală. Cînd Hermia îi po­ves­tește des­pre planul escapadei, ea jură să pe­ce­tluiască secretul.

O întorsătură

Tot ca într-un vis, pe scenă a­pare Titania care cîntă pe acordurile unei pie­­se lente, ademenitoare și al cărei prin­cipal vers, „Vreau să dorm” acope­ră sa­­la cu liniște. Nu mai rîde nimeni pe sca­­unele din public, iar comedia dra­gos­tei se preschimbă într-o transă a­vînd-o ca protagonistă pe cîntăreață. Cînd De­metrius intră în scenă, Elena uită de fă­găduința făcută prietenei și îi po­ves­tește și lui despre plan: cei doi se vor întîlni în Forest, barul a cărui inaugura­re va fi în ziua nunții dar care se bu­cură deja de clienți, iar de acolo vor ple­ca în lume. Elena rămîne pe scenă, plîn­gîndu-și dragostea ne­îm­pă­r­tășită, un personaj jucat așa încît să pară penibil și jenant, dar cu trăiri in­tense și since­re. Oberon, care nu de mult a făcut rost de o floare a cărei e­sență, administrată în somn, îl face pe cel care o in­ha­lea­ză să se-ndră­gos­teas­că de prima făptură pe care o ve­de cînd se trezește, își tri­mi­te sluga să îi facă farmecul lui De­me­trius, mișcat de suferința fetei. De alt­fel, îl pune să o contamineze și pe Titania, iubia lui, pe care o va vindeca doar atunci cînd ea îi va semna un con­tract.

Din cauza netrebniciei slugii, Ly­san­dru este cel care ajunge să o iu­beas­că pe Elena, iar ­ se va îndrăgosti de un muncitor de pe „șcheală”, cu mas­­că de măgar. Tot Oberon este cel care tre­buie să repare greșelile și îl far­me­că și pe Demetrius, pentru ca, preț de o sce­nă, ambii tineri să o iu­beas­că pe E­le­na, într-un joc ac­to­ri­cesc amuzant dar nu foarte credibil. Cînd însă protagoniș­tii se vor culca, lui Ly­san­dru vra­­­ja îi va fi ruptă în somn, sub cîn­te­cele dez­mier­dătoare ale Zî­ne­lor.

În ziua nunții cele două cupluri de adolescenți sînt deja formate, cînd meș­terii care construiau barul decid să pu­nă în scenă, la inaugurarea din Fo­rest, o piesă de teatru pentru nuntași, care în­cepe cu sfatul coordonatorului de șan­ti­er „Încheieți-vă la șireți și da­ți-i fălci”, pentru ca la sfîrșit să se li­peas­că pal­me­le publicului cu un „De ați venit să vă căiți, actorii sînt atît de iscusiți, că vă vor spune tot ce știu”.

Livia RUSU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top