Cele opt măști ale euroartei

De pe scena Iașului Niciun comentariu la Cele opt măști ale euroartei 5

Și n-a fost pentru că viața e o scenă și oamenii sînt actori. Nici măcar pentru că au umplut sălile aproape în fiecare seară din cele opt. Ci pentru că, între 22 și 29 mai, în Sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților, Festivalul de Teatru „Euroart” a oscilat ca linia unei electro-cardiograme. În jos, cu arcuiri bruște între lacrimile Marianei Mihuț. Înapoi, prin hohotele de rîs stîrnite de Ofelia care se îneacă bînd dintr-un pahar cu apă și pînă în punctul în care un Horațiu Mălăele plictisit și de-a pururi sătul de oameni își răstoarnă anecdotele mizantrope de-a lungul unui microfon solitar.

„Sînt evreu, viața m-a făcut e­vreu”, proclamă descumpănit pe un pat de morgă Iuri Zvonariov. Per­sonajul interpretat de Ion Ca­ra­mitru e un rus expatriat de propri­ile căutări deșarte al unui si­ne care nu s-a aflat niciodată în Ru­sia. În urmă cu douăzeci de ani, pa­tria mamă și iubirea Innei Ra­sa­di­na îi erau de ajuns. Acum nici ni­sipurile stîncoase ale Ie­ru­sa­li­mu­lui nu-i mai satisfac dorul de du­că. Îi citește cu o voce domoală Ra­sadinei din jurnalul său de că­lă­to­rie și o îmbie să vină cu el, acolo un­de și-a găsit el liniștea, departe de Rusia și de morga întunecoasă ca­re o îngroapă pe Rasadina mai a­dînc decît pe pacienții ei. Îi pune „Mi­chelle”, dar ea oprește radioul vechi și se întoarce cu spatele la el, la cuvintele lui și la toate amintiri­le care-i fac sufletul greoi.

Din sală se aud scîncete înfunda­te și femeia își apleacă chipul în pumni stînd cu fața la țevile rugini­te pe scaunul cu rotile. „Iura, tu ai ui­tat cuvinte ca Intelighenția și Ma­ma Rusia. Te-ai schimbat Iu­ra!”, îl acuză Rasadina sentențios, cu ochi plînși pe bărbatul care a lăsat-o să aș­tepte douăzeci de ani într-o țară ca­re nu-și iartă pruncii. Ei nu-i trebuie șampania lui franțuzească sau con­servele lui de icre și caracatiță, nici rochia albă, de cununie, nici po­veștile de pe meleaguri în care o Dora îi ține de cald bărbatului ei.

Vodca a avut mereu un gust mai bun și doar acela care n-a mu­rit mai fuge de bici, pentru că ea s-a dus de­mult, în beciurile acestei morgi în care tăcuții ei pacienți o așteaptă de ani buni. Piesa „Sorry” în regia lui Yuriy Kordonskiy spune po­ves­tea a doi oameni prea despărțiți de timpuri și de ei înșiși ca să mai poa­tă vreodată fi împreună. Iar Ma­riana Mihuț întruchipează o Inna Rasa­di­na răpusă și nostalgi­că pentru ca­re a primit premiul UNITER în 2004.

Shakespeare, man!

Vine un punct, să spunem în me­die o dată la două minute, în ca­re ultimele urme ale osemintelor lui William Shakespeare suferă con­­vulsii în straturile inferioare ale litosferei în care se află. Nu știm dacă s-a întîmplat și în cazul pie­sei „Operele complete ale lui William Shakespeare pe scurt” în regia lui Lucian Țion și pusă în sce­nă de actorii Teatrului „An­drei Mure­șan” din Sfîntu Gheor­ghe, dar spe­ctatorii au rîs în ho­ho­te.

Adică, să fim serioși, unde în is­toria reprezentațiilor shakespear­ie­ne s-a mai văzut un Romeo metro­sexual care țopăie zglobiu pe sce­nă, terorizat de gîndul că trebu­ie să sărute o Julietă travestit cu se­rioase probleme gastrice. Pă­rin­te­le Lo­ren­zo apare ca un fel de Obi wan Ke­no­bi în loc de figură cle­rică și Ty­balt constatînd conster­nat după ce și-a înfipt o sabie sub braț că „Bă, m-a omorît ăsta!”. Pe de altă parte, pentru Othello au întîmpinat dificul­tăți în a fi pus în scenă. „Othe­llo, ve­deți dumneavoastră, era ne­gru. Și noi, după cum este mai mult de­cît evident, nu sîntem”, motivează des­cumpănit specialistul în ope­re­le dramaturgului elisabetan. Nici o pro­blemă. Othello a fost interpretat așa cum șade bine oricărei apa­ri­ții scenice cu negri. În ritm de hip-hop. Iar după cîteva offside-uri ale regelui Lear, driblinguri ale lui Hen­ric al VI-lea și o reprezentație a piesei Macbeth într-o romgleză spar­tă cu accent scoțian, a mai ră­mas doar Hamlet. Jucat într-o pa­ro­die deja previzibilă, a­poi, cînd spectatorii credeau că a ve­nit timpul să părăsească sala, pen­tru că a fost un public „extraor­dinar”, pie­sa a mai fost pusă în sce­nă o dată, și mai repede. Iar pen­tru că publi­cul nu a contenit în ex­celență, neobo­siți, cei trei actori ai teatrului din Sfîntu Gheorghe au dat curs unei ultime și definitive  ver­siuni ale lui Hamlet. Pe invers.

„Un biet trecător cu o țigară-n mînă”

După o incursiune în spatele de­corului unei piese de teatru „de un­deva din nordul Angliei”, în pie­sa „Scandal în culise” în regia lui Radu Nichifor și interpretată de ac­torii Teatrului Național „Ma­ria Filotti” din Brăila, morala ca­re trebuie extrasă este că, nicioda­tă, sub nici o formă, un actor nu tre­bu­ie să-și facă iluzii că viața per­so­na­lă nu va ieși la iveală pe sce­nă. Fie pe o fereastră sau nervoa­să, cu un topor în mînă.

***

Festivalul de Teatru „Euro­art” a pendulat dozat între un tragic a­pă­sător și comic parodiant cu mici incursiuni în momentele de ci­nism macabru și umor sec ale lui Ho­ra­țiu Mălăele. Pentru că nu a ui­tat niciodată că e un orb și, pînă a­cum, a spus-o aproape tuturor.

Alexandra PANAETE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top