Căsătorie cu durata unui meci de fotbal

Mariajul tradițional și tradiționalist e construit pe idei preluate de la alții. Fără orizonturi și fără idealuri – așa a fost prezentată căsnicia, miercuri, 3 decembrie, începînd cu ora 19.00, în piesa „Căsătorie în …doi” de la Ateneul Tătărași. Adaptare după un text de Ion Băieșu și în regia lui Andrei Ciobanu, care a fost și unul dintre personajele principale, piesa a evidențiat modul în care stereotipurile de genul femeii casnice și ale „bărbatului care aduce banii în casă” influențează viața de cuplu.

Pe peronul gării din Iași, dra­gos­tea își caută două trupuri pe care să le căsătorească. Ea, Petronela, fată de la sat, din Lețcani, cu dorințe și vise deprinse de la rudele și ve­ci­nii ei. El, Frosinel, băiat care se în­dră­gostește pe loc de ea și care adu­ce în discuție o eventuală căsătorie chiar dacă nici nu știe cum o chea­mă. În timp ce așteaptă următorul tren către casă, cei doi hotărăsc ce culoare va avea costumul de mire, cum va arăta rochia de mireasă sau cîți copii vor avea. Abia după ce trenul fetei pleacă își dau seama că nici măcar nu au făcut cunoștință.

Idealul

„Ai fost mireasă, gata acuma ești nevastă”, spune Frosinel pe un ton destul de văduvit de dra­gos­te, atunci cînd se întorc de la nuntă. Și dacă tot a devenit nevastă, își amin­tește să o întrebe și cum o cheamă. „Petronela, Petronela Ghimbir”, spu­ne ea cu un zîmbet larg, pînă la u­rechi, aranjîndu-și în vîrful capului funda mare, roșie. „Aa, bine, bine, eu sînt Frosinel Leuștean”, îi răs­pun­de el plictisit, desfăcîndu-și nodul de la cravată. „Vai, da pînă și la nu­me ne potrivim”, spune ea dansînd și agitîndu-se, cerînd să o facă fe­ri­ci­tă. „Da’ tu ai vreun ideal în via­ță?” Nu, ea nu are și spune că dacă e neapărat să aibă, cumpără unul vechi de la București.

Așa că se hotărăște el să îi facă un ideal, în funcție de programul zilnic. Scoate o agendă unde este scris un program care, de la șase di­mineața și pînă seara tîrziu, îl are pe el în prim-plan. Să îi aducă mic dejun la pat, iar ea să stea în pi­cioa­re lîngă el pînă termină, să îl tre­zeas­că „într-un mod distractiv”, sărutîndu-l cît mai aproape de ure­che și să-i spună vorbe alese, iar du­pă ce pleacă la serviciu, ea să facă apartamentul lună, insistînd pe par­chet la care „să te poți uita doar cu ochelari”. Frosinel îi garantează că programul lui de fericire nu va da greș, pentru că este un program folosit de mai multe familii. Iar Pe­tronela scrie cuvînt cu cuvînt pe foa­ie așa cum i se dictează, apro­bînd la fiecare idee.

Orizontul

Petronela vrea să meargă la mare, la munte, în excursii care să le facă invidioase pe toate rudele ei din Lețcani. El ar vrea să mear­gă separați sau mai bine să stea acasă și să meargă toamna sau iarna cînd e mai puțin aglomerat. La munte nu ar fi bine să meargă, e periculos, sînt urși și lupi. „Frosinele, da’ dacă vi­ne ursul mă prefac moartă și se re­zol­vă”, sare Petronela cu o idee sal­vatoare. „Hai lasă, vezi că s-a mai prefăcut unul mort și după ce a ple­cat ursul el a rămas la fel de mort, de frică de data asta”, o liniștește el, încercînd să o convingă să lase din mînă valiza pregătită pentru plecare.

Închisă zi de zi în casă, aș­tep­tînd „bărbatul care aduce banii”, fă­ră să mai plece la munte sau mare, Petronela face curățenie în casă dan­sînd și cîntînd „Să-i amintiți, vă rog frumos, adresa mea, cînd vă-ntîl­niți cu fericirea”. Iar fericirea ei vine aca­să și doarme, fără să o bage în sea­mă. Începe să i se pară că Frosinel miroase „a lăcrămioară” atunci cînd vine de la serviciu. Iar el găsește un fir de păr în cartea pe care i-o oferă cadou de ziua lui. „Eu am deja o car­te, de foarte mulți ani, și să știi că sînt foarte mulțumit de ea, sînt abia la pagina trei. E numai bună să mă adoarmă”, îi taie repede el ori­ce replică drăgăstoasă.

Hotărăsc că e mai bine să se des­partă decît să se înșele reciproc, însă au nevoie de un avocat și de un motiv. „Aoleu, după ce îi dăm și bani, vrea să-i dăm și motiv? Da’ el ce are de făcut?”, îl repede Pe­tro­nela cu vorba în timp ce își în­ghe­suie în geantă papucii de casă pe care vrea să-i ia la Lețcani. Însă atunci cînd se pregătesc să plece la avocat, firul de păr nu mai e de gă­sit, iar parfumul de lăcrămioară par­că nu se mai simte pe hainele sau pe gîtul lui Frosinel. „Auzi, îți pla­ce Rapidu?”, își întreabă Frosinel consoarta, căutînd motiv de cear­tă. „Daaa, păi cum să nu… îmi pla­ce și cu rapidu și cu acceleratu’, nu­mai să am loc”, îi răspunde ea, în­să el deja își pune mîinile în cap a pagubă. „Ia mai bine hai să lăsăm asta cu despărțirea și să mergem noi la un meci, că sigur nu ai fost acolo la tine la Lețcani.”