Trei asociații ale Politehnicii invită studenții la #HidroConTex

Academia de gardă Niciun comentariu despre Trei asociații ale Politehnicii invită studenții la #HidroConTex 5

Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții și Instalații (ASAFCI) alături de Asociația Studenților și Absolvenților Hidrotehniști (ASAH) și de Asociația Studenților și Tinerilor Ingineri Politehniști organizează miercuri, 15 noiembrie, Balul Bobocilor „#HidroConTex”. La probele pregătite de către studenții celor trei facultăți, Construcții și Instalații, Hidrotehnică și Ingineria mediului și Textile, Pielările și Management Industrial vor participa nouă perechi de studenți în anul I.

„Anul acesta dorim să construim o legătură mai puternică de prietenie între studenții celor trei facultăți și să reușim să punem în scenă un spectacol care să scoată în evidență calitățile și pasiunile artistice ale vii­to­rilor ingineri. De asemenea, programul va conține și mul­te premii, surprize și tombole cu premii puse la dispo­zi­ție de către sponsorii și partenerii noștri”, a spus Adrian Si­mota, coordonator al departamentului Media și Comuni­care al ASAFCI Iași. Acesta a mai adăugat și faptul că pro­blemele prin care concurenții trebuie să treacă sînt bazate pe testarea umorului, priceperea și talentului celor 16 par­ticipanți.

Tema din acest an a balului este „Europa”, iar concer­tul pe care organizatorii îl propun studenților la finalul balu­lui va fi susținut de către trupa „Noaptea Târziu”.

Articole similare:

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top