„Ramas-bun”, volum de proze scurte „ca pe vremea lui Creangă”

Academia de gardă Niciun comentariu la „Ramas-bun”, volum de proze scurte „ca pe vremea lui Creangă” 44
„Ramas-bun”, volum de proze scurte „ca pe vremea lui Creangă”

Scriitorul ieșean Radu Părpăuță și-a lansat joi, 18 octombrie, cel mai recent volum de proză scurtă, intitulat „Rămas-bun”. Lansarea a avut loc la Librăria „Orest Tafrali” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a început la ora 18.00, iar moderatorul a fost Mihaela Răileanu, redactor de promovare al editurii Polirom. La lansare au fost prezenți, alături de autor, și lect. dr. Doris Mironescu, cît și prof. univ. dr. Bogdan Crețu, directorul Institutului de Filologie Română „Al. Philippide” din Iași, ambii fiind critici literari.

Cei doi au analizat minuțios volumul de proză a lui Radu Părpăuță, vorbind despre fiecare proză în parte și scoțînd în evidență faptul că există un algoritm al cărții, astfel încît autorul nu a vrut să pună una lîngă alta proze de același fel, alegînd să le alterneze. „Mi-a plăcut să le văd ca pe niște proze ale maturizării, în ele este adesea vorba despre niște vîrste umane, despre creștere, despre întîlnirea cu prietenii de odinioară, care-ți evocă brusc lumea pe care ai lăsat-o în urmă și pe care ai ucis-o în tine însuți, despre iubite de odinioară din care n-a mai rămas nimic, nici măcar amintirea a ceea ce erai tu atunci, pe vremea aceea”, apreciază lect. dr. Doris Mironescu despre volumul „Rămas-bun”.

În completarea sa, prof. univ. dr. Bogdan Crețu adaugă că toate prozele au o structură memorialistică și că scriitorul „nu scrie niciodată din afară, scrie dinăuntru”, adică autorul este tot timpul și unul dintre personaje, sau dacă nu este, observă și notează ca un autor omniprezent, subliniind și faptul că Radu Părpăuță are o bună tehnică atunci cînd vine vorba de conturarea rapidă a unor personaje.

Cei doi critici literari au adus în prim-plan modelele scriitoricești ale autorului, invocîndu-i pe Sadoveanu, Arghezi, Creangă, Caragiale, chiar și pe Gogol, dar autorul a ținut să precizeze că modelul lui a fost, cu precădere, Daniil Kharms, un scriitor rus. „În timp ce citesc îmi mai vin idei pentru narațiuni. Mai citesc un studiu critic despre Sadoveanu, îmi mai vine o idee. Am povești și cu Creangă, am și cu alții, am și cu scriitori contemporani, dar și acolo sînt puțin diversificate, n-am mers numai pe linia umoristică, am mers și pe linia asta anticomunistă”, a declarat scriitorul.

Evenimentul s-a încheiat cu o tragere la sorți în urma căreia doi studenți au primit cîte un exemplar din volumul „Rămas-bun”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top