O pagină pierdută din istoria Holocaustului

Marțea trecută, pe 5 noiembrie, în sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pro­fesorul Dean J. Kotlowski de la Universitatea Salisbury din Mary­land a scos la lumină pentru stu­denții de la Facultatea de Istorie o poveste aproape uitată despre un american care a ajutat între 1937 și 1939 în jur de 1300 de evrei să sca­pe de Holocaust. Paul V. McNutt a fost trimis ca ambasador în 1937 în Filipine de către Franklin D. Roose­velt. Mai departe, după ce a ajuns în Fili­pine ca ambasador, pro­fe­sorul a povestit faptul că McNutt împreună cu președintele Manuel L. Quezon s-a folosit de legile pentru imigranți să întărească co­mu­nitatea de evrei pe care au reu­șit să o aducă în Filipine. Totuși, deși au reușit să salveze un număr mare de persoane în ciuda difi­cultăților de la acea vreme, poves­tea celor doi a fost pierdută pînă recent.

Cum a fost această poveste desco­perită și ce impact a reușit ea să provoce în America?

Cred că Frank Epriah, cel care a scris „Escape from Manila” a fost primul care a scos povestea la lumi­nă. Iar la aproape doi ani du­pă ce cartea a fost publicată, în 2005, a existat o reuniune în Cinci­nnati a evreilor refugiați în Fili­pine, primind atenție națională. Pe lîngă reporteri, au fost prezenți și reprezentanți ai Ambasadelor a­me­ricane respectiv filipineze, care au oferit medalii în onoarea lui McNutt și a lui Quezon. A existat și un documentar care a fost difuzat la 288 de televiziuni publi­ce. Cît despre impact, el încă nu a fost simțit pe deplin. Abia aștept să văd cum este primit un al doilea documentar care apare chiar săp­tă­mîna aceasta, fiind deja recomandat printre membrii Congre­su­lui Ame­rican de către Alan Grayson.

„Unii spun despre Paul McNutt că a fost un om mare cu o gură pe măsură. Însă el era o persoană foarte retrasă și timidă și de aceea lumea îl vedea ca fiind arogant.”

Totuși, sînt aproape 80 de ani de cînd a avut loc. De ce credeți că po­vestea a fost atît de umbrită?

Și eu m-am întrebat asta foarte mult timp. În primul rînd, cred că-i din cauza faptului că are loc într-un loc îndepărtat pentru popor. Adică, cîți dintre americani știu as­­tăzi că Filipine a făcut la un mo­ment dat parte din SUA? Nu atît de mulți. Iar în al doilea rînd, vorbim de cineva ca Paul McNutt, de care nimeni nu-și amintește. Aces­ta nu și-a scris memoriile și nici nu a avut o biografie foarte mare. Singura biografie făcută despre el datează din 1960 și nu este deloc una prea bună. Deci, sînt foarte multe povești care se pierd astfel, iar în plus, noi nu vrem să mer­gem în cealaltă extremă și să o su­pra-empatizăm, pentru că dacă a­na­lizăm mai atent lucrurile, ve­dem că ar fi putut salvați mai mulți oameni.

Ce fel de persoană credeți că era Paul V. McNutt de sînt așa puține materiale referitoare la acesta? De ce nu voia să-și scrie istoria pe o foaie de hîrtie?

Era timid. Cînd te uiți la pozele cu acesta, îți dai seama că iubea să țină discursuri publice, iar cineva care a scris despre el spunea că a fost un om mare cu o gură pe mă­sură. Însă el era o persoană foarte retrasă și timidă și de aceea lumea îl vedea ca fiind arogant. Însă asemeni lui Napoleon, el se putea ridica și să țină un discurs, fiind unul dintre cei mai buni vorbitori în public din perioada respectivă. McNutt însă, nu se prea putea lă­uda cu ce a reușit să îndepli­neas­că, asta deoarece știa că în perioa­da respectivă, a anilor treizeci, în America exista o problemă destul de mare privind toleranța. Și dacă vorbeai despre aducerea evreilor în America, nu ai fi reușit să cîștigi prea multă lume de partea ta. Așa că, a dezvoltat un sistem în Fili­pine, prin care măcar cîțiva dintre ei au putut fi salvați.

Iulian BÎRZOI