Huawei a lansat, la Politehnică, un Centru de Instruire unic în România

Academia de gardă Niciun comentariu la Huawei a lansat, la Politehnică, un Centru de Instruire unic în România 74
Huawei a lansat la Politehnică un Centru de Instruire unic în România

Huawei România a lansat luni, 5 noiembrie, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), primul Centru de Instruire realizat de către aceștia în țară. Acesta poartă numele de Centrul de Instruire Huawei Authorized Information and Network Academy (HAINA) și a fost inaugurat printr-o festivitate ce s-a desfășurat în amfiteatrul T3 din clădirea Rectorat a universității. La eveniment au fost prezenți prof. univ. dr. Daniel Condurache, prorector responsabil cu informatizarea și comunicațiile digitale, Kevin Liu Ke, country manager și CEO Huawei România, cît și Victor Chirilă, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Iași, dar și Ciprian Dediu, secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor si Societății Informaționale.

În cadrul aceluiași eveniment a fost lansată și competiția studențească „Huawei ICT Competition” la care se pot înscrie studenți din orice an al oricărui ciclu de învățămînt superior, fără a conta specializarea pe care o studiază, căci Huawei le pune toate materialele necesare la dispoziție, pe o platformă online special concepută pentru acest concurs.

Prof. univ. dr. Daniel Condurache a fost cel care a dat startul discuției, semnalînd rapiditatea cu care lumea se digitalizează în acest moment și modul în care acest fenomen ne influențează viețile, aducînd ca exemplu lucrarea lui Thomas Kuhn, „Structura revoluțiilor științifice”. „Thoms Khun spune pentru prima dată că evoluția lumii nu se mai face cum eram noi obișnuiți. Este primul care spune și introduce într-un limbaj curent, pe care-l folosim acum abuziv, noțiunea de paradigmă și spune că evolția, la un moment dat, e dictată de un grup de inițiați. Este ceea ce se întîmplă astăzi cînd se spune că trecem de la paradigma analogică la cea digitală”, a subliniat prof. univ. dr. Daniel Condurache. Acesta a continuat prin a mulțumi companiei Huawei, precizînd că speră ca inaugurarea acestui laborator să constituie începutul unei evoluției a școlii de știință a calculatparelor și asigurînd compania că va avea sprijinul întregii conduceri a TUIASI.
Kevin Liu Ke, CEO-ul Huawei din România și-a început discursul printr-o scurtă prezentare a companiei, evidențiind că pînă la momentul actual compania a colaborat cu mai mult de 300 de universități din peste 50 de țări, fiind într-o continuă căutare de tinere talente. Acesta este și motivul pentru care au și lansat „Huawei ICT Competition”, competiție în urma căreia participanții calificați pe primele trei locuri vor primi un certificat care să ateste cunoștințele lor, un voucher pentru examenul HCNA care validează cunoștințele și îndeletnicirile de care o persoană are nevoie pentru a coordona diferite rețele de dimensiuni mici sau medii. Kevin Liu Ke a mai subliniat și că parteneriatul dintre România și Huawei este unul care aduce beneficii pentru ambele părți implicate, precizînd că au ajuns să lucreze cu aproximativ 2.000 de persoane, dintre care 80% sînt ingineri români. „De la un mic birou cu puțini angajați, am ajuns una dintre companiile de top de aici din țară cu mai mult de 2.000 de angajați. Am primit un imens ajutor din partea ambasadei, cît și din partea Guvernului României, motiv pentru care, de mai bine de 15 ani de cînd avem o sucursală și aici, am reușit să creștem considerabil”, a declarat CEO-ul companiei Huawei din România.

În continuarea discursului lui Kevin Liu Ke, Victor Chirilă, vicepreședintele CJ din Iași a a făcut o comparație între Iași și Changchun, capitala provinciei Jilin, susținînd că acestea două au în comun numărul apropiat de locuitori și că ar fi un punct comun între România și China. Mai apoi acesta a dat citire discursului lui Maricel Popa, președintele CJ din Iași, care nu a putut fi prezent la eveniment. „Cred că nu întîmplător ați ales TUIASI pentru a da startul acestui program în România. Avem cei mai bine pregătiți studenți în acest domeniu, rezultatele lor se văd și în numărul de absolvenți care ajung să lucreze în marile companii și să ne reprezinte. Este important ca în această eră în care comunicarea și tehnologia au un rol semnificativ, să existe relații strînse între comunitatea IT, universități și instituțiile private. Astfel de competiții sînt o șansă pentru studenții ieșeni, iar noi ca țară ar trebui să profităm de aceste oportunități”, a declarat Maricel Popa în discursul său.

Ulterior, din partea CJ din Iași, Victor Chirilă i-a înmînat CEO-ului companiei Huawei din România diploma Centenar. Completînd discursul lui Victor Chirilă care menționase tehnologia smart-city, Ciprian Dediu, secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor si Societății Informaționale, a menționat că urmează să fie lansată Strategia Națională 5G împreună cu Strategia Națională Smart-City. „Smart City, din punctul de vedere al strategiei naționale, în primul și în primul rînd, va răspunde nevoii de reglementare pe piața digitală atît la nivel de orașe, cît și de sate. Pînă acum în România s-a investit haotic în zona de smart, în zona digitală, toată lumea a cumpărat echipamente, a cumpărat soft-uri cum a putut, motiv pentru care am simțit nevoia să reconturăm această piață prin înființarea unor agenții de reglementare pe piața digitală care se referă la conectivitatea rețelelor și a bazelor de date, lucru care astăzi nu se întîmplă”, a declarat Ciprian Dediu.

Huawei a investit peste 50.000 de dolari pentru a dota unul dintre laboratoarele Facultății de Automatică și Calculatoare, transfromîndu-l în Centrul de Instruire HAINA, iar profesorii de la facultate au fost pregătiți gratuit de către cei de la Huawei pentru a putea ține cursurile care să-i ajute pe studenți să se pregătească pentru competiție.

Sursa foto: www.tuiasi.ro

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top