Casa de Cultură a Studenților și Doina Carpaților serbează împreună mai bine de jumătate de secol de existență

Academia de gardă Niciun comentariu la Casa de Cultură a Studenților și Doina Carpaților serbează împreună mai bine de jumătate de secol de existență 158
Casa de Cultură a Studenților și Doina Carpaților serbează împreună mai bine de jumătate de secol de existență

Casa de Cultură a Studenților din Iași (CCS) va serba cei 61 de ani de la înființare la data de 3 noimebrie, alături de Ansamblul Folcloric Studențesc „Doina Carpaților”, care va sărbători 55 de ani de activitate. Manifestările vor începe sîmbătă, pe 3 noimebrie, de la ora 17.00, în Sala Mare de Spectacole „Gaudeamus”, cu spectacolul aniversar „Ansamblul Folcloric Studențesc «Doina Carpaților» Iași- 55 de ani“. În cadrul acestui eveniment se va prezenta o parte din istoria ansamblului, fondat în 1963, din dorința unor studenți de a valorifica tezaurul folcloric de pe meleagurile românești. Artiștii casei de cultură au pregătit un repertoriu muzical și coregrafic care cuprinde melodii și jocuri populare din toate zonele folclorice mari ale României, precum Oaș, Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova. Spectacolul aniversar va fi susținut de foști și actuali membri ai ansamblului, dansatori, instrumentiști și soliști vocali precum Ștefan Pintilie, Vasilica Tătaru, Dan Doboș, Maria Tătaru, Cătălin Diaconu, Mihaela Nechita, Patricia Lauș și Karla Ursu, invitatul special al serii fiind etnomuzicologul Elise Stan. Alături de tinerii artiști de la Doina Carpaților, pe scena Casei de Cultură a Studenților vor urca și Ansamblul Folcloric Studențesc „Junii Brașovului“- CCS Brașov, Ansamblul Folcloric Studențesc „Doinița“- CCS București, Ansamblul Folcloric Studențesc „Mugurelu“- Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.

„În cei 55 de ani de activitate, Ansamblul Doina Carpaților a obținut succese remarcabile, sîntem apreciați de specialiști în domeniu din țară, a susținut sute de spectacole cu soliști de renume al cîntecului popular românesc, a reprezentat cu succes România la festivaluri internaționale de folclor în peste 20 de țări. Ansamblul este o mîndrie a noastră, a Iașului, și, aș zice eu, și a României, pentru că am fost ambasadori ai cîntecului și dansului popular românesc. Drept dovadă, sîmbătă, pe 3 noiembrie, va avea loc un spectacol aniversar în cadrul căruia vor evolua orchestra compusă din 25 de instrumentiști, 25 de dansatori, am invitat 9 interpreți de muzică populară, pe care i-am invitat să cînte alături de noi” a punctat Marinică Botea, cel care se află la conducerea Ansamblului „Doina Carpaților” din anul 1974.

Marinică Botea a lansat, de asemenea, o invitație către toți foștii membrii ai Ansamblului, pe care îi așteaptă să sărbătorească pe 3 noiembrie, după spectacol, într-un cadru restrîns.

Intrarea la spectacol este gratuită, pe baza unei invitații care se poate obține la casa de bilete a Casei de Cultură a Studenților.

Cei 61 de ani de activitate vor fi serbați prin intermediul a două gale speciale

În cadrul evenimentelor dedicate sărbătoririi a 61 de ani de activitate a CCS, instituția de cultură a organizat și alte activități culturale dedicate studenților, „Gala Studentului”, care se va desfășura pe 4 noiembrie, și „Gala Voluntarului ieșean”, de pe 5 noiembrie, fiind printre cele mai importante.

„Gala Studentului” va avea loc duminică, de la ora 17.00, în sala Gaudeamus, evenimentul avînd ca finanțator principal Ministerul Tineretului și Sportului din România. În cadrul acestuia, organizatorii își propun să aducă în prim plan performanța în educație și să sublinieze importanța stimulării studenților care excelează în domeniile în care studiază, aducîndu-i pe aceștia pe șcena Casei de Cultură a Studenților din Iași, unde vor primi diplome și premii.

„Gala Voluntarului Ieșean”, are cat scop recunoașterea și premierea oamenilor care se implică în activități care sprijină societatea. Astfel, împreună cu reprezentanții ligilor studențești, conducerea Casei de Cultură a Studenților a realizat o serie de nominalizări pentru cele patru categorii ale Galei. Astfel, vor fi premiați voluntarul anului, proiectul de voluntariat al anului, coordonatorul de voluntariat al anului și organizația de voluntari a anului. De asemenea, pentru categoria proiectul de voluntariat al anului se poate opta pentru unul dintre domeniile: social, sănătate, cultură, sport, educație, centenar, activism civic și mediu. Nominalizații trebuie să fi derulat activitatea pe durata anului 2018 sau să facă parte din proiectele aflate în derulare, cu condiția ca acestea să fie suficient de avansate pentru a permite raportarea unor rezultate preliminare concrete.

„În cadrul Galei Studentului Ieșean ne dorim să premiem studenții din cadrul cluburilor Casei de Cultură a Studenților care au obținut rezultate atît pe plan local, național, dar și internațional. De asemenea, vom premia și studenți din cadrul universităților ieșene care au obținut rezultate deosebite, dar și asociațiile studențești care au atras fonduri pentru dezvoltarea comunității și a mediului de tineret studențesc din Iași. Nu în ultimul rînd, în urma discuțiilor cu reprezentanții organizațiilor studențești, am stabilit de comun acord ca în cadrul acestei gale să urce pe scenă și asociațiile studențești care au obținut premii în cadrul Festivalului de Artă și Creație Gaudeamus”, a precizat Bogdan Crucianu, directorul CCS.

Alături de cele două evenimente importante, pe data de 5 noiembrie, studenții au ocazia să viziteze instituția în cadrul „Zilei porților deschise”, care se va desfășura în intervalul orar 18.00-21.00. În cadrul acestui eveniment, tinerii au ocazia să afle despre activitățile CCS, dar vor putea asista și la ateliere demonstrative. În cadrul turului ghidat, vizitatorii vor putea afla cum își desfășoară activitatea fiecare referent din cadrul Casei de Cultură a Studenților. De asemenea, pentru pasionații de dans, coregrafii Casei de Cultură a Studenților de la trupele „The Sky”, „Doina Carpaților”, „Elegance” și „HomeTown” au pregătit câteva reprezentații de dans specific fiecărui club în parte. Trupa de teatru „Ludic” va susține momente umoristice, iar cluburile „Richard Oscanitzky” și „Chitară clasică și electrică” vor suține ateliere de muzică. Seara se va încheia cu un concert susținut de Horia Brenciu.

Autor:

Andrei Mihai

Secretar de redacție la Opinia studențească, student în anul al II-lea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” , secția Teologie Didactică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top