Teo sau salvatorul unei seri cu bancuri pentru liceeni

„Foarte bun! Vă zic, eu am mai văzut show-ul ăsta aici în Iași de cinci ori”, spune Viorel Dragu sau Vio, cum îl știu fanii care au venit să-l vadă în „100% Păreri cu Teo, Vio și Costel”, eveniment din turneul lor național 2019. După cum organizatorii spun, cei trei „își doresc să umple pînă la 100% sălile din țară cu glume inteligente și momente în care să îți fie greu să te oprești din rîs”. Așa că imediat după ce primul spectacol început joi, 4 aprilie 2019, la ora 19.00, se termină, iar publicul părăsește sala, glumele reîncep pentru aproape două ore din nou în Sala Mare a Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași.

Pentru cineva care-l vede pentru prima dată, faptul că Vio își începe spectacolul spunînd: „Prima glumă, scrieți!”, nu promite extrem de mult. „Am fost de curînd la ai mei acasă – eu sînt din Buzău, nu știu dacă se vede prin pantalonii ăștia”, zice, și deja te întristează ideea că spectacolul începe printr-o glumă cu trimitere sexuală, la care toată sala începe să hăhăie și să se distreze. Exact în ziua în care s-a dus acasă, spune Vio că a venit și preotul să sfințească toată casa și glumele despre preoți, agheasmă și alte comparații ale busuiocului (deși ai crede că da, s-au făcut toate online) cu instrumente mai folositoare de stropit apar și ele în scenă. Deși înjurăturile, glumele despre sex și repetițiile par să facă parte din program, Vio are și glume pe gustul cîrcotașilor, dovedind că poate face și un alt tip de umor. „Știți presiunea aia de sîmbătă seară? E o presiune să te distrezi! Nu simțiți și voi chestia asta? Mîine e duminică, murim cu toții!” Publicul pare să rîdă oricum, indiferent din ce registru ar fi scoase glumele celui de pe scenă, iar cînd își termină momentul și predă scena mai departe lui Teo, adică lui Claudiu Teohari, atmosfera devine una ușor mai plăcută.

Teo e îmbrăcat într-o cămașă colorată și are un ton vesel și sarcastic, fără de care poate glumele lui n-ar avea atîta umor. Interpretează actoricește ce spune, își schimbă vocea ori de cîte ori scenariul o cere, iar oamenii interacționează parcă mai ușor cu el. „Toți ne considerăm oameni raționali cît de cît și totuși cînd nu mai merge telecomanda, frecăm bateriile un pic”, zice Teo și începe și el să rîdă. „Ce faci acolo?/ Scot demonul lipsei de curent din ele!”, spune și compară imediat gestul pe care oamenii din sală l-au recunoscut deja ca fiind o slujbă de exorcizare. Teo pare mai uman decît Vio, mai empatic și glumele lui ies din categoria celor eterne despre sex, umorul urcînd vizibil cîteva trepte către unul calitativ. El e amuzat, rîde cu oamenii din sală, nu are un aer de superioritate și-atunci cînd spune ceva, vorbele lui par să ajungă la oameni cu mai multă ușurință. Cînd vorbește despre „publicul meu”, pe care îl corectează rapid cu „al nostru”, vrei să crezi că n-a greșit și că diferența între publicuri e, oricum, una considerabilă de care el, prin momentele lui, se îngrijește cu umor. „Vi s-a întîmplat vreodată să mergeți pe stradă și să vă simțiți recunoscători pentru ce aveți? Știți că trece repede, e trecător. În momentul ăla mor de frică. Cum mă simt o clipă fericit, acuma vine!”, zice și cînd îl anunță pe Costel, publicul nu poate să-i facă un cadou mai fain decît să-i răspundă prin propria lui glumă, aclamînd la unison: „Aia e!”.

Tot „aia e!” cu umorul

De la „Aia e!”, glumă cumva universală, care-a făcut parcă publicul să găsească ceva comun, Costel, Constantin Bojog, cel „sincer și naiv, cu centura neagră în stand up”, cum spune Teo despre el, întoarce spectacolul înapoi la glumele despre sex. Deși pare, din cum reacționează inițial sala, ca fiind cel mai așteptat pe scenă, aplauzele și hohotele de rîs lasă puțin de dorit, iar momentul în care începe să spună gluma dedicată tatălui său, plină numai de cuvinte urîte și injurii, tocmai pentru că tatălui său nu i-au plăcut asemenea lucruri, te încadrează în „jumătatea de sală stupefiată care nu știe dacă ar fi ok să rîdă la ce a auzit”.

Deși majoritatea glumelor celor trei sînt aceleași la care băieții din liceu rîdeau și acum zece ani în urmă, dar cu trimiteri la societatea actuală, la tehnologie și la întîmplările lor personale, show-ul de stand up comedy n-a fost deloc unul la care și umorul te-ar fi făcut să te ridici să-l aplauzi în picioare, la final. Băieții au demonstrat, pe rînd, și faptul că își pot scrie scenariile și cu glume bazate pe un alt tip de umor, dar cînd cinci săli arhipline rîd la cele pe care deja le spun, stagnarea se transformă într-o complacere permanentă, iar umorul, în loc să fie, cum Ion Barbu o spune, „cel mai serios lucru din lume”, rămîne complet neserios și renunță să-și mai educe publicul în vreun fel.