Roșul aprins s-a stins la Iași

Turneul „Nu știu, nu iau, nu sînt” a adus o altă Lună Amară sîmbătă seară, începînd cu ora 21.00 în Underground Pub. Veniți la Iași pentru a prezenta videoclipul piesei cu același nume, concertul s-a transformat după cîteva piese într-o revoltă socială, susținută de vocea puternică a lui Mihnea, pe care am auzit-o mai des decît trompeta cu care ne obișnuisem. Ne-au și dezvăluit că albumul pe care se pregătesc să îl lanseze anul viitor va surpinde „lucrurile mai puțin plăcute din societate”, un soi de revoluție făcută din versuri. Una care, deși le-a fost aproape mereu caracteristică, a răbufnit abia acum.

„Ridicați degetul mijlociu pentru Coaliția pentru Familie și pentru Bu­sinessul Ortodox Român”, urlă în mi­crofon Mihnea, iar în cîteva clipe cî­țiva adolescenți din fața scenei îi ur­mează gestul dînd frenetic din cap folosindu-și ambele mîini. Dacă nu aș asculta Luna Amară de cînd Nick avea părul lung și n-avea barbă, pro­babil nu aș mai fi aici, îmi spun atunci cînd în jurul meu se îngră­mă­desc oameni surescitați de degetul mijlociu pe care îl flutură la îndemnul lui Mihnea, care cîntă alternativ la voce și la trompetă.

Rămîi uimit cît de robotizat îi ur­mează sfatul cei din fața scenei și mai apoi te întrebi dacă ai nimerit la concertul la care trebuie, mai ales du­pă ce vezi plimbîndu-se pe po­dea­ua clubului o pereche de tocuri ata­șa­te de o fustă scurtă. Cîteva clipe mai tîrziu, în fața ochilor ți se așază o ro­chie plină de paiete sclipitoare care se întinde pe trupul unei fete, mai ales atunci cînd dă din mîini de la stîn­ga la dreapta pe versurile piesei „Somn”. „Tot ce ești, e tot ce ai/ N-ai să pier­zi dacă ai să începi să dai”, cîntă ușor Nick, în timp ce-și trece ușor mîna prin păr de fiecare dată cînd cîte o șuviță i se desprinde. Nu ai timp să fii cuprins de modul lui calm de a cîn­ta și a de a măsura încet fiecare vers, pentru că trebuie să fii atent să nu fii lovit de pletele care se agită pes­te tot. „Sînteți gata să faceți pogo?”, ne-ntreabă Mihnea în timp ce ține palmele căuș în jurul microfonului ca și cum ar vrea să îl cuprindă cu to­tul. Are în voce un soi de nervozitate pe care o adună în fiecare vers rostit, iar îndemnurile lui dau impresia unei chemări la luptă. Atunci cînd simte că nu transmite tot ce și-ar dori, își duce degetele la tîmplă, în semn că ar trebui să ne intre în cap. Așa că cei din fața scenei răspund cu o se­rie de țipete, dau din cap și fac în mij­lo­cul clubului un cerc în care se arun­că pe rînd cei dornici de pogo.

De la începutul concertului, ni s-a spus că vor alterna piesele noi cu ce­le mai vechi, delimitarea dintre ele fiind făcută de țipetele celor din fa­ța scenei atunci cînd aud primele acor­duri. Însă ca să nu uităm scopul întîlnirii din Underground, ne oprim din cîntat atunci cînd în spatele sce­nei este proiectat videoclipul piesei „Nu știu, nu iau, nu sînt”, realizat îm­preună cu cei de la Teatrul Na­țio­nal din Cluj. Videoclipul alb-negru are un singur personaj, jucat de un „ac­tor ieșean talentat”, după cum l-au pre­zentat cei de la Luna Amară. În cele trei minute, acesta se zbate într-o ma­re de negativism, care alter­nea­ză cu neputința și totodată cu refuzul, toate sugerate de nuanțele de gri și de luminile care i se plimbă pe chip.

Versurile din spatele microfonului

FronT Band, trupa care a cîntat în deschiderea concertului, i-a ur­mat pe cei de la Luna Amară la concertul din Brașov și la cel din Iași, spu­nînd celor din public că aici își ter­mină un turneu de două zile. „Terminăm azi la Iași un mini-turneu pe care l-am început ieri”, spune vesel solistul trupei. Zîmbim în colțul gurii, iar ca să îi fie bucuria mai mare, atunci cînd Mihnea rămîne „cu gîtul în pio­neze”, îl invită să cînte alături de ei. Tacticos, solistul trupei FronT Band ține în palme o foaie A4 pe care are scrise versurile piesei „Pietre în alb”. Îți vine să zîmbești sau să te urci pe scenă să cînți tu, mai ales cînd te gîn­dești că e de ajuns să asculți o sin­gu­ră dată melodia ca să ții minte refrenul „Toate pietrele albe adună ui­tare/ Și tot ce e viu se stinge și moa­re/ Neagră uitare acoperă urma/ Ești sînge și lut viața ta-i una.” „Bi­ță”, așa cum îi spun cei din trupa Luna Amară, nu pare însă dezamăgit de prestația sa. Mai mult, înainte de a urca pe scenă i-a dat telefonul unui băiat și l-a rugat să îl filmeze. Atunci cînd a terminat, îi zîmbește mîndru și se uită repede să vadă ce a ieșit.

S-a cerut bis, băieții au urcat pe scenă, însă doar ca să continue revol­ta pe care au început-o, mai ales du­pă ce Mihnea și-a amintit că „în Ro­mânia copiii de liceu sînt trimiși aca­să pentru că au păr lung și pentru al­te căcături”. Așa că cei care aștep­tau să mai audă măcar o dată „Roșu aprins, colorează-mi tăcerea”, au ră­mas doar cu idei colorate despre bi­se­rică, societate și țara în care tră­im. „Sînt masochist, trăiesc în Ro­mânia/ Nu știu cum de mai rezist în toată nebunia”. Le-aș spune că nici eu.