Seara în care trompeta a înlocuit versurile

E joi, 6 decembrie, aproape ora 21.30, iar localul în stil britanic de lîngă Palas, The Trumpets e plin de oameni care au venit să îi asculte pe cei din trupa germană „Jazz against the machine”. După 30 de minute de la ora programată, cei patru băieți urcă pe scenă pentru a susține ultimul concert de anul acesta, în timp ce publicul entuziasmat a aplaudat preț de cîteva minute. Iașul nu e singurul oraș românesc în care au ajuns anul acesta să cînte, ci au avut înainte concerte în Sibiu, pe data de 3 decembrie și a doua zi la Cluj.

Prin geamurile mari ale pub-ului se văd instrumentele așezate în partea stîngă și toate mesele ocupate. În local nu este vreun loc liber, mulți stînd în picioare și privind, parcă așteptau să se elibereze o masă sau măcar un scaun. Cu cinci minute înainte de a-și face apariția trupa, privirile erau ațintite asupra ușii de lîngă bar, de unde, pe rînd, au venit ieșit cei patru membri. Localul cu trompetele agățate de tavanul înalt pare a fi special amenajat pentru seara de jazz în care sunetul trompetei a fost, de fapt, cel care-i ghida pe ascultători să-și legene trupurile. „Ia uite-i. Abia aștept să îi ascult”, zice o fată îmbrăcată cu o cămașă pînă în talie, cu zîmbetul pe buze către băiatul care o însoțește, iar bass-ul și trompeta încep să se audă în tot localul.

Numele german dă de furcă

Un „Ho, ho, ho” tare se aude de lîngă bar și așa se dă startul serii de jazz cu ușoare acorduri de rock. Pentru că introducerea trupei trebuie să fie una specială, din cauza luminii albastre ce bate asupra bilețelului portocaliu pe care sînt scrise numele, cel care îi prezintă se încurcă puțin, fiind ajutat de membrii trupei cu pronunțarea numelor. Unii au zîmbetul pitit în colțul gurii, alții rîd mai tare de gafa făcută, dar nici nu simți că a greșit așa mult, căci imediat îi vine în ajutor trompetistul, Florian Wehse, care-i luminează cu o lanternă biletul. Vibrafonistul Claus Kiesselbach, bucuros că își aude numele pronunțat corect, zîmbește și arată cu degetele că în sfîrșit e bună varianta auzită.

Trompetistul și impresarul trupei încearcă să îi motiveze pe cei din public promițîndu-le că vor primi cadou cel mai recent CD dacă ghicesc cover-urile melodiilor interpretate doar la tobe, bass, vibrafon și trompetă, însă nu au prea au reușit. „Sing it once again! Sing it once again!”, se aude o voce groasă la a doua melodie atunci cînd trompetistul întreabă cine a recunoscut-o, iar toți din încăpere rîd împreună cu cei din trupă. Spre nenorocul său, trupa a continuat să cînte celelalte piese, fără a face vreun bis al melodiei dinainte.

După primele melodii în care tobele se aud atît de tare încît trupul și podeaua vibrează, trupa face o pauză, timp în care trompetistul profită pentru a lăuda România și Iașul, în timp ce colegii săi dau din cap, aprobînd cele spuse. Nu a durat mult ritmul dominat de trompetă și de tobele puternice, că imediat au urmat acorduri lente, în care sunetul creat de bass îți dădea o stare de melancolie dacă nu erai obișnuit. „A dat-o pe lent”, se aude din spate, iar doi bărbați, cu paharele de vin roșu în mînă ies afară. Micile intervenții ale trompetistului îți dau un oarecare impuls să rămîi pînă la final. „The night is young, so it’s you” (Noaptea e tînără și așa ești si tu), zice Florian Wehse zîmbind și merge în public să discute și să ciocnească un pahar cu oamenii care au venit să îi asculte.

Aproape de miezul nopții și de finalul concertului, sunetul tobelor îi făcea pe trei bărbați să danseze pe ritmurile de rock cu capul aplecat, de parcă părul lor era lăsat în bătaia vîntului. Fotografii uitau din cînd în cînd de aparat și dansau, inversînd rolurile cu publicul care filma concertul, însă toboșarul părea să simtă cel mai puternic piesele, stînd pe parcursul concertului cu ochii închiși și cu capul mereu în sus. Așa ne-am simțit și noi, cei din public, care aproape timp de trei ore am ascultat cum melodiile rock sună la fel de bine cîntate doar instrumental, lăsînd versurile să fie rostite în gînd.

de Diana Nechita