Sărbătoare dublă pe o viță de vie

Adi Despot ne-a arătat latura lui de vocalist, cea de dincolo de ecran. Glasul lui nu a mai fost instrument de tortură pentru concurenții de la emisiuni, ci a urat cu căldură „La mulți ani!” sărbătoriților cu ocazia Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Singura care nu a avut parte de milă a fost scena pe care a sărit continuu timp de aproape două ore. Astfel, în Underground pub a fost vineri seară, 7 noiembrie, motiv de dublă sărbătoare, pentru cei din public și pentru cei 15 ani de la lansarea celui mai cunoscut albumul, „Fenometal”.

În forță, chiar violent am putea spune, vocalistul îmbrăcat în negru cîntă într-un megafon alb. Sunetul pu­ternic aproape că amintește de o re­vol­tă la care toți sînt încîntați să par­ticipe.

Dar renunță la megafonul con­turat de mustața neagră, „sexy”, du­pă cum observă o domnișoară bru­ne­tă, și se rezumă la microfon. Îl în­dreap­tă spre noi de parcă ar fi un con­ducător care își îndeamnă cavalerii la luptă și începe să ne spună învăță­turi din Coran pe ritmurile melodiei „Iam­ma”.

„Colo-n depărtări e fata lui Morgan”, încearcă să ne păcă­leas­că, dar în depărtările spre care arată el sînt doi care își fac o poză. „Selfie se poartă la fel ca tanga roz”, spune acesta, iar publicul începe să rîdă și să aplaude simțul umorului.

De la islam, trecem la speranța unei lumi mai pașnice în care „Da­că soldații-ar fuma/ N-ar mai bombar­da și masacra”. Ritmurile de reggae le oferă fetelor ocazia să-și pună for­me­le în evidență prin onduleuri lente, iar băieților să se mai odihnească re­ze­ma­ți pe o sticlă de bere. Însă nimeni nu stă jos, ci toți, adunați în fața sce­nei, strigă lung cel mai scurt refren „Varzăăăăăă”. Ne mărturisește că nu a fumat nimica, dar nu putem fi si­guri și de cîțiva din pub care rîd întruna și își încurcă pletele printre pahare cu gheață.

Vechi, dar nedemodate

Am jura că de la oboseală ni se îm­piedică limba și nu mai vorbim cu accente străine. Trupa ține să ne demonstreze contrariul; ne cîntă pri­ma lor melodie intitulată „Ozo­sep”. Doi bărbați solizi, cu chelie, se țin în brațe și țopăie cu zîmbete co­pilă­rești pe chip.

Înaintează spre scenă spăr­gînd marea compactă de oameni ca­re se mișca dusă de un singur cu­rent: muzica. În veselia lor pedep­sesc cîteva picioare care le stau în ca­le, cerîndu-și scuze cu o privire ino­centă. Nimeni nu se supără pe ei, ci le întorc zîmbetele cînd îi văd că se îm­brățișează ca două arcuri. Adi nu le spune nimic, dar în schimb îi confiscă ochelarii unei tinere pe par­cursul cîtorva melodii pentru că sînt interesanți.

Pătrățoși și cu ra­mă maro, îi evidențiază trăsăturile pu­se deja în valoare de părul prins la spa­te în două codițe sufocate perfect de elastice. Vița de Vie ne-a făcut o de­monstrație de transmutație mu­zica­lă. Piesa celor de la N&D, care era în vogă printre tinerii de la înce­pu­tul anilor 2000 a fost pusă pe acorduri de chitară, tobe și clape.

Refrenul „Hai­de vino înapoi/ Să fim iar amîndoi/ Vino la mine/ Vreau să fiu iar cu tine” este fredonat într-un glas de toată lumea. Publicul s-a adaptat ra­pid la mixul de melodii hard și len­te, astfel că toate mîinile erau pe sus cu gîndul de a culege praful de la stele despre care se cîntă. Însă tot ce au prins în palme au fost lumile diafane sau colorate care joacă neînce­tat dezorientînd întunericul din pub.

Aproape de fani

Singurul moment în care îi pu­tem vedea mai bine codițele prinse la spate este atunci cînd se întoarce pentru a bea apă. În rest, artistul nu ne scapă din priviri. Iar pe tînărul Mi­hai din fața scenei îl botează tur­nîn­du-i apa din sticlă în cap.

Oame­nii strigă încîntați, iar el e fericit că apa i-a alungat de pe față mărgele de su­doare. Cămașa ar păstra picăturile aruncate de Despot, dar e deja prea udă încă de la începutul concertu­lui. Dar odată cu botezul vine și darul, iar Adi îi oferă băiatului o pană cu sim­bolul trupei. Noroc cu pletele din care băieții și fetele improvizează evantaie dînd din cap. Se pot des­fă­șura în voie căci, chiar dacă spațiul din fața scenei e invadat, oricine se poate desfășura în voie.

Despot nu e genul de cîntăreț care trece de la o melodie la alta, ca un corporatist fixat pe munca lui, ci vor­bește cu noi de cîte ori are ocazia. Pub-ul e un cocktail de vîrste și chi­puri, dar diferențele nu împiedică publicul să cînte odată cu vo­ca­lis­tul melodiile uneia dintre cele mai vechi trupe românești de rock.