Ritualul mărțișorului din Origami

Nu poți ști niciodată prea multe despre Ritualul Ceaiului în Japonia. În cadrul Festivalului Hanamatsuri, organizat sîmbătă în Carrefour Felicia, membrii Asociației Româno-Japoneze Himawari din Iași, au adus laolaltă tradiția întîmpinării primăverii și celebrarea sexului frumos, în perspectivă niponă. Primăvara din Țara Soarelui Răsare a mirosit a lemn ars, a avut gust de ceai verde „Shimizu”, și s-a îmbrăcat în kimono.

Japonezii au propriul lor „8 martie”. Tînăra de la standul cu expoziția de obiecte tradiționale îmi explică detașat, arătînd cu mișcări molatice spre fiecare. „Se numește Festivalul Hinamatsuri și are loc în fiecare an pe 3 martie, în casele în care există fete nemăritate. În fiecare locuință se amplasează un obiect decorativ menit să alunge spiritele rele și să cinstească venirea anotimpului cald: scara imperială”.

Îmi arată un obiect construit ca o scară cu trei-patru trepte în vîrful căreia stau împăratul și împărăteasa, apoi, pe o treaptă inferioară edilii și oamenii de rînd, toți din origami. Păhărelele pentru sake cu picturi miniaturale înfățisînd femei în kimono sînt de diferite forme și mărimi, ca o matrioșkă rusească, iar „bento” este echivalentul unei cutiuțe pentru gustare în formă ovală a copiilor preșcolari. Atît doar că are o multitudine de motive tradiționale florale pe pereții din metal pictați în cărămiziu. Standul expozițional seamănă cu un un mozaic în nuanțe puternice.

Ceai verde și loz în plic

Mojarul special arată ca un pămătuf din fîșii subțiri de bambus, iar bolul își conturează sublimul prin pereții cu denivelări, culoarea, inegal pămîntie, și rigiditatea texturii. Japonezii văd, la obiecte, desăvîrșirea în imperfect. Numai un inițiat în Ritualul Ceaiului, reușește să urmeze etapele cu destulă grație.

„Japonezii fac daruri în bani folosindu-se de niște plicuri speciale pentru astfel de ocazii. Le poartă în obi, partea de mijloc a kimono-ului, și sînt cu atît mai complex decorate, cu cît conțin o sumă mai mare de bani”, continuă miniona chinezoaică de ocazie, arătîndu-mi un plic decorat cu litere aurii indescifrabile și cu un răsărit de soare în contururi negre.

Mărțișor din origami

Trei adolescente gureșe rîd zgomotos în fața workshopului origami, organizat în cadrul festivalului. „Al meu nu o să zboare, cu siguranță”, spune una din ele, aruncînd în aer un avion din hîrtie cu aripile ușor disproporționate, care aterizează forțat la picioarele unei geishe de ocazie.

Mentorul lor, Gheorghiță, un puști de vreo 17 ani cu zîmbet copilăresc și cu bretonul mereu în ochi a trecut deja la următorul discipol, împăturind cu calm o foaie de hîrtie verde într-un cocor ecologist. Dansurile tradiționale sînt o artă în care grația și mișcările precise sînt cheia reușitei. Hichiko-san pare născută cu evantaiul în mînă, iar Eiko-san, se folosește de un fel de tamburină împletită, decorată cu maci înfloriți pentru a marca ritmul dansului.

Cele două japoneze dirijează elevele stinghere cu calmul unor maeștri experimentați, iar melodia ambientală și sunetul de naruko, un instrument de percuție asemănător unei jucării pentru bebeluși, umplu încet încăperea spațioasă din centrul comercial. Sentimentul similar celui în care privești hipnotizat un documentar de pe Discovery Channel continuă cînd ți se prezintă diferențele dintre un kimono și un yucatao.

Pe scurt, primul este veșmîntul „de sărbătoare”, din mătase scumpă, cu un obi complicat și multe accesorii greoaie, iar al doilea veșmîntul „de zi cu zi”, din bumbac înflorat. „E îmbrăcămintea de vară, la care nici nu se poartă tabi, adică șosete, cum se poartă în cazul kimonoului. Cine e curios, poate să îmbrace un kimono”, îi insitigă o domnișoară îmbrăcată în yucatao, pe cei adunați în jurul său.

Festivalul a durat pînă tîrziu, abia pînă cînd păhărelele de degustat ceai verde s-au epuizat, iar hîrtiile de origami erau împăturite în majoritate. La urma urmei, rămîn doar cîteva întrebări fără răspuns: „Oare încape o scară imperială în mărime naturală pe undeva pe culoarele din Carrefour?”

Alexandra PANAETE