Muzica folk a reînviat pe scena Ateneului

Un bătrînel cu părul alb, prins într-o coadă zîmbește larg și bate ritmul melodiei „Cîntec pentru Charlie Chaplin” atunci cînd Victor Socaciu, unul dintre soliștii care au fost prezenți pe scena Ateneului din Iași, sîmbătă, 2 martie, de la ora 19.00, începe să cînte răgușit acompaniat de chitara peste care-și trecea alene degetele. Sala se umple de aplauze atunci cînd solistul ajunge la refren, „Oh, Charlie Chaplin, hohot interzis, redeschide teatrul ce ni l-au închis”, pe care și ascultătorii îl cîntă timizi, cu buzele întredeschise. „Pentru toți oamenii valoroși care nu mai sînt acum printre noi, voi face o dedicație”, spune Victor Socaciu în timp ce în spatele lui sînt proiectate poze cu diverși artiști români, de la poeți, la muzicieni. O tînără brunetă cu părul prins într-un coc strîns la spate își scoate repede telefonul din geantă și încearcă minute în șir, pînă la finalul melodiei, să intre într-un apel video.

Îmbrăcat complet în negru, cu o băscuță pe cap, Socaciu bate cu piciorul în scenă în ritmul melodiilor pe care le cîntă în timp ce publicul își mișcă capetele parcă în sincron, dintr-o parte în alta, de parcă ar fi ghidați de o adiere de vînt. Atunci cînd scena îi rămîne lui Ducu Bertzi, doamnele din sală se entuziasmează, iar cîteva dintre ele le atrag atenția soților care-și încojoară mîna peste umerii lor. „Vă voi cînta acum o melodie în premieră. Sper să vă placă și să nu intre în contradicție cu folk-ul pe care-l știți”, spune artistul și începe să cînte la chitară acordurile piesei „M-am îndrăgostit de ea”. Oamenii din public încep să rîdă și să fredoneze alături de artist versurile melodiei care l-a făcut celebru pe solist. O femeie cu părul castaniu, îmbujorată, își prinde soțul de umeri în timp ce acesta încearcă să-i facă o poză celui de pe scenă, făcîndu-l să se întoarcă și să-i zîmbească.

„Răspunsul, prieteni, e vînare de vînt”

O poză cu Ducu Bertzi și soția acestuia este proiectată în spatele lui, iar un bărbat înalt se întoarce repede către femeia de lîngă el și îi spune șoptit cine e persoana din fotogtrafie. „Și pentru că tot este primăvară, o să ofer un mărțișor tuturor doamnelor din sală”, afirmă solistul în timp ce în sală se lasă liniștea, iar poza de pe fundal este schimbată cu cea a unei flori de colț.

Vasile Șeicaru, ultimul interpret al serii, se poticnește cîteva minute la intrarea pe scenă, iar cît timp încearcă să-și conecteze chitara la o sursă de energie, îi tot îndeamnă pe cei din public să aplaude, să nu lase liniștea să se „aștearnă” asupra sălii. Îmbrăcat în negru, cu o bandană roșie pe cap, cu ochelarii de soare pe care nu și-i dă jos de pe ochi nicio clipă, Șeicaru le spune celor din public că se bucură să vadă că încă există ascultători de folk. Dansează și-și ridică mîinile în aer cîntînd „The answer is blowing in the wind”.

Acultătorii încep să chicotească atunci cînd solistul fredonează refrenul în cinci limbi: română, italiană, engleză, rusă și germană. Cei trei artiști se reunesc pe scenă după ce fiecare dintre ei și-a cîntat cîteva melodii din repertoriu, iar atunci cînd se reîntîlnesc, glumesc unul pe seama celuilalt, făcînd referire la locurile lor natale și stîrnind hohote de rîs și exclamații ca „așa-s moldovenii!” în public.