Gândul Mâței, atras la Iași

Pe bilet scrie, simplu, „bilet” și intru, încercînd să-mi fac loc printre oameni. Nici n-au început bine de cîntat și clubul e plin, de la mese, la peretele din stînga și la balconul de la etaj. Iar cei care vor cu-adevărat să asculte Gândul Mâței se înghesuie în față, dansînd sau dînd din cap odată cu „Balaurul”. „De mine nimeni nu sc­a­pă, de frică inima-ți crapă, Ba­la­urul, sînt focosul, teribilul și fiorosul”, și, împreună cu Nicu, studenții cîntă, mai dau pe gît o bere și se simt și ei, preț de cîteva minute, balauri.

„Voi vreți cotlete, se vede că n-ați mîncat”, îi apostrofează solistul pe cei din public, îndemnîndu-i să cînte mai tare, iar aceștia ascultă, ridică sticlele în aprobare și se conformează. Între do­­uă melodii, Igor Rotaru urcă pe sce­­nă și îl roagă pe unul din băieți să spu­nă o urătură așa, de Anul Nou, pen­­tru care va primi și un cupon de 100 de dolari reducere la următoarea plecare cu Work & Travel.

Lora

Între timp, un grup de vreo zece basarabeni iese din Dublin cu o sticlă de șampanie și pahare de plastic, să serbeze trecerea în noul an vechi. Și, în timp ce înăuntru niște mici artificii luminează clubul, afară tinerii ciocnesc, țipă și glumesc.

„Iar melodia asta e pentru toate fetele, din Moldova și din România”, spune solistul și, pe versuri de Adrian Păunescu, le cîntă mîndrelor din Dublin. „Atît să-mi scrii, pierduta mea iubită, ce umiliți îți bat în prag? Să-mi scrii, eu la răspundere să-i trag”.

Apoi, revin piese cu mesaje încurajatoare, precum „Opțiunea ta” și „Li­­berty”, și studenții cîntă împreună cu formația. Și cum să nu fredoneze versurile cînd acestea sînt despre ei. „Ho­tărît, hotărît, ai trecut o vamă grea. Undeva, undeva dulce-i libertatea ta”, spune Nicu, și odată cu el și cei din bar. Urmează și adaptarea lor după tra­diționala „Și-așa-mi vine cî­teodată”, ca­re, pentru publicul tî­năr, sună mai bine pe acorduri rock de chitară și cu bătăi de tobă, în timp ce solistul țipă „din chiatră să iasă foc dacă-n viață n-am noroc, măi, do­rule”.

Cînd intră și trompeta, at­mos­fera-i completă pentru o seară cu piese bune.

În fața scenei, trei studente dan­sează și dau din cap și mai să ia și-o masă cu ele, de bine ce se simt. Una dintre ele încearcă să iasă din mul­țime, dar o trage repede și pe colega ei spunîndu-i„va trebui să-mi arăți tu ca­lea, că eu nu mai știu”, după care își fac loc să se strecoare cum pot printre oa­meni.

Încep să cred că n-o să mai cînte piesa pe care am așteptat-o și-mi pare rău cînd, deodată, aud primele note ale melodiei „Prieten de drum” și mă li­niștesc. Cînd intră și trompeta, at­mos­fera-i completă pentru o seară cu piese bune. „Prietene drag, îmi iartă răceala, rămas pribeag, vei regăsi, strălucind, soarele blînd” și concertul e aproape gata, dar nu înainte de a cîn­ta și melodia care i-a făcut cu­nos­cuți, mai ales pe piața românească muzicală, „La Ciocana”. Ne mai zic încă o dată des­pre cît de blană sînt fe­tele și să ținem minte să nu cum­părăm marijuana și-apoi pleacă.

„De doi ani mă chinui să-i aduc”, îmi spune Igor și-mi întinde un pahar cu votcă să ciocnim. Concertul e gata și-n Dublin petrecerea basarabenilor continuă, cu țigani, OZN și dragoste din tei.