Emoții gîdilate de acorduri de chitară

Primele note scuturate de chitara lui Alexandru Andrieș fac Galeriile Pheonix să vibreze sub o ava­lan­șă de aplauze venite din partea mulțimii, care s-a adu­nat să asculte poveștile cîntate pe acorduri de folk. Într-un cadru liniștit, fără fum de țigară și alcool în exces, în mijlocul încăperii sunt așezați printre ta­blo­uri și păsări pheonix făcute din sîrmă roșie și galbenă, cei trei artiști invitați să încînte mulțimea prezentă cu melodii ce îmbină stilurile de blues, jazz și folk.

Mo­dești și discreți, fără niciun artificiu vizual sau auditiv, Mariana Mîntulescu, Alexandru Andrieș și Sorin Romanescu își iau instinctiv fiecare chitarele și fac ceea ce știu mai bine de cîțiva ani încoace; să se joace cu corzile, vocea și cu emoțiile celor din sală.

Piesa „Cea mai frumoasă zi” transmite sentimente diferite fiecărei persoane din sală. „Oricare dintre noi a avut în viață o zi specială” afirmă artistul. Cu ochii închiși, un bărbat din dreapta mea cîntă cu patos fie­care vers. Se mai oprește din cînd în cînd și ia cîte o înghițitură din licoarea roșie ce strălucește sub lumina caldă în paharul de cristal. Pe la mijlocul cîtorva piese, Alexandru Andrieș complotează chicotind cu Maria Mîntulescu să îl lase singur pe colegul lor, Sorin Romanescu să le ducă la final, dar acesta nu se lasă de­ru­tat și intimidat de glumele lor și se evidențiază prin cîteva solo-uri de chitară ce atrag admirația și apla­u­zele publicului.„V-am zis eu că simte fiecare notă?” îl laudă rîzînd cîntărețul, iar rîsul molipsitor se imprimă pe fiecare chip prezent în sală.

Cu piesa ce urmează, artiștii încearcă să convingă cu orice chip că „Femeile sînt autobuze”, iar continuarea se potrivește fiecărei doamne din sală și gîdilă ușor orgoliul domnilor „pe care le așteptăm/ Stăm în stație cu anii/ Și uite de aia fumăm”. Ritmul vioi al pieselor ne face să batem cu podul palmelor de genunchi și cu greu picioarele celor din sală pot sta liniștite fără să se sincronizeze cu vibrațiile venite din acordurile de chitară.

În spatele meu trei tineri se ridică și își flutură în sincron mîinile pe versurile pieselor în speranța că mulțimea îi va acompania, dar se lasă păgubași și se așează rușinați la loc cînd văd că nu se mai ridică nimeni. Refrenul piesei „Bagă mîna-n buzunar (pînă la fund)” aduce un soi de ironie în ochii doamnei din stînga mea care îi spune mai mult șoptit prietenei sale „parcă descrie perfect situația din zilele noastre”, iar aceasta o aprobă amuzată și o îndeamnă să asculte totuși cu atenție versurile, deoarece nu la asta se referă melodia.

Pentru că atmosfera este una ce ne îndeamnă spre reverie și stare de bine, artiștii ne invită să facem o incursiune în istorie pe versurile melodiei „La Rovine”, iar fiecare zîmbește mîndru cînd în microfon se aude că am fost și vom fi întotdeauna victorioși.