Șerbet și baclavale în blide autohtone

Trebuia serbată și dulceața. Pentru că-i de sezon, pentru că niciodată nu-s destule rețete, pentru că a mai fost cinstită așa, cîndva, de mult, tot la porțile Mănăstirii Golia și pentru că-i bună. Între 10 și 16 octombrie, Asociația „Centrul de Promovare Turistică” în parteneriat cu Primăria Iași au strîns în Tîrgu Cucu cofetari ai fructelor de toamnă din toată Moldova. Toate cu acoperămînt de pînză groasă legată cu fir aspru de cînepă. C-așa-i tradiția.

Standul lui Vali e chiar primul du­pă intrarea în mănăstire, dinspre sta­ția de tramvai. Nu prea-i pasă de frig, își desfășoară pe chip un zîmbet larg, așază fugar gulerul șifonat care se ivește la gîtul pu­lo­ve­rului spălăcit și începe fără a-i cere socoteală să-mi po­ves­teas­că despre minunea lui de dul­ceață. „Să știi coniță că p-asta n-o mă­nîn­ci cu biscuiți la desert. O pui pe frip­tură de porc, cu grătar, și-i mai bună ca orice sos pe care l-ai gustat”. Dulceața lui Vali de ardei iute e dulce, pi­cantă și acră în același timp și nu-mi explică de ce-i spune dulceață decît pentru că procesul de producție cică ar fi același. Bărbatul cu fața rotundă și îm­bu­jo­rată prinde a-mi povesti că re­țeta e secretă și-i furată de la un ne­gustor sicilian cu mulți ani în urmă, cînd bătea drumurile pietruite ale in­su­lei cu ranița-n spate.

Dulceața lui Vali de ardei iute e dulce, pi­cantă și acră în același timp.

„Acolo îi spun «confettura di pepperoncino» și despre rețetă e mult mai mult de spus decît ce-i pe etichetă. Acolo da, scrie că o să gă­seș­ti înăuntru oțet, ardei iute și scor­­ți­șoa­ră, da’ nu oricine poa’ să scoa­tă la capăt ansamblul. E mare di­chiseală”, explică tacticos Vali, măr­tu­risind că toată viața patima lui a fost să plece prin lume și să caute pe ici, pe colo, cîte-o rețetă pe care n-o știe prea multă lume. „Să mergi în Nor­vegia și să mănînci o supă de somon ade­vă­rată, nu cum facem noi ciorbă de pește, supa scandinavilor ai s-o ții min­te”, zîmbește gurmandul invi­tîn­­du-mă să gust din pasta roșiatică care nu te lasă să-ți dai seama dacă-i dulce sau sărată.

100 de rețete cu fragi

Măsuța scundă a lui Vali e li­pi­tă de una mai lată, acoperită cu mu­­șa­ma înflorată, pe care stau așezate poli­țienește borcane de dulceață de gutui, șmeură, caise și struguri, sticle de ju­mă­ta­te de litru cu sirop de brad și de vișine și caserole cilindrice cu ci­reșe confiate. Bunătățile sînt a­duse de-aproape, de la Mă­năs­tirea Vlă­de­ni, de pe Bu­cium. Tînărul căruia abia-i aud glasul povestește cum toate dul­ce­țurile sînt făcute acolo, la mă­năstire, iar starețul supr­a­ve­ghea­ză tot, și le-ajută pe gospodine cu ce fructe le jinduiește i­ni­ma.

Leacul de cătină

Delicatesa de la Văratec e, cu siguranță, șerbetul de fragi, de un roz păstos și mai dulce decît tot za­hă­rul din lume. Doamna veselă care mai scoate din cînd în cînd cîte-o să­mînță de floa­rea soarelui din bu­zu­narul vestei și o duce fugar la gură e mai mîn­dră totuși de șerbetul de cătină, care răsare rumen din­tr-un borcan pe care numai ce nu scrie „Sănătate pură”. „Vă spun eu, toa­tă vitamina C e degeaba, în că­tină sînt toate și dacă ești răcit e mai bună ca zece tratamen­te cu ce vrei matale. Vita­mi­ne­le aici sînt”, încearcă să mă con­vin­­gă gospodina din Văratec. Re­u­­șesc să-l fac pe domnul Pe­tre, cel mai grijuliu apicultor de la tîrg, să recunoască despre lu­mî­nările în formă de fa­gu­ri că nu-s făcute de el, măr­tu­ri­sindu-mi în cele din urmă că le-a cum­părat anume ca să dea bine la public, alături de albinuța de pluș în proporții anormale și o doa­mnă ro­tofeie mă poftește la bac­lavale și sarailii.

Pe lîngă cozonacii tra­di­ți­o­nali și poalele-n brîu cu brînză de vaci, bunătățile cu vanilie, zahăr ars și sirop de trandafir zîmbesc tre­că­to­ri­lor în limbi străine. Acum, sincer, cui îi mai pasă că ba­cla­va­le­le-s tur­cești la o sărbătoare a dul­ce­ții neaoșe ?

Alexandra PANAETE