Despre viață, fără zahăr

E plin de oameni în Dublin Pub. Îmi spun că poate nu i-au dat afară încă pe cei care nu vor să stea la glume cu Bobi de la Fără Zahăr și Gabriel Gherghe, de la 20.00 și oricum e marți, deci n-o să stea nici mulți, nici mult. Dar trecem de ora de pe afișul înroșit cu „Stand-up Co­me­dy” și tot e îngrămădeală, iar pe scena luminată de sus, ex­tra­terestru, urcă un alt Gabriel. Băuturile tari se-mpart la me­se, el ne spune bancuri cu dedesubturi curate. „Cînd mi-am făcut bagajul să vin la Iași la facultate mama mi-a zis «de ce nu-ți iei și tu mai mulți chiloți noi, dacă ajun­gi la spital?» pentru că primul gînd al doctorilor e «nu putem să-l luăm pe ăsta, uite-oleacă ce chiloți are.»”

S-au încălzit obrajii puțin, de rîs, de votcă. Aș­tep­tăm să vedem ce poate următorul, ca la o bătaie de cocoși dintr-un subsol. Iar băieții simt, unul după altul, cum îi privește de la mese cîte-o figură și-un „hai, fă-mă să rîd”. De asta al doilea uită să ne spună cum îl cheamă, dar re­nunță ușor, după cîteva minute din ceea ce-a părut a fi un debut timid. Mult mai curajos vine Popa, adică Ga­bri­el Gherghe, urcat deja mai des pe scenele de stand-up ro­mânești. „Aplaudați băieții de dinainte. Nu prea tare că n-ați plătit pentru ei”, spune publicului care, vrînd-ne­vrînd, e de acord, mai ales că prețul biletului la intrare era 20 de lei. Am ajuns, cumva, la tot felul de prieteni. Ăia care „dacă vara nu dorm, măcar ar putea să se spele”, aia care „îți spun tot ce găsesc pe Internet, toată ziua”. Apoi la relații, alea care, după șase ani, te fac să-ți aduci prie­tena la glume cu sex într-un bar. Doar că oricît de amu­zante ar fi, cînd aruncă întrebări despre fantezii și mă­rimi indiscrete, Gabi primește, în loc de răspunsuri, o liniște cu clinchete de pahare. Una care se umple cu hohot cînd ne spune despre Paștele care ne face pe toți, deodată, credincioși. „Eu dac-aș fi baba aia care aș­teaptă în biserică, mirosind a urzici, săraca, din post nu i-aș lăsa pe aștia care vin plini de McDonald’s și cîr­naț’ să ia lumină. «Pleacă de-aici, tu-ți Dumnezeii mă-tii de păcătos!»” Bine, babele nu înjură, dar merge așa, de-o poantă.

Încercăm să ne dăm seama cum am putea să ne-nțe­legem, după aproape un ceas de zîmbete care mai de ca­re mai căscate, cu Bobi Dumitraș, personajul prin­ci­pal al show-ului. Fiindcă s-a făcut tîrziu și nu prea mai avem răbdare, ori el are timp și chef să ne explice glu­mele. Publicul se-amuză, însă, la povestea despre cum ar duce Bobi acasă o domnișoară din discoteca de la țară, de la bunici.

Ar învăța-o să facă striptease, să-și scoată treningul și s-ar opri la cizme, „că m-ar ustura ochii, nu nasu’”. Am trecut apoi la poezia româ­neas­că, mincinoasă și mai porno decît credem noi. Emi­nes­cu, de exemplu, dac-ar fi urmat sfatul lui Creangă, zice Bobi, ar fi scris un Luceafăr mai sincer, mai neaoș. „Cobori în jos Luceafăr blînd, alunecînd pe-o țîță!”

Ne-am trezit, după încă o oră, că scena s-a umplut de oameni. Cînd Bobi, cînd Ady Bobo, invitat sur­priză fiindcă era pe-acolo, cînd Gabriel și, neapărat, cî­te-o glumă despre bărbați c-o mînă-n pantaloni.

Nu mai conta, era noapte și Bobi mai avea chef să ne spună o poveste cu Cina cea de Taină, cu „Iisus și to­varășii lui”. Deja nu mai judecă nimeni. Așteptăm să golim barul după ce se termină și ultimul banc des­pre viață. Cu credință, filme porno și iarbă.