Iar am cîștigat Eurovisionul

Sîntem buni, dom’le! Știm să fa­­­­cem spectacol, să cîn­tăm, să dan­săm și ne place să ne ju­căm cu fo­cul. De as­ta am cîștigat din nou con­cursul e­­uropean de in­ter­pretare mu­zicală. Și ce dacă am ie­șit doar pe locul trei?

Desigur, nu putem să nu ne bu­cu­­­răm de laurii cu care s-au întors ai noș­­­tri, dar ar trebui să ne dăm seama că ceea ce a obținut România la E­u­­­­rovision nu este o victorie, așa cum au țipat toate ziarele chiar de sîm­­­­­bătă seara. Din 1994, de la pri­ma participare a României la concurs, cu Dan Bitman, care încă a­ră­ta bine pe atunci, am reușit să ne cla­­­săm destul de sus, atingînd mar­gi­nea clasamentului doar de cîteva ori, din în­­tîmplare. De puținele ori cînd n-am reușit să-i convingem pe e­u­ro­peni să ne dea votul lor, am fă­cut ma­rea greșeală de a trimite piese ca­­re „nu se încadrau în formatul con­­cur­sului”, așa cum s-a întîmplat cu Ta­xi în 2000.

„Luna”, o piesă ac­cep­tabilă, n-a sus­­citat deloc inimile ce­tățenilor bă­trî­­nului continent. De cî­țiva ani în­să, parcă am fi pe-aproa­pe. Top ze­ce, apoi chiar și pri­me­le cinci locuri de la Eurovision ne fac cu ochiul. A­­cestea au ajuns să fie apogeul ro­mâ­­nilor. Nici mă­car nu ne dorim să ob­­ținem primul loc, pentru că e cri­ză și n-am avea un­de organiza un spec­­tacol care cos­tă cîteva zeci de mi­­lioane de e­u­ro. Încă o dovadă a a­cestei supreme te­orii conspira­țio­nis­­­te ține de cîș­ti­gă­torul de anul a­ces­ta. Germania are bani. Iar pe noi nu ne interesea­ză profitul pe ca­re l-am obține din vin­derea biletelor și din cedarea drep­turilor pentru trans­­­misiunile în di­rect.

Se pare că am descoperit for­mu­­­la secretă a formatului, trimitem pie­­­se numai bune, dar nu destul de bu­­­ne pentru Eurovision. Ne certăm o lună înainte de concurs și lansăm cam­­­panii pentru o trupă sau un in­ter­­­pret. Apoi ne pornim cu bu­toa­ie­le în spate spre capitale europene, ca să cucerim locul trei. Doar că al­ții ne-au luat-o înainte. Și-au dat sea­­­­ma că poțiunea magică nu mai con­­­ține ingrediente care să se plieze pe formele unui concurs vechi de pes­­­te jumătate de secol. Cine poate să uite finețea și eleganța spectaco­lu­­­lui pe care ni l-a oferit trupa Lor­di in 2006, din prestația căreia ar fi pu­­­tut să se inspire și Stephen King.

Paula Se­ling a noastră era prea de­­­cen­tă și prea „în formatul” com­pe­­­ti­ți­ei ca să cîș­tige, așa că locul trei es­­­te numai bun pentru o cumințenie de piesă în flă­cări. Poate dacă Paula se ridica mai des în picioare, ca s-o ad­­­mire toa­­tă Europa, urcam și noi mai sus. Dar nu-i nimic. La anu’.

Anastasia CONDRUC