Cafeneaua cu pisici

În Acaju ajung de fiecare dată cînd vreau să merg acasă și n-am cum să-mi pierd orele sau banii pe drum. Dacă nu știi că pe Sfîntu Sa­va, numărul 15, e-o cafenea, n-ai să știi niciodată cam pe unde și cum trebuie să ajungi. E locul ăla în ca­re trebuie să te introducă pri­ma dată un prieten, probabil și el de-al ca­sei, care deja se știe bine cu locul, cu fie­care scaun și cu barmanii. Probabil așa acolo toată lu­mea a ajuns să cunoască pe toa­tă lumea și chiar da­că nu ești cel mai extrovertit om de pe pla­ne­tă, tot ajungi să te simți ca într-o fami­lie.

În curte, gardul interior e pictat cu tot soiul de desene psihe­de­lice și, dacă stai afară, rezemat de-un pe­rete al casei și cățărat pe unul dintre scaunele înalte pline de per­nuțe, poți să te uiți direct la pa­sărea uri­a­șă care stă cu ciocul în­dreptat către ie­șire. Deasupra, ce­rul pe care pa­re să zboare e limitat de-un strat de um­brele care, în loc de mînere, au sticle de bere goale și chiar dacă deja ai avea destule mo­ti­ve să zîmbești, trebuie să știi că oa­m­enii de-acolo au cățărat pe un­de-au apucat și cî­te­va biciclete. Cred că Acaju e cafenea­ua cu cel mai miș­to design din oraș și n-ai cum să nu apreciezi efortul co­­mun al artiș­ti­lor cînd ajungi acolo, cu o cafea, bere, vin sau limonadă în mînă, și ai șan­sa să te holbezi la ase­menea ex­po­zi­ții permanente.

În cele două camere, de-a stîn­ga și de-a dreapta holului scurt, cafenea­ua e la fel de primitoare. Are feres­tre mari prin care lumina ușor difuză pă­trunde înăuntru și felul în care cade peste rafturile ticsite de cărți te face să crezi că ești într-un soi de bi­bliotecă selectă, în care scrii­to­ra­șii au rămas la o bîrfă li­te­ra­ră, după ce­naclu. Pereții au pictați pe ei pisici în cădere, cu urme de zgî­rieturi lăsa­te în urmă sau de lă­bu­țe și pe fiecare loc ră­mas gol gă­seș­ti ba o vază mică sau un pahar – pli­ne cu flori de sezon.

Acaju fie o să te facă să te simți ca la prima întîlnire din liceu, cînd ți-ai scos prietenul sau prietena la cel mai drăguț loc din oraș, fie o să te facă să crezi că te-ai teleportat în su­frageria mamei, unde-a pus pe mă­suță flori proaspăt adu­se din oraș și le-a așezat drăgălaș, să mi­roa­se frumos. Oricum ar fi, o să-ți placă – o să te simți relaxat, o să bei ce-ți dorești pe bani puțini și o să vrei să te întorci – chiar și singur, pentru că după ce-ai fost aco­lo chiar și o singură dată, n-ai cum să nu te fi împrietenit deja cu ci­neva de-al locului.