Poduri

Șah-mat Niciun comentariu la Poduri 18

Am trăit zece ani la o aruncătură de băț de graniță și am fost abia anul trecut prima dată în Basarabia, la Chișinău. E un sentiment ciudat; m-am simțit la periferia românismului, dar cu unele accente mult mai pronunțate decît orice am văzut în țară. Moldova pe care am văzut-o e de fapt un amestec al contrastelor: între unioniști, cam 25%, și rusofili, cam 45%, conform ultimelor sondaje. Între tinerii care privesc spre Europa și mulți bătrîni care nu știu să vorbească limba română. Între un aspect european al centrului Chișinăului (mai european decît multe zone considerate centrale în București) și periferiile scăldate în sărăcie și bișniță.

Săptămîna viitoare se împlinesc 100 de ani de cînd Sfatul Țării din Basarabia, smulsă nedrept și violent de ruși, a votat reunirea cu țara mamă. E un context istoric foarte interesant în care unirea a fost decisă practic de elitele încă apropiate de România (care ce era la momentul respectiv decît practic cealaltă jumătate din Moldova?), fiindcă țara trecuse printr-o proces foarte dur de rusificare forțată.

Nu mai discutăm astăzi despre o elită politică care să aibă puterea de a decide unirea, însă m-am pregătit sufletește pentru toate declarațiile de dragoste adresate Basarabiei, pe care sigur le vom auzi săptămîna asta. Că românii mereu au vrut unirea, că a fost obiectivul nu știu cărui președinte marinar, că un oarecare partid a avut asta în planul de guvernare al Guvernului din umbră, dar nu s-a concretizat. Că România iubește Basarabia și că ar face totul pentru ea. Aștept aceste declarații nu doar de la politicieni, ci și de la mulți oameni publici care trăiesc doar în lumea descrisă de ei și fac poduri de flori la oră fixă.

Dar iubește România, oare, Basarabia? Ce a făcut concret în anii de după 1989 pentru a grăbi sau a mima, măcar, tentative de unire? A spus vreun Guvern, vreodată, că își propune explicit unirea cu Basarabia într-un orizont nedefinit de timp? Am creat un minister comun, pe educație, tineret sau cultură? Am făcut vreun pas să încercăm măcar să unificăm tipul de monedă pe care o folosim, în măsura în care un astfel de demers ar fi fost posibil? Ne-am deschis granițele către Basarabia, da, dar prin poarta deschisă de noi mulți moldoveni au căpătat cetățenie europeană și au plecat din țară. Nu e nici vina lor, nici vina noastră, dar am transmis cea mai contagioasă boală românească și dincolo de Prut, brain drainul.

Cînd am fost prima oară în Basarabia am regăsit un puls al vieții care mi-a stîrnit o nostalgie după vremuri pe care sînt convins că nu le-am prins niciodată. Mi-ar părea rău că imaginea actuală a Basarabiei să fie murdărită de cuvintele goale ale unor oameni care au fost doar în cramele și hotelurile de lux din Chișinău. Cred că Basarabia nu e pregătită pentru unirea cu „țara mamă”. Cred că România nu și-a dorit niciodată explicit asta. Dar mai cred și că nu e tîrziu să începem asta. Poate chiar de mîine.

Autor:

Cătălin Hopulele

Director la Opinia studențească, reporter Ziarul de Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top