Marșul pentru cuvînt

După ce acum cîteva luni, Coa­­­liția pentru Familie a anunțat că a strîns peste trei milioane de sem­nă­turi și le-a depus la Parlament în cî­teva maldăre de cutii, or­ga­ni­za­ții­le neguvernamentale care sus­țineau contrariul au luat-o raz­na. Conștienți că deși, așa cum își spun peste tot, „Dumnezeu nu face po­li­tică”, dar totuși în România ar pu­­tea schimba un articol din Con­sti­tuție, au încercat să se mo­bilizeze constant.

Povestea ambelor tabere a gra­vi­tat în jurul articolul 48 din Con­stituția României. Dacă acum aces­ta prevede că „Familia se în­te­me­iază pe căsătoria liber con­simțită între soți”, membrii Coaliției pen­tru Familie vor, pentru res­pectarea dogmei religioase și a familiei tra­di­ționale, ca termenul „soți” să fie, în mod limpede, înlocuit cu „bărbat și femeie”, în așa fel încît să fie in­ter­zise cu desăvîrșire căsătoriile gay.
Pentru că-n ultima perioadă din ce în ce mai mulți politicieni ro­mâ­ni se înghesuie să susțină do­rințele Coaliției pentru Familie și să sem­ne­ze un protocol care să ateste spri­jinul necondiționat pe care și-l o­feră, însăși președintele Klaus Io­ha­nnis a declarat marți, pe 15 no­iembrie, că i se pare o decizie în­țeleaptă să se facă un referendum în primăvară, adăugînd ironic că „da­că toate partidele doresc să fie de partea Coaliției, înseamnă că aco­lo se promovează cel mai bine to­­leranța”. Pînă să se-ajungă la o con­cluzie legată de existența și de da­ta precisă a referendumului, sus­ținătorii LGBT, adică ai co­munității gay, s-au aliat pe 19 noiembrie cu cei cărora o schimbare de Constituție fă­cută într-un asemenea fel li s-a pă­rut anormală și, în Piața Romană din București, și-au cerut dre­ptu­ri­le și și-au plîns nemulțumirile.

S-a scandat că „Vrem drepturi egale!”, că „Iubim, luptăm și re­zistăm” și că „Dumnezeu nu face politică” – vocile
avînd și sus­ți­nerea pancartelor colorate pictate în culorile curcubeului.
Cînd vine vorba de susținut drepturile LGBT, fiecare vine la înaintare cu o părere, dă o definiție a normalității pe care-o vede și lasă să treacă subiectul mai departe, fericit că nu e implicat direct sau că nu are de tras ponoasele de pe urma unei asemenea problematici sociale.

Marșul societății LGBT n-a fost neapărat un marș în care s-a cerut susținerea comunității gay, a fost, de fapt, un marș în care s-a cerut dreptul la opinie și la egalitate. S-a cerut dreptul la un dialog real în societate și s-a constatat cu durere că la masa întinsă a clasei politice nu e loc pentru reprezentanții ambelor tabere, ci doar al uneia singure. S-a arătat doar scris cu majuscule, în culorile curcubeului, că politica n-ar trebui să fie făcută de Biserică și că responsabilii trebuie să-și plece ochii către toată lumea, pentru că înainte să revizuiești ceva, trebuie întîi văzut ce.