Căpșuni cu gust amar

Nici n-am reușit să ne dez­me­ti­cim bine după cronicile pozitive ale peliculelor înscrise anul acesta la competiția de la Cannes, că ne-am trezit cu un alt reportaj, publicat în New York Times, des­pre „căpșunarii” care au „cules” pî­nă și locurile de muncă ale spa­ni­­o­lilor. „Românii nu pot face fil­me proaste. În țara lor, asta ar fi a­proa­pe ilegal”, din Los Angeles Times, ar putea fi parafrazată le­jer. Scoasă din contextul cinema­to­grafiei autohtone, ar putea ilustra perfect imaginea țării noastre: „Ro­mânii nu pot ieși din atenția pre­sei internaționale. În țara lor, asta ar fi aproape ilegal”. Păcat că ma­joritatea încondeierilor sînt, însă, negative. Abia ni s-au cicatri­zat rănile produse de Mailat și alți amici sau de re­ac­ți­i­le Mi­nis­te­­ru­lui de Externe ale I­taliei, abia și-a întors Europa pri­virile spre alte regiuni ale U­ni­u­nii, a­fec­tate de criza economică, că ma­te­rialul publicat în revista a­me­rica­nă i-a reamintit de ghimpe­le din coas­te.

Deși, de data asta, ro­mânii nu au mai furat, ucis sau vi­olat, uite că muncesc prea mult și prea bi­ne. Sub titlul „Șomerilor spa­nioli le vine greu să se întoarcă la agricultură”, cotidianul american analizează piața muncii din Spa­­nia, dominată de „căpșunarii” ro­­mâni, polonezi și marocani. În acest context, spaniolii rămîn fără slujbe, pentru că „Fermierii nu ne vor”. Și a cui e vina? A emigran­ți­lor cu acte în regulă ce-și ard spa­te­le încovoiat de ani de zile peste rîn­­durile de căpșuni pentru o sumă ca­re, raportată la salariul unui ce­tă­țean spaniol, este modică? Au în­căput în țara lor numai pentru că li s-a făcut loc, pentru că autoh­to­nii se orientaseră spre alte do­me­nii.

Acum, cînd rata șomajului în An­daluzia, de exemplu, a atins 27%, șomerii le-ar face un vînt pî­nă în obrazul Carpaților, doar îi la­­să fără slujbe, e o „situație dra­ma­tică”. Nu însă și pentru angajatori. Aceștia sînt singurii pentru ca­­re emigranții străini nu re­pre­zin­tă o problemă. Își văd de viața lor, se mulțumesc cu un salariu mai mic și nici nu crîcnesc dacă li se reproșează ceva. Au prea multe guri de hrănit rămase între pereții de că­ră­mi­dă dezgolită.

Spaniolii înverșunați au drepta­tea lor. Ar strînge toți ro­mâ­nii într-un sac și le-ar cumpăra bi­le­te de avion. E comportamentul a­nima­lului flămînd. Atîta vreme cît îi dai de mîncare, se linge pe bot și nu mîrîie. Cînd însă și se go­leș­te pun­ga, începe să își facă cu­ră­țenie în cușcă.

Lina VDOVÎI