Winnetou – 3, 2, 1, start!

Prima dată Winnetou m-a făcut să sar în sus de bucurie, cînd am văzut că nu-i un sin­gur volum pe raft, ci sînt chiar trei. Le-am a­dus pe toate-n ghiozdan și-acasă m-am mîn­drit cu ele mai ceva decît cu părul împletit atent în codițe de mama dimineața. Citeam atît de repede, că n-ajungeam să mai fac nimic. Și nu doar pentru că prietenia dintre Old Shatterhand și apașul care nu se dădea în lături de la nimic părea lucrul cel mai de preț, pe care-l descoperisem, pe care mi-l doream și eu și pe care nu voiam să-l las să se termine, ci mai era un motiv. Tata începuse un fel de competiție tacită. Cînd lăsam eu o carte, o-ncepea el și, cînd se odihnea cîte cinci minute, mi se părea că m-ajunge din urmă. După ce a terminat primul volum, eu mai aveam încă jumă­tate din al doilea, așa că m-am grăbit.

Mi se părea că nu-i drept, că eu i-am luat-o înainte. Dar nici nu reu­șeam să înțeleg cum trec paginile în mîinile lui atît de repede; doar cărțile mele n-aveau poze și tot ce ajungea la el, era verificat, înainte, de mine. După ce, în două-trei zile, am dovedit amîndoi volumele, mi-a dezvăluit că, din cîte știe, mai sînt și continuări. „Comoara din lacul de argint” și „Tes­ta­men­tul incașului” au ajuns și ele, imediat, în mîinile noastre. De data asta, cîte una la fiecare. Am dat startul și, în ce fel am reușit să termin eu prima, nu-mi pot explica nici azi.

Aici, de fapt, se ajunsese printr-un soi de măsluire. De cînd învă­ța­sem să citesc, mă ardea o gelozie continuă – nu izbuteam să înțeleg cum Dumnezeu o fi posibil ca într-o singură seară, în cîteva ore, cu lumina chiorîșă și aprinsă-ntr-o parte, putea tata să reușească să termine o carte. Competiția a fost acolo de la început, Winnetou ne-a învățat, la urma ur­mei, doar s-o cronometrăm. Eroii nu mai vor în cărți de multă vreme; au ie­șit la plimbare, au trăit pe Pămînt și, de cînd mă știu, am învățat că se nu­mesc părinți. Vă spun ceva – ei au superputeri numai atunci cînd servesc drept modele copiilor lor. Adică, dacă-i s-o spunem drept, cînd stau nopțile și citesc ostentativ cîte-o crăticică, doar ca tu să înghiți în sec și să suferi c-abia ai învățat alfabetul.